Orban, presat să închidă școlile: E o măsură ce trebuie pregătită. Perturbă procesul educațional. Ce vor face copiii care stau acasă?

Foto: INQUAM/George Călin

Guvernul este presat de Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă să închidă școlile pentru o lună și jumătate, începând de mâine, până după Paște. Inițiativa aparține Grupului de suport tehnico-știintific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României și va fi luată în discuție, luni după-amiază, în ședința Executivului. Tema închiderii școlilor a fost pusă în discuție de Gabriela Firea, primarul Capitalei, care a primit o replică de la ministrul Educației. Deocamdată, au fost anulate olimpiadele și alte concursuri școlare.

Pe de altă parte, premierul Ludovic Orban a reacționat la presiunile făcute pe Guvern, în sensul închiderii școlilor, aducând în discuție situația școlară a elevilor, dar și problemele pe care le pot întâmpina numeroase familii care nu au cu cine lăsa copiii acasă.

”Trebuie să ne gândim, să analizăm înainte de a închide școlile. O măsură de închidere a școlilor perturbă procesul educațional și lipsește elevii de posibilitatea de a obține toate cunoștințele necesare. Este o măsură care trebuie pregătită, pentru că gândiți-vă, ce vor face copiii care stau acasă? În toate familiile există un bunic sau cineva să-i supravegheze? Există riscul ca un copil să fie mai expus stând acasă în loc să meargă la școală, într-un cadru instituționalizat”, a declara, luni, Ludovic Orban.

Știrea inițială. „Părinții sunt îndreptățiți să pună întrebări. Însă, trebuie să nu intrăm în panică, pentru că la momentul acesta, nu există decât patru cazuri confirmate, patru cazuri de elevi care au fost diagnosticați cu coronavirus. Doi dintre ei deja s-au vindecat, au fost trimiși de la spital acasă. Am luat măsură închiderii unității de învățământ în care aceștia își desfășurau cursurile. Deci, la momentul acesta, fac un apel la calm pentru părinți și cadrele didactice pentru că nu există motivul închiderii școlilor”, a declarat, luni dimineață, la Antena 3, ministrul Educației, Monica Anisie.

În acest context, oficialul a făcut „un apel la calm pentru părinți și cadrele didactice”, repetând că „nu există motivul închiderii școlilor”.

„În această dimineață (luni – n.r.) am o videoconferință cu inspectorii școlari generali tocmai pentru a discuta problemele din teritoriu și a mă asigura că în fiecare unitate de învățământ există săpun, dezinfectant, adică măsurile de prevenție să fie luate, pentru că până la urmă, chiar dacă închidem astăzi școlile, copiii tot vor circulă prin oraș, deci, nu pot stă închiși în casă. Noi, ca sistem de educație, trebuie să ii educăm și în spiritul prevenției, să ii asigurăm pe părinți că le spunem copiilor cum anume trebuie să se ferească de o astfel de situație în care s-ar putea îmbolnăvi”, a mai afirmat Monica Anisie, la Antena3.

Firea vrea închiderea școlilor și grădinițelor

Primarul general, Gabriela Firea, a pledat luni pentru închiderea şcolilor şi grădiniţelor, în contextul primelor cazuri de coronavirus din Capitală.

„Acestea (şcolile – n.r.) sunt în administrarea primăriilor de sectoare. Discuţiile sunt pro şi contra în societate. Putem să nu închidem nicio şcoală, nicio grădiniţă şi să aşteptăm să vedem ce se întâmplă. Este şi această variantă susţinută public de foarte multe persoane. Dar putem să fim preventivi, responsabili şi înţelepţi, să închidem şcolile şi grădiniţele. Şi vă spun şi de ce, care este pericolul: domnul care a venit din Italia, de la Roma (…), nu a intrat imediat în izolare, s-a întâlnit cu nişte persoane. Când a rămas la domiciliu izolat, s-a întâlnit cu prietena, cu fiica şi cu prietenul fiicei. Prietena este şi ea bolnavă, a avut test pozitiv de ieri, este internată. Îi doresc multă sănătate, dar şi ea a fost la serviciu şi s-a întâlnit cu toţi colegii. Acei colegi au copii, părinţi, s-au dus acasă. Vă daţi seama ce înseamnă o adevărată anchetă epidemiologică?”, a declarat ea, în cadrul Comandamentului de urgenţă convocat la sediul Primăriei Capitalei.

Primarul general a mai spus că sunt multe autorităţi care „se tem să ia măsuri dure, pentru că se tem să fie criticate”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here