Fostul ministru al Mediului neagă acuzațiile DNA: Nu am cerut și nu am luat foloase necuvenite

Inquam Photos / Octav Ganea

Fostul ministru al Mediului din Guvernul Orban,  Costel Alexe, cercetat de DNA pentru că ar fi luat mită 22 de tone de tablă, neagă într-un comunicat acuzațiile aduse de procurori și spune că își dorește „cât mai repede finalizarea acestui demers care va statua exact realitatea”.

Am aflat cu surprindere și am luat act de comunicatul Direcției Naționale Anticorupție privind propunerea începerii urmăririi penale îndreptată împotriva mea.

Vreau să precizez următoarele:

Am încredere în actul de justiție și îmi doresc cât mai repede finalizarea acestui demers care va statua exact realitatea: nu am cerut și nu am luat în întreaga mea activitate publică foloase necuvenite cu încălcarea legii.

Nu voi face nicio referire publică la această situație în acest moment al demersului judiciar, dar vă asigur că în perioada următoare voi studia acuzațiile care îmi sunt aduse și voi oferi toată cooperarea și transparența mea în fața organelor judiciare”, susține Costel Alexe, potrivit Digi24.ro.

DNA a formulat o cerere de începere a urmăririi penale față de Costel Alexe, în prezent președinte al Consiliului Județean Iași, pentru infracțiunile de luare de mită și instigare la delapidare. 

Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al PÎCCJ referatul cauzei, pentru sesizarea președintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de un fost deputat în Parlamentul României, la data faptelor având funcția de ministru.


1 COMENTARIU

  1. Foarte bine,sa-si dovedeasca nevinovatia,dandu-si demidia din toate functiile,asa cum a facut si seful partidului ,Ludovic Orban,pentru ca este responsabilitatea sa !Si iata ca presedintele nu a stat pe ganduri,a aprobat cererea de urmarire penala,ca sa vada toata tara care e diferenta intre un presedinte csre respecta justitia si niste fosti nr.2 si 3 in stat care se ascundeau in parlament ,dupa imunitate!Credeau hotii neprinsi inca ai ciumei rosii, care ieri se amuzau nevoie mare de acuzatia primita de liberal, ca presedintele tarii si cel al PNL or sa faca scut in fata lui Alexe,sa-l apere contra justitiei?Ba,uite ca NIET!Iar Alexe,fata de hotii cei mai patentati ai tarii,a acceptat sa se puna la dispozitita procurorilor,nu a strigat ca pesedistii ca sunt hartuiti de „statul paralel”!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here