„Fenomenul” AstraZeneca. De ce va costa vieți precauția Europei

Sursa: Pexels

„Nu este nevoie de mult pentru ca oamenii să-și piardă încrederea în vaccinuri. Când câțiva europeni care au primit injecția cu serul AstraZeneca (AZ), împotriva Covid-19, au suferit o coagulare neobișnuită a sângelui, uneori fatală, multe țări din Uniunea Europeană au încetat să mai folosească produsul. Motivul invocat este acela că, astfel, arată că iau în serios siguranța. Din păcate, precauția lor mai degrabă va costa vieți”, notează The Economist.

<< Suspendările au început după ce Norvegia a raportat patru cazuri de coagulare a sângelui la adulți cărora li se administrase vaccinul AZ. Raportări similare – și cu cifre la fel de mici – au venit din Danemarca, Italia și Austria. În câteva zile, cel puțin 16 țări europene, inclusiv Germania, Franța și Italia, au solicitat oprirea. Organizația Mondială a Sănătății, Agenția Europeană a Medicamentelor (EMA) și autoritatea de reglementare din Marea Britanie, unde vaccinul AZ a fost cel mai utilizat, au îndemnat oamenii să se lase în continuare vaccinați.

EMA va emite un raport pe 18 martie, actualizând acest sfat. Este greu de înțeles cum și-ar putea justifica o modificare a poziției sale. Vaccinul AZ, ca și altele, s-a dovedit a fi sigur pentru milioane de oameni. Chiar dacă se demonstrează că implică un anumit risc de tulburări de coagulare, este probabil ca acesta să fie de multe, multe ori mai mic decât pericolele cauzate de contractarea Covid-19. Oamenii acceptă multe activități care implică un risc mic de formare a cheagurilor de sânge, cum ar fi zborul sau administrarea de pilule contraceptive, fumatul sau supraponderabilitatea.

Confuziile rezidă în dificultatea de a face distincție între cauzalitate de corelație. EMA consideră că, din 10 martie, au existat 30 de „evenimente tromboembolice” în rândul celor 5 milioane de persoane din UE care au primit vaccinul AZ. În sine, acest lucru nu este mai reprezentativ decât cazurile în care unii dintre cei vaccinați vor fi scăpat subit de o durere cronică de spate ori s-au trezit că le-a intrat în emisie cancerul. Întrebarea este dacă ratele sunt mai mari decât așteptările care existau – și în ceea e privește cheagurile, nu par să fie.

În studiile clinice, 38% dintre cei cărora li s-a administrat serul au raportat cel puțin un efect secundar, în principal lucruri precum durerea în zona injectării, durerea de cap sau febra de scurtă durată. La fel au raportat și 28% dintre cei care au primiseră o injecție placebo. Mai puțin de 1% dintre pacienții din fiecare grup a suferit de vreo afecțiune serioasă. Iar cei mai mulți au fost cei ce primiseră placebo. Datele din testele clinice sunt susținute de experiența reală din alte țări. Marea Britanie a administrat peste 10 milioane de doze din fiecare dintre cele două vaccinuri – AZ, respectiv Pfizer. Organismul britanic de reglementare în privința medicamentelor consideră că ambele vaccinuri duc la între trei și șase raportări de efecte secundare la fiecare 1.000 de doze administrate, aproape toate fiind ușoare.

Oficialii europeni au descris suspendările ca măsuri de precauție temporare. Când lucrurile se lămuresc, programele de vaccinare se pot relua de unde au rămas – și publicul va fi liniștit. Această logică este greșită, din două puncte de vedere. Unul este acela că, în timp ce vaccinarea este oprită, oamenii vor contracta Covid-19. Reglementarea de precauție ar fi trebuit să meargă înainte cu vaccinarea și, în paralel, investigarea problemei coagulării; având în vedere prevalența bolii în Europa, care este în creștere, s-ar fi redus astfel, la minimum, decesele și suferința. Cealaltă greșeală este că, departe de a consolida încrederea, îndoielile cauzate de o oprire temporară sunt susceptibile să persiste.

Să luăm în considerare experiența cu alte vaccinuri. Multe țări bogate vaccinează copiii împotriva papilomavirusului uman (HPV) care duce la cancerul de col uterin. După raportări empirice a unor efecte secundare, în 2013 Japonia a încetat să mai recomande vaccinul HPV. Nicio dovadă privind siguranța vaccinului HPV nu a convins-o să se răzgândească. Rezultatul a fost, conform unei estimări, că au murit peste 5.000 de japoneze născute între 1994 și 2007.

Unii medici europeni susțin că țările lor și-au suspendat programele de vaccinare parțial din „solidaritate” la nivelul UE sau frustrare față de birocrații UE, care le spun cum să facă față pandemiei. Dacă e așa, asta li se va întoarce înapoi. Dacă numărul morților va crește și ratele de vaccinare rămân, cu încăpățânare, scăzute, așteptați-vă lao ploaie de acuzații recirproce. Și pe bună dreptate. >>

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here