Interzicerea înstrăinării acţiunilor deţinute de stat la companiile şi societăţile naţionale, abrogată

Inquam Photos / George Calin

Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege iniţiat de Guvern pentru modificarea Legii nr.173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică prin care se abrogă prevederea privind interzicerea înstrăinării acţiunilor deţinute de stat la companiile şi societăţile naţionale, la instituţiile de credit, precum şi la orice altă societate la care statul are calitatea de acţionar, indiferent de cota de capital social deţinută.

De asemenea, proiectul abrogă articolul care prevede că „se suspendă, pentru o perioadă de 2 ani, orice operaţiuni privind înstrăinarea acţiunilor deţinute de stat la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la alte societăţi la care statul are calitatea de acţionar, aflate în curs de realizare”, transmite Agerpres.

„Abrogarea prevederilor menţionate va permite valorificarea acţiunilor în vederea evitării afectării grave a relaţiilor sociale referitoare la libertatea economică a operatorilor la care statul are calitatea de acţionar şi de liberă circulaţie a capitalurilor. Prin diversificarea acţionariatului se intenţionează asigurarea revenirii la o situaţie de competiţie pe piaţă în care fiecare companie şi societate naţională, instituţie de credit şi orice altă societate la care statul are calitatea de acţionar urmăreşte să atingă anumite obiective prin înstrăinarea acţiunilor deţinute de stat”, se arată în expunerea de motive a proiectului.

Proiectul va fi dezbătut de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here