Fost ambasador SUA la Moscova: „Multă lume nu înțelege două lucruri importante despre Rusia”

Preşedintele american Joe Biden a declarat marţi că speră să se întâlnească cu omologul său rus Vladimir Putin în timpul turneului pe care îl va efectua în Europa în luna iunie.

Întâlnirea dintre cei doi președinți este intens așteptată de elita analiștilor, care vor să vadă dacă Joe Biden va reuși să se impună în fața unui Vladimir Putin pe care atât Administrația Obama, cât și Administrația Trump l-au subestimat în chip diferit.

Ultima întrevedere dintre Joe Biden și liderul la Kremlin a avut loc în urmă un deceniu. La acea dată, actualul președinte american era vicepreședintele lui Barack Obama.

Va găsi Biden un Putin diferit față de acum zece ani? Va izbuti să fie mai eficient în șahul SUA-Rusia decât precedenți lideri de la Casa Albă? Rămâne de văzut.

Până atunci, să vedem ce are de spus despre Vladimir Putin unul dintre diplomații care l-au însoțit pe Biden la acea întâlnire cu președintele rus – Michael McFaul, fost ambasador al Statelor Unite la Moscova (2012-2014).

Două „lucruri importante despre Rusia”

Multă lume nu înțelege două lucruri importante despre Rusia”, a explicat McFaul pentru podcast-ul „Checks and Balance” al The Economist.

„În primul rând, Rusia de astăzi nu mai este Rusia din 1991 sau 1999, când toți eram fixați pe o Rusie ca putere decăzută. Totuși, această imagine există încă în mintea multora, cel puțin în rândul celor din guvernul Statelor Unite. E o eroare! Rusia are multe capacități în prezent, multe dimensiuni ale puterii. Poate că economia ei nu se află în TOP 3, dar se află în TOP 10 sau TOP 6, după alte măsurători ale puterii de cumpărare. Iar după alte măsurători, cum ar fi arme nucleare, război cibernetic, propagandă, reprezintă o mare forță. Chiar dacă economia Rusiei nu este la fel de mare ca cea a SUA sau a Chinei, Putin, spre deosebire de Biden, controlează o felie mult mai mare din această «plăcintă». Controlează și sectorul privat și poate oricând vira bani în lucrurile de care îi pasă: comunitatea de intelligence, armata cibernetică și arme nucleare”, este de părere fostul ambasador.  

„Al doilea lucru, însă, mă îngrijorează și mai tare. Putin a dovedit că are o toleranță ridicată față de comportamentul riscant. Și cred că în continuare îi subestimăm această trăsătură. Eram în guvern chiar înainte ca Putin să anexeze Crimeea și să invadeze estul Ucrainei. Da, au existat niște voci care semnalau pericolul, dar cea mai mare parte a lumii a fost luată prin suprindere. În 2015, Putin a intervenit în Siria – nimeni n-a prevăzut asta. În 2016, rușii au intervenit în alegerile noastre prezidențiale și într-un mod chiar dramatic, după cum am putut observa. Dacă combini natura unui om care îmbrățișează riscul și cu faptul că pe Putin nu-l interesează să fie un membru al ordinii internaționale liberale (poate că acum 20 de ani voia, dar între timp optica i s-a schimbat)… În mod fundamental, Putin se vede pe sine ca fiind Anti-americanul, Anti-liberalul. Deci, ideea că poate fi pedespit dacă se comportă în afara aceste ordini liberale, ei bine, cred că-l lasă rece treaba asta…. Deci, dacă combini toate astea, cred că ajungi la un rezultat precar.”

În opinia lui Michael McFaul, președintele rus „este un actor mult mai ideologic decât cred oamenii”.

„Are un set de credințe adânc înrădăcinate, se închipuie în postura unui ultim mare lider conservator ortodox aflat într-o luptă împotriva multilateralismului, împotriva Vestului liberal decadent, este în special obsedat de drepturile LGBT, critică tot timpul treaba asta… În fine, se consideră liderul unei realități mondiale alternative. În primii 15 ani la putere, a încercat să-și împământenească aceste idei în societatea rusă, dar în ultimul deceniu a început să le exporte. De-asta investește atâția bani în Russia Today sau Sputnik, de-asta le dă bani unor personaje ca Marine Le Pen. Oricum, are deja niște aliați. Viktor Orban în Ungaria. Salvini. Și Donald Trump. Din mai multe puncte de vedere, au existat mai multe afinități ideologice între Trump și Putin decât au fost între Biden și Trump, bunăoară”, subliniază McFaul.

Context

Președintele SUA urmează să întreprindă prima sa călătorie în străinătate la jumătatea lunii iunie, în Marea Britanie şi Belgia, pentru summit-urile G7 şi NATO, precum şi pentru întrevederi cu lideri ai Uniunii Europene.

La mijlocul lunii aprilie, preşedintele SUA i-a propus o întâlnire omologului rus Vladimir Putin pe fondul unor tensiuni puternice între cele două puteri rivale.

Deşi Moscova s-a arătat interesată de această ofertă, ea a fost afectată de sancţiuni şi contra-sancţiuni pe care SUA şi Rusia şi le-au impus reciproc.

La sfârşitul lunii aprilie însă, Kremlinul a asigurat că sunt în curs de examinare „date concrete”.

Relaţiile dintre Moscova şi Washington sunt la cel mai scăzut nivel şi există multiple subiecte asupra cărora cele două puteri au puncte de vedere diferite.

Astfel, există dezacorduri în privinţa Ucrainei, acuzaţii de spionaj, de imixtiune în alegeri şi atacuri cibernetice, precum şi tensiuni legate de soarta opozantului rus Aleksei Navalnîi, aflat în închisoare. 

1 COMENTARIU

  1. Obligatoriu, Rusia și USA, și odată cu ele țările asociate, trebuie să coexiste pe cât posibil pașic. Misiunea președintelui american nu este nici simplă, nici ușoară. Am convingerea că dispune de inteligența politică și experiența necesare să susțină cursul actual prin care numeroare popoare caută cu ardoare independența de a merge pe drumul evoluției care le aduce mai multă
    securitate și bunăstare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here