Mutațiile Sars-CoV-2 sparg barierele cunoscute. De ce tind să devină mai letale și nu doar să se răspândească mai ușor

Sursa: Pixabay

„După ce, inițial, subliniase că varianta B.1.1.7 de SARS-CoV-2, găsită pentru prima dată în sud-estul Angliei, este mai contagioasă, dar nu mai letală decât tipul sălbatic al virusului, Boris Johnson a afirmat, pe 22 ianuarie, că varianta pare, în cele din urmă, a fi asociată cu o mortalitate mai mare. Este surprinzător. Cu timpul, virusurile tind să devină mai puțin letale. De ce s-ar putea ca acest virus să nu respecte regulile?”, se întreabă The Economist.

<< Pentru ca organismele să se reproducă, materialul genetic trebuie copiat. Ocazional, se strecoară erori, iar acestea sunt transmise mai departe. Astfel de mutații apar la animale, plante, ciuperci, bacterii și virusuri. Sunt aproape întotdeauna fatale, așa că vlăstarele lor mor înainte de a se putea reproduce. Foarte rar, eroarea oferă un avantaj care îi ajută pe descendenți să se reproducă cu mai mult succes decât rudele lor care nu suferiseră mutaţii.

Virusurile depind de răspândirea pe care le-o asigură oamenii și multe, cum ar fi HIV, Ebola și SARS original, fac de obicei ca o persoană să devină deosebit de infecțioasă numai după ce s-au răspândit în tot corpul. În acel moment, celulele gazdei sunt atacate intens, sistemul imunitar lucrează din greu, iar purtătorul se simte epuizat și îngrozitor. Dintr-o perspectivă evolutivă, virusul are de câştigat dacă această perioadă de infecțiozitate extremă durează cât mai mult timp posibil, pentru a le oferi descendenților săi mai mult timp să se răspândească. Uciderea gazdei limitează brusc șansele ca un virus să îi infecteze pe alții, chiar dacă virusul se poate răspândi de la cadavru. De aceea, mutațiile care fac un virus mai puțin letal sunt adesea favorizate de selecția naturală.

Nu e neapărat valabil şi la SARS-CoV-2, deoarece acest virus îi face pe oameni cât se poate de infecțioși încă din momentul în care prezintă primele simptome și cu săptămâni înainte de a muri din cauza complicațiilor. Dacă o persoană moare la câteva săptămâni după ce a fost extrem de infecțioasă, aceasta nu are aproape niciun efect asupra traiectoriei evolutive a virusului. Astfel, este la fel de probabil ca mutațiile întâmplătoare să apară în codul genetic viral indiferent că sunt dintre cele care îl fac mai letal sau mai puțin letal.

B.1.1.7 și alte variante, inclusiv cea identificată recent în California, s-au răspândit pe scară largă, deoarece au mutații care modifică instrumentul pe care virusul îl folosește pentru a invada celulele. SARS-CoV-2 folosește vârful sau proteina „S” pentru a se atașa de receptorii de pe suprafețele celulare. Odată activate, permit virusului să-și injecteze materialul genetic. Deși mecanismul rămâne obscur, modificările proteinei spike ajută B.1.1.7, iar celelalte variante intră în celule. Unul dintre efecte e că acestea sunt mai infecțioase.

Este un mister şi modul în care B.1.1.7 a ajuns atât la o mutație care îi sporește letalitatea, cât și la una care o face mai infecțioasă este. Poate că s-au produs independent două modificări genetice separate la un singur individ infectat, dar șansele sunt mici. De vreme ce aceste două mutații nu au fost găsite în tulpini virale individuale, înainte de detectarea variantei B.1.1.7, este puțin probabil şi ca două variante ale virusului, fiecare purtând una dintre cele două mutații, să-și contopească informațiile genetice într-o singură persoană nefericită, infectată de ambele în același timp. Mai probabil este scenariul unei reţele de interacțiuni moleculare, lucru care înseamnă că apariția unei mutații a declanșat apariția alteia, cum ar fi în dominourile reciproce. Virologii cred din ce în ce mai mult că doar un număr mic de modificări genetice determină schimbări substanțiale în comportamentul virusului.

Noile variante sunt mult mai înclinate să producă mutaţii decât virusul de tip sălbatic care a fost observat în Wuhan în 2019. Coronavirusurile au genomi mari și materialul lor genetic extra pare că este folosit pentru a „verifica erorile” la copiile virale făcute în interior, în celula gazdă. Verificarea erorilor a ajutat probabil virusul să reziste în populațiile de lilieci timp de secole, populații în care se confruntase cu o rezistență scăzută. Acum, că se confruntă cu o rezistență extremă, după ce a trecut la o nouă specie (oamenii) care a impus blocaje, măști și vaccinuri, componentele de verificare a erorilor din genomul viral sunt mai puțin valoroase. În schimb, îi este selectată abilitatea de a produce mutaţii. Mai multe cascade de mutații tip domino ar putea fi în așteptare. >>

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here