Președintele Donald Trump este foarte interesat să fie dezvoltate noi surse de energie, precum cele din Marea Neagră, dar și de dezvoltarea tehnologiei nucleare civile, a dezvăluit Klaus Iohannis la conferința de presă susținută după întâlnirea cu liderul de la Washington, informează presidency.ro.

De asemenea au fost aduse în discuție legea off-shore, OUG 114 dar și situația firmei Exxon, a mai precizat șeful statului român. Totodată, acesta și-a reiterat ferm poziția critică față de proiectul gazoductului Nord Stream 2.

În deschiderea declarației sale de presă, președintele Iohannis a arătat că este un lucru extrem de important să fie găsite soluții bune, importante, pentru România, care, cu siguranță, este capabilă să devină furnizor de energie în regiune economică, în domeniul energiei, inclusiv cea nucleară, unde este necesară o colaborare bilaterală intensificată.

La sfârșitul conferinței, președintele Iohannis a răspuns întrebărilor ziariștilor, legate de aceste teme.

Jurnalist: Domnule Președinte, există vreun motiv de nemulțumire a Administrației Trump față de modificările legislative operate de PSD în domeniul fiscal, și aici mă refer la legea off-shore și la Ordonanța de urgență 114 sau, dimpotrivă, Președintele Donald Trump v-a asigurat că investițiile strategice americane vor continua în Marea Neagră?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Există această preocupare și ea a fost adusă în discuție, însă într-o notă optimistă. Președintele Trump și ceilalți prezenți au exprimat așteptarea ca această legislație să fie ameliorată, pentru a crește atractivitatea României pentru investitorii americani și sunt convins că aceste lucruri se pot realiza. (…)

Jurnalist: Informațiile apărute, că Exxon, un gigant american important, s-ar retrage din proiectul Mării Negre sunt, din informațiile pe care le aveți dumneavoastră, din cauza modificărilor făcute la această Ordonanță 114 și la legea off-shore?

Președintele Iohannis: Nu vreau să fac speculații, însă această chestiune a fost adusă în discuție și eu cred că vom primi clarificări în perioada imediat următoare.

Jurnalist: A fost adusă în discuție la întâlnirea de astăzi cu Președintele Trump?

Președintele Iohannis: Da, am discutat astăzi chestiunea. (…)

Jurnalist: Domnule Președinte, eu voiam să vă întreb dacă, în discuția referitoare la criza gazelor din Europa, Președintele Trump a avansat vreo soluție. Știu că în discuțiile pe care le-a avut cu omologii din Germania sau Polonia a venit cu soluții alternative la această problemă.

Președintele Iohannis: Președintele Trump este foarte interesat să fie dezvoltate noi surse de energie, precum cele din Marea Neagră, lucru extrem de important și pentru noi, evident, dar și tehnologia nucleară civilă este în atenția noastră comună și sperăm să se găsească soluții bune, importante, pentru România, care, cu siguranță, este capabilă să devină furnizor de energie în regiune. (…)

Jurnalist: (…)În Declarația Comună pe care ați adoptat-o se vorbește pe un ton critic despre Nord Stream 2. Nu vă temeți că, pe plan european, s-ar putea să fie unele țări care fie nemulțumite de această atitudine a României?

Președintele Iohannis: Nu, nu ne temem. România a avut un ton critic din capul locului la adresa Nord Stream 2 și am rămas consecvent poziției inițiale.

Jurnalist: Domnule Președinte, pe problema gazelor din Marea Neagră, mai concret pe legea off-shore, ce v-a propus domnul Președinte Trump? Poate să li se permită companiilor care vor exploata acolo să exporte mai mult gaze către Europa de Vest?

Președintele Iohannis: Aceste chestiuni le va clarifica, cu siguranță, Guvernul României, în discuții ulterioare cu companiile interesate. Noi, între Președinți, nu analizăm articole de lege, ci numai principiul. Și suntem amândoi de părere că România are un potențial foarte bun și atractivitatea României trebuie să fie crescută printr-o legislație cinstită, dar favorabilă pentru investitori, printr-o legislație care redevine predictibilă, fiindcă și-a pierdut un pic această predictibilitate, și atunci lucrurile, sigur, vor fi foarte interesante.

Jurnalist: Ați pomenit și despre zona nucleară civilă. A fost cumva vorba și despre un proiect mai vechi, cu niște centrale mai mici nucleare sau poate cu modernizarea Unității 1?

Președintele Iohannis: Vedeți, nu am intrat în detalii tehnice, însă amândoi, domnul Președinte Trump și cu mine, suntem de părere că tehnologia civilă nucleară, adică centralele nucleare, au un potențial interesant pentru regiune și noi avem expertiza cu Cernavodă, unde 1 și 2 funcționează, și, cu siguranță, avem aici o oportunitate de dezvoltare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here