Florin Cîțu: Actul de înființare a grupului de lucru de la Ministerul Sănătății arată ca un fals în acte

Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Florin Cîțu a declarat luni la Jurnalul de Seară de la Digi24 că este în desfășurare o investigație la Ministerul Sănătății în acest moment pentru a se ajunge la o concluzie în legătură cu documentul care a fost înregistrat la Ministerul Sănătății, prin care s-a înființat grupul de lucru pentru raportarea deceselor Covid de la Ministerul Sănătății. „Arată ca un fals în acte”, a spus premierul.

Investigăm, vedem ce se întâmplă. Nu aș fi știut de acest document dacă nu ar fi fost aruncat în spațiul public ca o dovadă a existenței unui presupus grup de lucru. După aceea am cerut investigații în detaliu și am descoperit că există acest document care arată ca un fals în acte. Un document a fost înregistrat după ce a fost creat.

Acolo sunt mai multe lucruri – un secretar de stat care nu știe legislația în vigoare – sunt mai multe lucruri acolo, dar le investigăm pe toate și, ca de fiecare dată, vom avea o concluzie și o prezentăm public.

Văd că aveți surse foarte bune și ați aflat ceea ce am aflat și eu astăzi, acea problemă cu înregistrarea cu același număr pentru două documente. Arată ca un fals în acte, dar nu pot să mă pronunț. Poate să fie și o greșeală, eu sunt gata să admit că ar putea fi și o greșeală, dar fără o analiză să vedem cine a înregistrat, când a înregistrat, cum a înregistrat, nu are sens să discutăm.

Dacă ar fi existat acest grup de lucru, l-aș fi pus la lucru. De asta am cerut sâmbătă, dacă există acest grup de lucru să mi se dea un raport a ceea ce a făcut până acum ca să știm de unde pornim. Dacă nu există, facem unul! Nu am o miză în a crea un grup de lucru.

Și nu înțeleg astfel de acțiuni care aruncă chestii pe surse… Cea mai ciudată a fost acea coală de hârtie care ar fi venit la premierul României, pe care nu scrie de unde e, de la cine ș.a.m.d. Ca și cum în România așa s-ar face lucrurile, iar premierul primește o coală de hârtie și semnează apoi pe ea „am primit”, fără să-l intereseze de unde e… Asta este problema. Să crezi, să presupui că premierul României își va pune semnătura pe o coală de hârtie care vine din neant.

(…) Eu nu primesc documente personal, există filtre până ajung documentele la mine și există proceduri, ele trebuie să fie prezentate într-o anumită formă, mai ales dacă scrie „Confidențial” pe ele”, a spus premierul Florin Cîțu, la Digi24.

Două documente, înregistrate cu același număr la Ministerul Sănătății

Vlad Voiculescu a declarat public că la nivelul ministerului Sănătății s-a decis constituirea unui grup de lucru privind neconcordața numărului morților de Covid. Ulterior, în spațiul public a fost transmis un document care prezintă componența grupului. Documentul are numărul de înregistrare 578/12.04.2021. 

De asemenea, alături de document a fost transmisă și o pagină scrisă de mână care ar fi reprezentat dovadă că premierul a fost înștiințat.

Din imaginile cu registrul de intrare-ieșire de la cabinetul secretarului de stat Andreea Moldovan, obținute de Digi24, se poate observa că documentul căruia i-a fost atribuit numărul de intrare 578 a fost adăugat ulterior. Pe pagina următoare se poate observa că existat deja un document cu numărul 578, emis de Forumul Român de Diabet care reprezenta o invitație la un eveniment online. De asemenea, și scrisul este diferit față de celelalte intrări din registru din aceeași zi. 

Ministerul Sănătății explică, într-un comunicat de presă, că decizia privind constituirea unui grup de lucru privind morții de Covid, prezentată de ministrul Vlad Voiculescu și atribuită cabinetului fostului secretar de stat Andreea Moldovan, a fost adăugată în registrul de corespondență de la cabinetul secretarului de stat ulterior. Ministerul precizează că în registru sunt trecute două acte ale secretarului de stat care au același număr de înregistrare.

Ca urmare a solicitării Domnului Florin Cîțu, Prim – Ministrul României si ministrul interimar al Sănătății, de a verifica existența numărului de înregistrare a documentului apărut în spațiul public, cu titlul ”Decizie” nr. 578 din data 12.04.2021, Ministerul Sănătății face urmatoarea precizare: Din consultarea registrului Intrare – Iesire a corespondenței aferent cabinetului Doamnei Andreea Moldovan, reiese faptul că numărul de înregistrare nr. 578 din data 12.04.2021 este scris de două ori și fiecare mențiune are atribuit un document distinct, dintre care unul este atribuit deciziei mai sus menționate. Menționăm că, registrul intrări – ieșiri este un carnet în care toate înregistrările, atât numerele de înregistrare cât și documentele aferente fiecărui număr de înregistrare sunt scrise în format letric, de mână, nu în format electronic”, transmite ministerul, într-un comunicat de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here