De fapt, ce ne-a prezentat Marcel Vela arătându-ne factura de 120 de milioane de euro, amenzi aplicate pentru încălcarea ordonanțelor militare? Un „master class” despre cum se poate obține cu puțin heirupism și într-un timp scurt un veritabil fond de investiții. Doar prin aplicarea hardcore a legii. Sunt ironic.
Există câteva nuanțe tulburi, câteva „precepte” de știința zelului care se cer prinse în bolduri.
Vela a anunțat că suma exorbitantă ar urma să fie redirecționată în sănătate și către persoanele vulnerabile. Ăsta e doar vârful de PR al icebergului, rămân de colectat acum banii din amenzi – adică, cei însemnați cu fierul încins să le și plătească.
Bun, trecem peste asta. Să presupunem că banii vor fi toți, până la ultimul leu, strânși în vistieria statului. Caz în care Marcel Vela devine, fără voia lui, managerul unuia dintre cele mai eficiente sisteme de colectat bani din ultimii (mulți, foarte mulți) ani. Da, da, nu râdeți. Așa cum și Spider-Man a devenit supererou tot fără voia lui, ci fiind ciupit de un păianjen radioactiv. Și aproape că, tot fără voia lui, Vela produce (teoretic deocamdată) un „accident genetic” în politicile noastre publice, unde repetenția este în floare la capitolul recuperării prejudiciilor financiare.
Din punct de vedere al amenzilor, ce mai încoace și-ncolo, pandemia asta este un real succes. Cât un cincinal la scara unui an, treaba a mers ca unsă. Dar de ce până acum nu s-a dezlănțuit această înflăcărare justițiară în rândul autorităților, aceeași hărnicie de Robocop și-n combaterea evaziunii fiscale? Anual, România pierde 4 miliarde de euro în evaziunea fiscală. Nu de puține ori s-a calculat că banii ăștia s-ar fi putut transforma în Autostrada Ploiești-Brașov sau în legendarele spitale regionale.
Mi-ar fi plăcut să văd aceeași rigoare neobosită și-n vânarea crimei organizate, unde avem o duzină de clanuri interlope despre care se pot face deja seriale Netflix ca despre Pablo Escobar. Ca să nu mai vorbim despre „participațiile” noastre cu alonjă de monopol în traficul de carne vie din UE.
Ooo, da, și un alt borcan cu miere la care ne prefacem că nu ajungem: confiscarea averilor ilicite. Nici aici n-am văzut această abnegație în aplicarea legii, încă ne câcâim în hățișurile lui Dan Voiculescu, de la care statul a recuperat un mizilic (14% din prejudiciu) din cele 60 de milioane de euro pe care ANAF le are de scos din pușculița lui „Felix”.
Mai trebuie ceva subliniat, ceva de… ambianță. Când folosești o coerciție financiară migăloasă, precum a făcut MAI, n-ai cum să nu frizezi o relație tranzacțională cu cetățenii. Adică, bine, ok, am încălcat ordonanțele, am ieșit de tâmpit prin oraș și am zădărnicit eforturile sanitare. Îmi dai o amendă grasă, dar tu, ca Stat, în schimbul acestei politici draconice de penalități, trebuie să-mi oferi ceva la schimb în cazul în care mă îmbolnăvesc, un serviciu medical care să se ridice la înălțimea amenzilor pe care le aplici. Or asta nu s-a întâmplat. Avem o aberație a proporțiilor în balanța asta.
O pandemie n-ar trebui să fie unicul moment de „eroism legalist” al instituțiilor de forță. Că atunci devenim doar un show de securocrație.
Una peste alta, dacă continuăm în ritmul ăsta cu amenzile, mă gândesc că în valul doi avem toate șansele să devenim un FMI regional.
