Investigație Bellingcat: Cercetătorii ruși au lucrat la dezvoltarea Noviciok împreună cu serviciile de informații militare

Grupul independent de investigații Bellingcat a dezvăluit noi detalii despre programul rusesc de dezvoltare a agentului chimic neurotoxic Noviciok, folosit împotriva fostului spion rus Sergei Skripal în Regatul Unit, în 2018, și împotriva opozantului rus Alexei Navalnîi, relatează CNN.

După analizarea unor înregistrări telefonice și de călătorie a mai multor cercetători și oficiali ruși, Bellingcat a descoperit contacte frecvente între directorul unui institut de cercetare militară din Sankt Petersburg și agenții acuzați de otrăvirea lui Skripal și fiicei sale Iulia.

Raportul Bellingcat, publicat vineri, arată că cercetătorii care lucraseră anterior la Ministerul Apărării rus „au fost împrăștiați în mai multe centre de cercetare care au continuat să colaboreze unele cu celelalte într-un program clandestin”. Kremlinul a negat în mod consistent implicarea sa în astfel de atacuri.

Institutul din Sankt Petersburg este unul din cele trei centre rusești care au primit ordinul de a dezvolta noi arme chimice. După 2010, el ar fi luat inițiativa continuării programului pentru dezvoltarea noviciok și folosirea lui ca armă chimică, un proiect început în perioada sovietică.

Celelalte centre sunt din Moscova și orașul Volsk, conform corespondenței electronice secrete obținute de Bellingcat.

Rusia a negat că au existat astfel de programe de dezvoltare de arme chimice. Noviciok a fost creat la un institut sovietic de cercetare în anii 1970. În 2017, acesta a anunțat că a distrus ultimele stocuri de arme chimice, în concordanță cu Convenția privind Armele Chimice. Reprezentanții Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice au fost prezenți la momentul respectiv pentru a observa.

Cei de la Bellingcat susțin că un cercetător s-a implicat îndeaproape cu serviciul de informații rus, GRU, în lunile dinaintea încercării de asasinat a lui Skripal. El ar fi Serghei Chepur, directorul institutului din Sankt Petersburg care a „comunicat intens cu membrii echipei care trebuiau să ducă la capăt asasinarea lui Skripal”. Contactele dintre Chepur și doi dintre agenții respectivi, Alexander Mishkin și Denis Sergeev, au devenit mult mai frecvente cu trei luni înainte de atacul asupra lui Skripal și fiicei sale. 

Ipoteza celor de la Bellingcat este că „ultimele pregătiri pentru asasinarea lui Skripal au avut loc la Moscova, inclusiv livrarea noviciok-ului și a altor instrumente pentru cei care aveau să încerce să ducă la bun sfârșit misiunea – agenții GRU”.

Institutul de cercetare din Sankt Petersburg identificat de cei de la Bellingcat ar fi primit o nouă misiune începând cu 2015 – „organizarea de cercetare științifică în interesul securității și apărării naționale a Rusiei”, conform unui document obținut de grupul de investigații. Un număr în creștere al cercetătorilor au și rang militar.

Printre specialitățile acestora se numără neurochimia și toxicologia, iar un anunț al institutului arăta că „cercetătorii de marcă ai institutului se specializau în efectele otrăvurilor cu organofosfate asupra corpului uman”, cu scopul de a dezvolta un antidot. Noviciok este o astfel de otravă.

Grupul Bellingcat, fondat de britanicul Eliot Higgins în iulie 2014, a devenit cunoscut după ce a reuşit să demonstreze că zborul MH-17 a fost doborât deasupra Ucrainei de separatiştii din Donbas, iar Rusia a folosit Photoshop pentru a modifica imagini din satelit cu privire la zbor, pentru a ascunde adevărul.


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here