Fostul șef de cabinet al Ecaterinei Andronescu, secretar de stat la Educație. Parcursul lui Radu Szekely

Sursa: Facebook

​Radu Szekely, fost șef de cabinet al ministrului PSD al Educației, Ecaterina Andronescu, a revenit în minister ca secretar de stat , la propunerea USR-PLUS, transmite HotNews.ro. Numirea a apărut joi în Monitorul Oficial.

Numele lui Szekely a fost chiar vehiculat pentru poziția de ministru al Educației, după demiterea șefei sale, Ecaterina Andronescu, de către premierul de la acea dată, Viorica Dăncilă. În PSD i s-au reproșat, însă, postări contra partidului, astfel că nu a avut sprijin.

Potrivit HotNews.ro, în calitate de consilier al ministrului, Radu Szekely a coordonat proiectul ”Educația ne unește”, care conține multe elemente din sistemul de educație finlandez. Totodată, este fondatorul Școlii Finlandeze de la Sibiu. Din cei 20 de ani de experiență în educație, 15 a legătură cu sistemul finlandez. Începând cu 2007, Szekely este expert consultant al Comisiei Europene, pe Educație și Cultură, respectiv Tineret și Cercetare.

1 COMENTARIU

  1. Băiatul ăsta merita să fie ministru al învățământului românesc!!..cine pune în practică Sistemele nordice de învățământ, de altfel cele mai bune din lume, merită să fie ministru!!!..
    Dar nu vad pe aia de 42 de ani?..ce legătură are cu băiatul ăsta??..
    Ba grigore ai tras ceva pe nas?…nu mai prostit lumea exact ca onania tv și antena 3!!!…trezește-te!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here