Motivul pentru care au dispărut 6.000 de copii, în România, în pandemie

Foto: Unsplash

Aproape 6.000 de copii au fost daţi dispăruţi anul trecut după ce au fugit de acasă din cauza conflictelor repetate din familie, în urma abuzurilor fizice şi emoţionale sau pentru a protesta după ce părinţii au plecat la muncă în străinătate.

În decursul ultimului an, în plină pandemie cu noul coronavirus, au fost înregistrate 5.924 de sesizări privind copii care au dispărut de acasă. Este un bilanţ dramatic, în condiţiile în care 206 au vârste până în 10 ani, 1.453 au vârste cuprinse între 10 şi 14 ani, iar 4.263 sunt mai mari de 14 ani, potrivit datelor furnizate de Direcţia de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului General de Poliţie.
Conform datelor oficiale, din fericire, în aceeaşi perioadă de timp 5.821 de minori au fost găsiţi, iar în prezent sunt desfăşurate activităţi de căutare/identificare în cazul a 377 de minori.
Totuşi, situaţia este cu atât mai gravă cu cât, în ultimii cinci ani, numărul sesizărilor dispariţiilor de copii aproape s-a dublat, astfel că în 2015 erau 3.736 de sesizări, şi azi sunt 5.924 de sesizări.
„Salvaţi Copiii România şi-a intensificat eforturile pentru a oferi sprijin psihologic părinţilor şi copiilor, atât prin intermediul liniilor telefonice, cât şi online, în această perioadă de restricţii sociale, când copiii au fost expuşi atât formelor de hărţuire online, cât şi abuzurilor domestice. Este vital să le observăm comportamentul şi să intervenim prompt”, a explicat Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv Salvaţi Copiii România, potrivit Adevărul.
Principalele motive care îi determină pe copii să îşi părăsească familia sau centrele de ocrotire sunt, conform unui studiu realizat de ONG, neglijarea şi lipsa de supraveghere din partea adulţilor responsabili, conflictele repetate din familie şi abuzurile fizice şi/sau emoţionale asupra copiilor. În plus, copiii lăsaţi în grija bunicilor sau a altor rude, odată cu plecarea părinţilor la muncă în străinătate, înţeleg să-şi arate furia fugind de acasă.
De altfel, în toată Europa pandemia de COVID-19 nu a împiedicat şi chiar a accentuat dispariţia copiilor. Astfel, în 2020, la linia telefonică specială 116000 pentru copii dispăruţi, au fost realizate 42.662 de apeluri care au vizat 8.857 de cazuri (cu 17% mai mult decât 2019). Majoritatea cazurilor noi, 56%, s-au referit la fugari, apoi un procent destul de mare au fost răpiri de către părinţi şi o mică parte din cazurile raportate (3,6%) se referă la copii dispăruţi prin migraţie.

1 COMENTARIU

  1. Uite cum prostiți lumea, 6000 de dispăruți, dar in realitate sunt 300 !!..si aia vor fi găsiți…dar daca ati dispărea voi de tot ce-ar fi??..si sa va găsească peste vreo 200 de ani…mumificati cu pixurile bagate in cur…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here