Inflația globală este surprinzător de mare. Va fi și de durată?

Sursa: Pixabay

„În ianuarie, un locuitor din – să zicem Cleveland – putea cumpăra o Toyota Camry de trei ani cu aproximativ 18.000 de dolari și făcea un plin de 60 de litri de benzină cu aproximativ 28 de dolari. Până în mai, mașina l-ar fi costat cu 22% mai mult, iar cele 16 galoane de benzină cu 27%. Pe măsură ce economia americană a ieșit din somnul său pandemic, prețurile mărfurilor și bunurilor de folosință îndelungată au crescut”, notează The Economist.

<< Nu cu mult timp în urmă, economiștii aveau tendința de a considera că pandemia de  covid-19 va duce la o prăbușire prelungită în lumea bogată. Această viziune nu s-a și potrivit. În februarie, Biroul de buget al Congresului american a anticpat că, în America, creșterea din 2021 va fi de 3,7%. Pe 1 iulie a dublat această prognoză, până la 7,4%. Din luna mai, Banca Angliei și-a revizuit în sus estimarea privind PIB-ul britanic doar pe al doilea trimestru al anului cu 1,5 puncte procentuale.

Odată cu o creștere neașteptată a apărut o explozie neașteptată a inflației. Faptul că prețurile – și în special prețurile mărfurilor – au scăzut în primăvara anului 2020 a însemnat că ceea ce este cunoscut sub numele de „efecte de bază” va duce la creșterea inflației în această vară: chiar dacă prețurile ar fi fost stabile din martie până în luna iunie a acestui an, scăderea față de aceleași luni ale anului trecut ar fi urmat să crească diferența de la an la an. Dar prețurile de bază – care exclud energia și alimentele – erau de așteptat să rămână destul de stabile.

În februarie, estimarea economică mediană considera că prețurile de bază pentru consumatori, în America, vor crește cu doar 1,9% în 2021. Această creștere arămas deja în urmă. În cele trei luni scurse până în mai, inflația de bază a atins 8,3% anual, cea mai mare rată de la începutul anilor 1980. În iunie, indicele modificărilor prețurilor plătite de producătorii americani, potrivit indicelui stabilit de Institute for Supply Management, a înregistrat cea mai mare valoare din 1979, an în care prețurile de consum au crescut cu 13,3%.

Inflația în alte țări bogate a fost mai modestă, dar tot a depășit așteptările. În zona euro, inflația anuală a crescut de la 0,9% la 1,9%, din mai, atingând ținta Băncii Centrale Europene de „sub, dar aproape de 2%”. O mare parte din aceasta se datorează efectelor de bază; prețurile de bază la consumatori au scăzut de fapt între februarie și mai, la fel ca în Japonia. Marea Britanie este – ca în multe alte situații – un caz intermediar. Inflația generală este aproximativ cea stabilită ca țintă, dar prețurile de bază pentru consumatori s-au accelerat, fapt care a alarmat. Când și-a părăsit postul, pe 30 iunie, Andy Haldane, economistul-șef al Băncii Angliei, a avertizat că inflația britanică, în prezent de 2,1%, va fi mai aproape de 4% decât de 3%, până la sfârșitul anului.

Aceasta nu este doar o problemă a țărilor bogate. Măsurarea inflației agregate pe piețele emergente, efectuată de compania de consultanță Capital Economics, a indicat o creștere de la 3,9% în aprilie la 4,5% în mai. Creșterea inflației a declanșat un ciclu de înăsprire monetară. De la începutul lunii iunie, băncile centrale din Brazilia, Ungaria, Mexic și Rusia au majorat ratele.

O revenire susținută a inflației ar fi o veste proastă din două motive. În primul rând, inflația doare. Sondajele privind nivelul de satisfacție a vieții efectuate în anii 1970 și 1980 au constatat că o creștere a inflației cu un punct procentual a redus fericirea medie la fel de mult ca o creștere a ratei șomajului cu 0,6 puncte procentuale. Dacă îi ia pe lucrători prin surprindere, le erodează salariile, afectându-i cel mai mult pe cei mai prost plătiți; dacă ia băncile centrale prin surprindere, este posibil să fie nevoite să încetinească economia sau chiar să pună pe picioare o recesiune, pentru a trimite bestia înapoi în cușca sa.

În al doilea rând, inflația are potențialul de a crește piețele de active. Prețurile ridicate ale acțiunilor, obligațiunilor, caselor și chiar criptomonedelor se bazează pe presupunerea că ratele dobânzii vor rămâne scăzute pentru o lungă perioadă de timp. Această ipoteză are sens numai dacă băncile centrale nu se simt forțate să le ridice pentru a combate inflația. Dacă prețurile cresc prea persistent, edificiul financiar construit pe ani de inflație scăzută și-ar putea pierde temeliile.

Factorii care determină creșterea inflației sunt de trei tipuri. Primul este o creștere a cererii de bunuri, cum ar fi mașinile, mobilierul și aparatele electrocasnice, declanșată de consumatori, care au aruncat cu bani pe lucruri care să înfrumusețeze casele în lockdown și să facă viața în aer liber mai plăcută. Al doilea ține de perturbarea aprovizionării globale cu unele dintre aceste bunuri. De exemplu, o penurie de microcipuri reduce în mod sever aprovizionarea cu mașini. Un preț mai mare al petrolului nu ajută. Perturbările din industria navală globală și din porturi agravează lucrurile de pe diferite piețe. Al treilea – probabil cel mai important și cel care abia acum se simte pe deplin – este o revenire a prețurilor serviciilor. Consumatorii se întorc în restaurante, baruri, saloane de coafor și alte afaceri personale mai repede decât o fac lucrătorii.

America înregistrează o inflație mai mare decât în ​​altă parte, în primul rând pentru că, având în vedere lansarea celui mai mare stimul economic, a cunoscut cel mai mare boom al bunurilor de lungă folosință. Conform indicelui prețurilor țintit de Fed, mașinile, mobilierul și echipamentele sportive au fost responsabile pentru peste patru cincimi din depășirea inflației de bază în luna mai. Lanțul de aprovizionare al Europei se confruntă cu aceleași probleme pe care le are cel al Americii, dar, cu o cerere mai modestă, bunurile de lungă durată și sensibile la perturbări au fost cu doar 1,5% mai scumpe în luna mai decât fuseseră cu un an mai devreme, potrivit Morgan Stanley.

Cât timp se va suprapune această cerere înverșunată cu o ofertă supusă constrângrilor? Experiența din 2020 a arătat că lanțurile de aprovizionare ar putea găsi relativ rapid o cale de soluționare a unor probleme – cum ar fi lipsa hârtiei de toaletă și testelor de diagnostic. Însă capacitatea de aprovizionare cu microcipuri și capacitatea de expediere pot fi ajutate lent: extinderea capacității necesită investiții în fabrici și nave. Firmele declară că se așteaptă ca termenele de livrare să fie mai lungi, nu mai scurte, în următoarele șase luni.

Dar, deși unele dintre probleme vor persista, contribuția penuriei de bunuri de folosință îndelungată la inflație ar putea să fi atins punctul culminant. Inflația este rata la care se schimbă prețurile, nu o măsură a cât de ridicate sunt acestea. Dacă prețurile rămân ridicate, dar încetează să crească – sau chiar încetinește rata creșterii lor – inflația scade. Dacă prețurile scad din nou, așa cum au făcut prețurile cherestelei americane cu un spectaculos 40%, în iunie, efectele de bază se inversează, reducând inflația generală.

Creșterea cererii care a determinat în primul rând creșterea cererii de bunuri de folosință îndelungată scade, de asemenea. Acest lucru nu se datorează faptului că oamenii rămân fără bani. În timpul pandemiei, cheltuielile generale ale gospodăriilor au scăzut, chiar dacă măsurile de stimulare au menținut sau au crescut veniturile. În America, panta rezultată a excesului de economii se ridică la aproximativ 2,5 miliarde de dolari, sau 12% din PIB. Echivalentul în zona euro era de 4,5% din PIB la sfârșitul anului 2020. Este puțin probabil să fi scăzut încă mult.

Totuși, este cheltuit pentru diferite lucruri. Odată cu redeschiderea serviciilor, consumatorii au de ales între a plăti prețuri ridicate pentru bunurile pe care le-au putut cumpăra pe tot parcursul pandemiei sau a cumpăra genul de experiențe după care mulți au tânjit aproape doi ani. Ei vor alege a doua categorie.

O nouă speranță

În termeni de inflație, această schimbare poate arunca economiile din tigaie în foc. Cererea ridicată de hoteluri, transporturi și mese la restaurant înseamnă că multe companii au nevoie de lucrători. Iar aceștia din urmă devin scumpi.

În ciuda creșterii cu aproape 350.000 de locuri de muncă în iunie, industria timpului liber și ospitalității din America este încă la doar șapte optimi din cea anterioră pandemiei, în termeni de ocupare. Lucrătorii pentru care plățile de stimulare de 2.000 de dolari, de la începutul acestui an, și asigurarea de șomaj prelungită au făcut o mare diferență, sunt greu de găsit. Salariile pentru locurile de muncă în sectorul timpului liber și ospitalității sunt cu aproape 8% mai mari decât în ​​februarie anul trecut; locurile de muncă sunt din belșug. Restaurantele și hotelurile tind să aibă marje de profit reduse: direcția în care o iau salariile va fi urmată probabil și de prețuri.

Potrivit JPMorgan Chase, prețurile medii ale serviciilor din întreaga lume sunt încă sub nivelul lor pre-pandemic. Închiderea doar jumătate a acestui decalaj în a doua jumătate a acestui an ar adăuga un punct procentual inflației medii globale. În unele locuri, însă, costurile cu forța de muncă par să elimine complet decalajul. În America, lucrătorii din zona mediană cer un salariu cu 3% mai mare pentru a accepta un loc de muncă decât înainte de pandemie, potrivit unui sondaj recent al Fed din New York. Pentru lucrătorii cu salarii mici, salariul necesar a crescut cu 19%.

Economiștii americani au prezentat o mulțime de explicații posibile pentru reticența pe care o manifestă mulți oameni față de locurile de muncă cu salarii pre-pandemice și în condiții de muncă pre-pandemice. Unii dau vina pe creșterea asigurărilor de șomaj din America și cred că salariile vor înceta să crească atunci când acestea din urmă expiră, în septembrie (au fost deja reduse în unele state). Alții sugerează că lucrătorii din restaurante nu sunt dispuși să se întoarcă la astfel de locuri de muncă în timp ce virusul circulă încă sau că închiderea școlilor îi lasă pe lucrători fără soluții pentru îngrijirea copiilor.

Niciuna dintre aceste explicații nu este pe deplin satisfăcătoare. Marea Britanie și Australia suferă, de asemenea, de penurie de lucrători în unele industrii, în ciuda faptului că nu au beneficii generoase de șomaj. Pare ciudat că tinerii chelneri, care pot fi vaccinați dacă o și vor, ar vedea restaurantele la care consumatorii sunt fericiți să se întoarcă ca fiind prea riscante pentru a lucra. O nouă lucrare a lui Jason Furman și Wilson Powell III, de la Universitatea Harvard, și Melissa Kearney, de la Universitatea din Maryland, constată că șomajul suplimentar în rândul mamelor cu copii mici reprezintă doar o parte „neglijabilă” a deficitului de ocupare a forței de muncă din America, așadar contrar celor crezute în general.

Unii speculează cu privire la cauzele care fac ca economiștilor să le fie greu să se descurce. Cezura psihologică a pandemiei poate le-a oferit oamenilor răgaz să se întrebe la ce fel de muncă doresc să se întoarcă, generând căutări sufletești și incursiuni curioase pe un nou teritoriu. Probabil, la un moment dat, astfel de persoane care azi își schimbă locurile de muncă vor reveni la slujbă, poate chiar în alte sectoare. Dar când anume va fi posibil asta, nu este clar. Într-adevăr, cu excepția prestațiilor sporite de șomaj, niciunul dintre factorii cauzali putativi nu oferă o idee clară privind durata situației.

Un alt preț cu marjă mare de manevră este chiria. În timpul pandemiei, ratele scăzute ale dobânzii și cererea pentru mai mult spațiu au declanșat un boom extraordinar al prețului locuințelor peste tot în lumea bogată: în aprilie, casele americane erau cu 14,6% mai scumpe decât cu un an mai devreme. Cu toate acestea, în America, zona euro și Marea Britanie ele rămân sub tendința lor pre-pandemică; în Australia, chiriile au scăzut pe tot parcursul pandemiei. Chiriașii sunt mai susceptibili decât proprietarii de case să-și fi pierdut slujba în ultimul an, iar chiriile sunt extrem de ciclice, raportându-se la mersul economiei. Dar pe măsură ce economiile și piețele forței de muncă își revin, tot ar mai putea rămâne câte ceva de recuperat ori de depășit. Chiria reprezintă o cincime din inflația de bază în indicele țintit de Rezerva Federală.

Salariile, chiriile și altele asemenea ar trebui să continue să crească rapid pentru ca inflația ridicată să persiste. Acest lucru s-ar putea întâmpla dacă experiența pandemiei ar fi schimbat datele economiei într-un mod profund – să spunem, prin creșterea permanentă a ratei șomajului la care salariile și prețurile încep să se accelereze. Dar o cale mai probabilă către o inflație persistent ridicată ar fi un ciclu de așteptări care se auto-împlinesc.

Până în prezent, așteptările privind inflația nu au crescut la fel de mult ca inflația însăși. Să luăm cazul piețelor financiare. Este la modă să dai o atenție deosebită așteptărilor inflaționiste ale investitorilor, așa cum reiese din diferența de preț dintre obligațiunile protejate de inflație și cele normale. Așteptările au crescut constant după victoria lui Joe Biden în alegeri, ceea ce a adus cu sine perspectiva unui stimul mai mare. Cu toate acestea, recent, acestea au revenit la niveluri care sunt mai mult sau mai puțin în concordanță cu ținta de inflație a Rezervei Federale.

În zona euro, investitorii încă se așteaptă ca BCE să își depășească obiectivul privind inflația în următorii cinci ani. În avertismentul lansat cu ocazia părăsirii băncii, domnul Haldane a făcut trimitere la o creștere a măsurilor pe termen lung pe piața financiară,  pentru Marea Britanie. Însă, cu 0,3 puncte procentuale peste media din ultimul deceniu, acesta este cu greu un motiv de coșmaruri. În ceea ce privește consumatorii obișnuiți, sondajele care pretind să dezvăluie așteptările în materie au constatat că acestea cresc, însă doar modest.

Amenințarea fantomă?

Aceste așteptări „ancorate” le oferă băncilor centrale din lumea bogată o oarecare moliciune atunci când vine vorba de ignorarea creșterilor temporare de preț. Schimbările în atitudinea lor față de inflație îi încurajează să o folosească pe deplin. Începând din august 2020, Fed vizează o rată medie a inflației de 2% pe întregul ciclu economic. O depășire acum – Fed se așteaptă ca inflația să fie de 3,4% la sfârșitul anului – poate suplini deficiențele trecute sau viitoare. BCE se așteaptă ca inflația să fie de 2,6% la sfârșitul anului. Pe 8 iulie, și-a abandonat obiectivul de „aproape, dar sub 2%”. În schimb, va viza de acum înainte o țintă „simetrică” de 2% prin care „abaterile negative și pozitive ale inflației de la țintă sunt la fel de nedorite”. Acest lucru va face mai acceptabilă depășirea țintei.

Combinația de așteptări ancorate și atitudini în schimbare explică de ce băncile centrale, și în special Fed, par să fie până acum relativ relaxate în ceea ce privește inflația, ceea ce arată clar că sunt conștiente de riscuri, dar rămân cu mult în afara acțiunilor precipitate. Astfel, în iunie, Fed a semnalat că ar putea crește dobânzile de două ori în 2023, mai devreme decât se aștepta anterior; unii dintre cei care stabilesc rata sa au oferit posibilitatea de a face acest lucru anul viitor. Factorii politici monetari se aliniază și ei pentru a spune că sunt gata să încetinească achizițiile de active ale Fed de anul acesta.

Este posibil ca băncile centrale să-și împingă norocul. În trecut, creșterea rapidă a așteptărilor inflaționale a fost de obicei un semn că lucrurile au mers deja prost, nu un semn că sunt pe cale să o facă. „Nici piețele de obligațiuni, nici economiștii nu au o experiență excelentă în prognoza inflației”, concluzionează o analiză recentă, realizată de Joseph Gagnon și Madi Sarsenbayev, de la Peterson Institute for International Economics. Ideea că așteptările ar putea deveni de-ancorate nu este „cea mai mare îngrijorare a mea, dar dacă nu este pe lista dvs. de îngrijorări, nu vă gândiți clar la această problemă”, spunea  recent Furman. (Consilier economic principal la Casa Albă, în vemea lui Barack Obama, el spune că cea mai mare îngrijorare a sa rămâne o recesiune, deoarece, deși probabilitatea este mică, consecințele sale ar fi grave.) Oxford Economics, o companie de consultanță, vede o șansă de 10-15% pentru economia americană trecerea la un „regim cu inflație ridicată” a creșterilor prețurilor persistent peste 5%.

Și numai băncile centrale din lumea bogată, în ansamblu, își permit luxul unor așteptări ancorate în siguranță. Piețele emergente, care suferă, de asemenea, din cauza accelerării prețurilor globale la mărfuri și bunuri, trebuie să fie mai atente când vine vorba de eliberarea spiritului din lampă. De asemenea, trebuie să acorde o atenție deosebită inflației americane. Pe măsură ce Rezerva Federală întărește politica monetară, exercită o presiune descendentă asupra monedelor piețelor emergente, ceea ce face mai scump importul de bunuri și creează o altă sursă de inflație locală. Monedele de pe piețele emergente au scăzut în medie cu 1,5% de la întâlnirea comparativă făcută de Fedului, în iunie.

Acest lucru se întâmplă într-un moment în care economiile piețelor emergente sunt în general mai puțin sănătoase decât cele din lumea bogată, din cauza ratelor mai mici de vaccinare. Compensarea cu care se confruntă între contribuția la creștere și limitarea inflației va fi dureroasă. Cu toate acestea, deși unele bănci centrale cresc ratele dobânzii, situația nu este acută. Atât Rusia, cât și Africa de Sud au lansat recent ideea de a-și întări obiectivele de inflație (în prezent, 4% și respectiv 3-6%). Acest lucru ar fi absurd pe fondul unei presiuni crescătoare asupra prețurilor.

Inflația merită întotdeauna luată în serios, nu în ultimul rând, deoarece credința că băncile centrale vor face acest lucru acționează ca o verificare în sine. Dacă Rezerva Federală petrece câțiva ani încercând să-și atingă ținta de inflație de 2% de la o valoare puțin peste, asta nu produce prea mult rău. Dar această inflație are un mesaj suplimentar. Pentru majoritatea anilor 2010, factorii de decizie din lumea bogată nu au putut înțelege de ce inflația este atât de scăzută și s-au temut că depășește puterea lor de o ridica. Este posibil ca, chiar și acum, zona euro și Japonia să rămână blocate într-o capcană cu inflație scăzută.

America a demonstrat că o combinație remarcabilă de stimulente fiscale și monetare poate face ca prețurile să accelereze chiar și atunci când ratele dobânzilor sunt blocate la baza lor. Acest lucru se poate dovedi util celorlalți și în viitor. Provocarea este acum de a ne asigura că prețul plătit pentru aceasta, în termeni de creștere a prețurilor, nu crește prea mult. >>

Cea mai agresivă grupare de ransomware din lume a dispărut peste noapte. Cine a eliminat-o?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here