ITALIA ALEGE | Fenomenul „Meloni”. Cum va putea guverna o coalițe condusă de dreapta „hard”?

Sursa: Facebook

ACTUALIZAT. Lidera partidului naţionalist Fraţii Italiei, Georgia Meloni, a declarat, luni, că electoratul italian a acordat un mandat clar dreptei pentru a forma viitorul guvern.


Femeia care le zâmbește învingător alegătorilor, de pe afișele electorale ale partidului Frații Italiei (FDI), cu greu ar putea fi mai liniștitoare. Pronti, spun afișele: „Gata”. Mesajul este că femeia, Giorgia Meloni, lidera FDI, și frații ei sunt pregătiți pentru guvernare după alegerile din Italiam, din 25 septembrie. Liniștirea a fost o parte importantă a campaniei doamnei Meloni, notează The Economist.

<< Nu a fost întotdeauna așa. A fost o vreme când ea a avertizat că „nu e posibilă nicio mediere”. Cu o voce gravă – chiar amenințătoare –, ea a continuat: „Da familiei naturale. Nu lobby-ului LGBT. Da identitatății sexuale. Nu ideologiei de gen.” Și apoi a strigat: „Nu imigrației în masă! Da locurilor de muncă pentru [compatrioții] noștri! Nu marii finanțe internaționale! Nu birocraților de la Bruxelles!”

Doamna Meloni, al cărei partid este de așteptat să iasă primul în alegerile din acest weekend, a fost cândva extremistă. Ea s-a alăturat grupării de tineret a Mișcării sociale italiene neofasciste (MSI), iar la vârsta de 19 ani l-a lăudat pe dictatorul fascist al Italiei, Benito Mussolini. Dar pe atunci, la acea vârstă, mulți oameni care sunt acum de stânga moderată aparțineau partidelor comuniste.

Ceea ce este de remarcat cu privire la discursul eurosceptic al doamnei Meloni este faptul că a fost emis abia în urmă cu trei luni: pe 12 iunie, la un miting organizat de Vox, un partid spaniol de extremă dreapta. Două întrebări planează asupra doamnei Meloni și  partidului său, care e așteptat să formeze un guvern de coaliție cu Liga Nordului și cu partidul mai moderat Forza Italia, al lui Silvio Berlusconi. Prima ține de ceea ce crede ea cu adevărat. A doua: dacă pe un fundal de război în Europa, penurie de energie, inflație și recesiune care se profilează, va avea suficient spațiu pentru a-și pune ideile în practică.

Când doamna Meloni spune că partidul său „a predat fascismul istoriei” și că „condamnă fără ambiguitate suprimarea democrației” din Italia anilor 1920, există motive întemeiate să o credem. Frații, defuncta Alianță Națională defunctă de care s-au despărțit și, într-adevăr, MSI din care a rezultat Alianța Națională, au respectat regulile democrației, după întemeierea republicii italiene, în 1946.

Amploarea dominației Fraților va depinde de anvergura majorității dreptei și de cota de voturi și de locuri pentru fiecare dintre partenerii din alianță. Având în vedere idiosincrazia sistemului electoral al Italiei, este de imaginat că o pluralitate substanțială de voturi s-ar putea traduce chiar într-o majoritate de două treimi, în parlament. Teoretic, asta ar permite dreptul de a schimba constituția, introducând un sistem prezidențial, fără referendum. Nici măcar adversarii lor nu cred că acest lucru este viabil din punct de vedere politic. Dar, avertizează Enrico Letta, liderul Partidului Democrat, de centru-stânga (PD), cea mai mare mișcare din stânga fracturată a Italiei, „într-un parlament în care [doamna Meloni] obține 40% din locuri, va deveni incontrolabilă”.

Faptul că principalul rival al doamnei Meloni ar trebui să pretindă că ea reprezintă o amenințare nu este deloc surprinzător. Dar ea și aliații săi populiști din Liga au primit și critici din partea editorului unui ziar de centru-dreapta. „Cred că ar putea fi foarte periculoși. Dar ei știu de ce este nevoie [pentru] a nu părea periculoși”, spune Claudio Cerasa, editorul revistei ll Foglio Quotidiano și autorul cărții „Lanțurile dreptei”, o lucrare recentă care susține că dreapta radicală a Italiei este strâns legată de teoriile conspirației.

Alții, însă, nu sunt de acord. „[Giorgia Meloni] este un politician convins și cu siguranță este de dreapta”, spune Giovanni Orsina, care predă științe politice la Universitatea LUISS, din Roma. „Dar o parte din aceasta este o credință în interesul național și asta o face o realistă. Ea tinde să vadă lumea așa cum este”.

Potrivit celor care o cunosc, doamna Meloni este conștientă că a ajuns în vârful guvernului fără un cerc larg de consilieri experți. Ea s-a înconjurat de un grup strâns de confidenti care îl include pe cumnatul ei. Dar știe că va avea nevoie de mai mult decât atât. Dl Orsina se așteaptă ca posturile cele mai importante din noul cabinet să le revină unor figuri de renume internațional. Ea poate conta pe serviciile lui Giulio Terzi di Sant’Agata, care s-a implicat cu Frații după ce a servit ca ministru de externe în administrația lui Mario Monti, din 2011-2013. Reprezentantul Italiei la Banca Centrală Europeană (BCE), Fabio Panetta, precum și un alt fost director al Băncii Italiei, Luigi Buttiglione, se numără printre cei despre care se spune că vor fi în cărți pentru crucialul minister de finanțe. Ministrul tranziției ecologice al lui Mario Draghi, Roberto Cingolani, se spune că va rămâne.

În ceea ce privește Ucraina, doamna Meloni a adoptat o linie fermă pro-NATO, așa că șansele unei fricțiuni imediate cu America sunt îndepărtate, în ciuda abordării prietenoase față de Rusia, adoptată în trecut de aliații ei principali. Relația dintre un viitor guvern de extremă dreapta și UE va fi mai complexă. Dl Letta se teme că, odată cu pleczrea domnului Draghi din funcția de prim-ministru, UE „va pierde un motor și va dobândi o frână”. Părerile anti-federaliste ale doamnei Meloni o aliniază mai strâns cu Polonia și Ungaria decât cu Franța sau Germania. Pe 16 septembrie, ea a sărit în apărarea guvernului lui Viktor Orban, după ce Parlamentul European a considerat că Ungaria nu este o democrație deplină. „Orban a câștigat alegerile, de mai multe ori, cu o marjă considerabilă, toate [celelalte partide] fiind împotriva lui”, a spus ea.

Relațiile economice ale Italiei cu Europa au dimensiuni care se suprapun. Una se referă la conturile sale publice și la rolul său în stabilizarea — sau destabilizarea — euro. În timpul pandemiei, datoriile Italiei au crescut la 155% din PIB. Datorită unei redresări economice puternice și proprietăților inflației, de erodare a datoriilor, raportul a scăzut puțin, de atunci. Însă traiectoria sa viitoare este foarte incertă, deoarece creșterea slăbește și cheltuielile guvernamentale cresc.

Se profilează o iarnă grea

Economia a crescut cu o rată anualizată de 4,5%, în al doilea trimestru al anului 2022. Însă perspectivele sunt sumbre. Sondajele indică o scădere a producției, iar încrederea consumatorilor este la niveluri care fuseseră observate ultima dată în timpul crizei euro. Agenția de rating Fitch vede economia contractându-se cu 0,7%, în 2023. Între timp, cheltuielile au crescut considerabil, deoarece guvernul lui Draghi s-a străduit să ajute întreprinderile și gospodăriile să facă față facturilor la energie. A cheltuit mai mult decât majoritatea statelor din Europa, până acum cu aproximativ 3% din PIB, deși guvernul spune că până în prezent a reușit să evite împrumuturile suplimentare.

Doamna Meloni a început campania ca un avocat al prudenței fiscale. Dar ea a fost supusă unei presiuni necruțătoare din partea domnului Salvini pentru a da dovadă de o mai mare flexibilitate. „Dacă intri în barul de acolo, ei nu vor vorbi cu tine despre reforma constituției”, i-a declarat el recent corespondentului The Economist, arătând cu degetul spre o piață din Roma. „Vor cere ajutor pentru plata facturii de electricitate din septembrie. Refuz să câștig aceste alegeri și apoi să trebuiască să înmânez un milion de cecuri pentru șomaj și concediu”. Doamna Meloni a început să se îndoiască, spunând că ar putea fi nevoie de datorii suplimentare, „ca ultimă soluție”.

O a doua dimensiune a relațiilor economice ale Italiei cu Europa se referă la Comisia Europeană. Italia va primi în jur de 200 de miliarde de euro sub formă de granturi și împrumuturi de la fondul UE de redresare post-pandemie, potențial cea mai mare injecție de numerar în economia italiană, de la Planul Marshall, după cel de-al doilea război mondial. Banca Italiei estimează că ar putea spori creșterea anuală cu o medie de aproape un punct procentual pe an, în următorii zece ani. Dar asta depinde de cpacitatea Italiei de a se ține de un program descurajant de reforme și investiții, elaborat de guvernul Draghi și aprobat de Bruxelles, menit să rezolve slăbiciunile structurale ale unei economii care nu a înregistrat aproape nicio creștere netă a PIB pe cap de locuitor, din 2000.

Doamna Meloni a spus deja că, în calitate de prim-ministru, va căuta modificări în programul național al Italiei. O oarecare ajustare ar fi rezonabilă. Programul a fost întocmit înainte de declanșarea inflației. Dar Veronica De Romanis, care predă economie la campusul Universității Stanford din Florența, spune că, având în vedere datoriile îngrijorătoare ale Italiei, este mai probabilă autorizarea din partea Comisie a unei reduceri a numărului de proiecte decât o creștere a finanțării. „În orice caz, o revizuire ar dura două luni. Așadar, pierzi timp”, spune ea.

Scopul doamnei Meloni ar putea fi acela de a redirecționa cât mai multe cheltuieli posibil pentru a preveni criza energetică asupra gospodăriilor și a întreprinderilor. Italia va adăuga cel mai probabil un capitol energetic la programul său, așa cum toate țările au fost încurajate să o facă, în cadrul planului de REpowerEU al Bruxelles-ului, menit să îndepărteze continentul de energia rusă. Acest capitol ar putea include măsuri de economisire a combustibilului și de accelerare a lansării surselor regenerabile. Finanțarea disponibilă este limitată. Dar ar putea fi vândut ca o victorie, pentru următorul guvern.

O mare întrebare este dacă administrația ei va continua cu reformele convenite cu Bruxelles-ul ca parte a planului de investiții. Piețele se îndoiesc; cererea investitorilor premium pentru cumpărarea de obligațiuni italiene la 10 ani, în loc de obligațiuni germane, a crescut la peste 2,3%.

„Este esențial ca [planul de redresare al Italiei] să rămână concentrat pe obiectivele declarate”, spune Sergio Nicoletti Altimari, șeful de cercetare al băncii centrale. „Planul abordează unele dintre cele mai grave vulnerabilități ale economiei italiene.” Câteva dintre reformele cerute de Bruxelles vizează promovarea concurenței. Însă, cu un impact substanțial în rândul proprietarilor de întreprinderi mici și al persoanelor care desfășoară activități independente, Liga se teme de prea multă liberalizare. De mai multe ori, dl Draghi a trebuit să se confrunte cu rezistența domnului Salvini; unele dintre obiecțiile sale au fost susținute de pe băncile opoziției tocmai de către Frați.

Crezul economic al Fraților este etatist, corporatist și naționalist. Ei nu au încredere în globalizare, iar programul lor cere într-adevăr o renaționalizare pe scară largă. În retorica doamnei Meloni, investițiile străine directe reprezintă o amenințare, iar piețele de capital sunt focare de speculații. Rămâne însă de văzut cât de mult, dacă este cazul, din programul economic al Fraților ar putea fi pus în aplicare într-un context global la fel de provocator precum cel cu care se va confrunta următorul guvern.

Atât managementul fiscal al guvernului, cât și relațiile sale cu Comisia, pentru reformă și investiții, vor determina ce poate face BCE pentru a ajuta. Banca a elaborat un nou program de cumpărare de obligațiuni care să fie activat în perioadele de stres pe piață. Dar vine cu niște condiționalități atașate: politici fiscale în conformitate cu regulile UE, datorie publică sustenabilă și aderare la reformele convenite. O trecere la lupte cu restul UE, pentru reformă sau cheltuieli, ar putea determina BCE să-și retragă sprijinul.

Nu se știe cum ar răspunde doamna Meloni la o criză economică în plină desfășurare. Unii dintre cei care au avut de-a face cu ea se tem că s-ar putea întoarce la convingerile ei de bază și propun măsuri sociale mai radicale acasă, ca o distragere a atenției.

Cu toate acestea, au existat puține semne până acum că doamna Meloni are mult apetit pentru un război cultural. Frații sunt împotriva căsătoriei și adopției gay. Ei se opun avortului, eutanasiei și maternității surogat. Dar liderul lor spune că va păstra uniunile civile între persoane de același sex, care nu ajung la căsătoria deplină, ca și legea avortului existentă în Italia. Politica Fraților este de a insista asupra aplicării viguroase a legii avortului. Aprobată în 1978, sub un guvern creștin-democrat, este oficial prezentată ca lege pentru protejarea maternității și prevenirea avortului. Le impune clinicilor de planificare familială să analizeze posibile alternative la întreruperea sarcinii, să ofere femeilor însărcinate ajutor pentru a elimina motivele pentru avort și să le îndemne să ia o pauză de șapte zile pentru reflecție. În practică, puține din această paletă se și fac. Un guvern condus de Frați ar putea insista să se facă.

Domeniul politic care este învăluit în cea mai adâncă ceață este cel al politicii unui guvern de dreapta dură privind imigrația. Programul Fraților cere o blocadă navală a unor porțiuni din coata Africii de Nord. Nu este clar cum ar putea fi impus acest lucru și dacă ar avea mai mult succes decât cordonul existent, menținut de Frontex, agenția UE de control la frontieră.

„Cred că cea mai importantă întrebare despre aceste alegeri nu este dacă Giorgia [Meloni] este fascistă”, spune Marcello Sorgi, veteranul comentator politic al cotidianului La Stampa. „De aceea italienii nu sunt interesați de întrebarea dacă ea este fascistă sau nu”.

Cele mai frecvente două răspunsuri la această întrebare, oferite de alegători, sunt că au încercat orice altceva și că doamna Meloni cel puțin a fost fidelă principiilor ei. Dar ea și Frații au transmis această impresie rămânând cu îndârjire în opoziție, refuzând chiar să se alăture guvernului de unitate națională al lui Draghi, respectat pe scară largă.

A fi împotrivă a fost mult timp atuul politicii italiene. Niciun partid sau alianță nu a reușit să fie reales, de la prăbușirea sistemului politic de după război, la începutul anilor 1990. Cel mai recent, în 2018, această căutare nesfârșită de noi salvatori a adus în funcție un partid, Mișcarea Cinci Stele, care era vădit nepregătit să guverneze.

Afișele din care se uită atât de liniştitor doamna Meloni urmăresc să înlăture teama că electoratul italian este pe cale să facă din nou aceeași greșeală. Pronti? Sunt frații cu adevărat pregătiți pentru această treabă dezordonată, care necesită compromisuri, de a conduce o țară, în loc de a critica de pe margine? Se poate doar spera că sunt. >>

Demonizarea nu a oprit ascensiunea partidelor extremiste. Ce le rămâne de făcut partidelor clasice

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here