Fetița primarului din Sângeorz a primit consiliere psihologică. Asistenții sociali fac verificări și la școală

Fiica în vârstă de 14 ani a primarului din Sângeorz Băi, Traian Ogâgău, care este acuzat că a umilit-o și a agresat-o, a primit consiliere psihologică și se află alături de mama ei.

De asemenea, angajații serviciilor publice de asistență socială fac o anchetă detaliată în cazul fetei și a celor doi frați ai ei, urmând ca dosarul să fie înaintat Poliției, care va decide dacă părinții sunt vinovați, a declarat, pentru Digi24.ro, Delia Claudia Rus, directoarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bistrița Năsăud.

Am sesizat organele de cercetare penală. Momentan, dosarul se află la Inspectoratul Județean de Poliție, la biroul de investigații criminale. S-a procedat, din câte a spus colega care a fost solicitată să asiste la audierea minorei chiar ieri, la demararea cercetărilor penale în dosarul penal.

Am solicitat primăriilor, respectiv Serviciilor publice de asistență socială de la Bistrița și de la Sângeorz, efectuarea anchetei sociale pentru toți cei trei minori, respectiv întocmirea planului de serviciu cu propuneri de soluționare.

S-a luat legătura cu părinții minorei și chiar mama împreună cu fetița s-a prezentat la sediu pentru consiliere psihologică. Minora se află la domiciliul mamei, pentru că acolo locuiește împreună cu frații ei.

Minora a fost consiliată și i s-a propus mamei continuarea ședințelor de consiliere psihologică, respectiv alte terapii specifice, după caz. Urmează să primim răspuns. Organele de cercetare penală ne-au solicitat raport de evaluare psihologică pe care o să-l utilizeze în cursul cercetării. Urmează ca minora să se prezinte cu unul dintre părinți, respectiv acordul ambilor, în vederea realizării acestui raport.

Între timp, s-a discutat cu învățătoarea fetiței și s-au întreprins verificări la școală, raportat la toți cei trei minori, și urmează să primim răspuns la toate solicitările noastre. Direcția realizează verificări, în colaborare cu școlile, cadrele didactice care au predat, respectiv au fost învățători, sunt acum diriginți”, a afirmat Rus.

Aceasta a precizat că ancheta vizează situația socială și economică a familiei, respectiv dacă este un mediu propice pentru creșterea minorei.

Din cât s-a evaluat până acum, nu s-a propus instituirea unei măsuri de protecție specială, în sensul luării fetiței de lângă mamă și plasarea la un centru rezidențial sau la altă persoană, respectiv asistent maternal”, a spus directoarea DGASPC.

De asemenea, oricine poate sesiza Direcția dacă este necesară intervenția de urgență a asistenților sociali în acest caz.

Dacă este pusă în pericol sănătatea, integritatea psihică, fizică, viața, dezvoltarea intelectuală a copilului, este într-un pericol iminent și foarte grav, se poate institui în dispoziție de regim de urgență o măsură de protecție specială, în sensul luat copilul din familia sau persoana în care se află în îngrijire și dus eventual într-o familie de plasament sau centru rezidențial”, a afirmat Delia Claudia Rus.

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii (ANDPCA), Mădălina Turza, a declarat, pentru Digi24, că a aflat despre acest caz de pe rețelele sociale, moment în care spune că a luat „instantaneu” legătura, informal, cu conducerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bistrița-Năsăud.

Inspectoratul Județean al Poliției a deschis un dosar penal, in rem deocamdată, pentru rele tratamente aplicate minorului. Rezultatele anchetei sociale vor fi trimise polițiștilor, care vor lua o decizie privind incriminarea sau nu a părinților și ce măsuri trebuie luate în acest caz.

Poliția s-a sesizat în cazul primarului din Sângeorz-Băi, Traian Ogâgău, după ce în spațiul public a apărut o înregistrare video în care acesta își umilea fiica de 14 ani. Edilul se apără spunând că nimeni nu are dreptul să-i spună cum să-și educe copiii.

În imaginile blurate se vede cum primarul din Sângeorz Băi și-a pedepsit fiica să stea dezbrăcată, în genunchi, cu mâinile deasupra capului și să repete că nu mai este obraznică.

Între timp, a apărut o nouă înregistrare, audio de data aceasta, în care același primar se aude abuzându-și verbal membrii familiei, copiii și fosta soție, potrivit Adevărul.

Liderul PNL, Ludovic Orban, spune că purtarea primarului este „împotriva oricărei norme legale şi de bun simţ”. El a precizat că edilul, care și-a filmat fata de 14 ani în timp ce o umilea, nu mai candidează din partea PNL la alegerile locale din 27 septembrie.


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here