„Meritele mamei mele cum sunt recunoscute?” Ce pensie de urmaş primeşte fiica doctoriţei din Feteşti, decedată de COVID-19

Fiica unei doctoriţe din Feteşti ucisă de COVID-19 în luna octombrie luptă cu autorităţile pentru a obţine pensia de urmaş după decesul mamei sale. Fata, studentă la Medicină şi Farmacie, reclamă faptul că dreptul său nu este recunoscut, iar ca şi cauză a morţii mamei sale a fost menţionată „o boală obişnuită”, relatează Adevărul.

Doctoriţa Mioara Neagu, şefa Unităţii de Primiri Urgenţe de la spitalul din Feteşti s-a stins pe 16 octombrie 2020, la doar 48 de ani.

Mioara Neagu era medicul coordonator al Compartimentului de Primiri Urgenţe de la spitalul municipal Anghel Saligny din Feteşti. Ea a murit pe un pat de spital, după ce fusese infectată cu noul coronavirus în luna septembrie şi, deşi a luptat pentru viaţă, organismul său nu a făcut faţă.

Mioara Neagu avea 48 de ani şi era medic specialist medicină de urgenţă. Ea a început să se simtă rău în luna septembrie. După ce starea i s-a înrăutăţit, a fost transferată la Spitalul Colentina, unde a şi murit.

Fiica sa, studentă la facultatea de medicină şi Farmacie luptă de atunci pentru a obţine pensia de urmaş. Aceasta a postat un mesaj pe pagina sa de socializare, după ce Casa de Pensii i-a stabilit un venit de 1.622 de lei, considerând că Mioara Neagu a murit de o boală obişnuită. 

Iată mesajul postat de fiica doctoriţei pe pagina sa de socializare: 

Dupa cum bine stiti, mama mea a decedat in urma infectarii cu virusul Sars Cov-2. 

În urma acestui eveniment tragic, trebuie sa beneficiez de o pensie de urmas. Ceea ce nu pot sa concep este faptul ca in decizia primita astazi, cauza decesului este „o boala obisnuita” in opinia celor ce au emis-o. Mi se pare o umilinta, si in acelasi timp si o jignire adusa la adresa mea si a celor ce au iubit-o. Iubita mea mama a luptat pana in ultimul moment cu virusul ucigas. Refuz sa accept o asemenea greseala.

Ceea ce mai vreau sa subliniez este faptul ca ar fi trebuit sa beneficiez de un drept, care in momentul de fata nu imi este recunoscut. Conform Legii nr. 56 din 15 mai 2020 pentru recunoasterea meritelor personalului medical participant la actiuni medicale impotriva COVID-19, Art. 2, alin(1),lit. d) si Art. 4, trebuie sa beneficiez de o pensie de urmas COVID in semn de recunostinta pentru munca depusa de iubita mea mama in spitale. Pensie egala cu 75% din salariul ei de baza, pensie pe care trebuia sa o primesc pentru terminarea studiilor mele. Am incercat sa discut si sa fac acest lucru posibil, insa nepasarea in Romania este caracteristica. Nu mai spun de cuantumul stabilit de Casa de Pensii avand in vedere prima pensie de urmas, cea fireasca, pe care trebuie sa o primesc.

Mama mea a fost cadru medical, a lucrat timp de ani de zile in spitale si s-a dedicat intru totul in ceea ce a facut. A vindecat si a salvat multe vieti. In urma acestor fapte realizate eu primesc doar 1622 de lei(unicul ei copil). 

Stiu ca publicarea acestui mesaj nu imi va rezolva problemele si nu imi va raspunde intrebarilor pe care mi le pun zilnic, insa am vrut sa va arat inca o data in ce tara traim. O tara in care nu se respecta legea! Bani pentru pensiile private au existat intodeauna, insa pentru o studenta ramasa fara mama, ce doreste sa isi continue studiile, se pare ca nu. Meritele mamei mele cum sunt recunoscute de fapt? Caci nu vad. Rusine!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here