„Însămânțarea norilor”, tehnologia care a declanșat ploi abundente în Emiratele Arabe Unite

Foto: Unsplash

Ploi abundente au căzut miercuri şi joi în mai multe regiuni din Emiratele Arabe după ce ţara din Orientul Mijlociu a „comandat” ploi artificiale pentru a opri un puternic val de căldură care a afectat ţara şi a ridicat temperaturile până la 50 de grade Celsius. Cu ajutorul tehnologiei „însămânţării” norilor au fost provocate ploi abundente care au mai redus din temperatură.

Tehnică care permite să fie mărită cantitatea şi să existe control asupra tipului de precipitaţii prin utilizarea anumitor agenţi chimici care interacţionează cu norii se numeşte  „însămânţare a norilor  (n. red. – cloud seeding), potrivit Digi24. 

Ploi abundente au căzut miercuri şi joi în mai multe regiuni din Emiratele Arabe Unite, inclusiv Abu Dhabi, Dubai şi Sharjah, care se aflau în mijlocul unui val de căldură cu temperaturi de până la 50 de grade Celsius timp de câteva zile, conform Mediafax.

Primăvara trecută, ţara arabă a testat utilizarea dronelor, pentru a induce ploaia prin aplicarea de şocuri electrice asupra norilor, fără utilizarea substanţelor chimice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here