Avizele epidemiologice vor fi necesare, la începutul anului şcolar, doar pentru cei aflaţi la începutul unui ciclu de învăţământ, afirmă ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, citat de News.ro. De asemenea, vor avea nevoie de adeverințe medicale și copiii care au boli cronice, iar aceste documente vor putea fi eliberate și în prima săptămână de școală, spune Tătaru. Reamintim că medicii de familie au atras atenția că, în plină pandemie, aproape 3 milioane de elevi și părinții lor ar urma să treacă prin cabinete într-un timp foarte scurt, pentru obținerea acestor avize – în cazul în care ar fi obligatorii pentru toți elevii, așa cum au transmis inițial reprezentanții Ministerului Sănătății, inclusiv ministrul Nelu Tătaru.


Nelu Tătaru a explicat, joi seară, că vor fi necesare adeverințele medicale pentru copiii care suferă de boli cronice, iar avizele epidemiologice se vor cere „doar pentru cei de la începutul ciclului de învățământ”, scrie News.ro.


„Având în vedere că este o perioadă scurtă, prelungim şi pentru prima săptămână, deci nu va fi nevoie să fie date în ultimele trei zile înainte de şcoală”, a mai afirmat mininistrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.


Adeverința medicală pentru înscrierea în colectivitate și avizul epidemiologic pentru (re)intrarea în colectivitate sunt obligatorii pentru elevi și preșcolari, la începerea noului an școlar, preciza miercuri Ministerul Sănătății, la solicitarea HotNews.ro. Reprezentanții instituției conduse de Nelu Tătaru mai spuneau că nu au în vedere, în acest moment, renunțarea la obligativitatea prezentării acestor documente.


Aceasta, în contextul în care medicii de familie ceruseră să se renunțe la aceste adeverințe la începutul anului școlar, motivând că valul de părinți și copii care se vor prezenta la cabinete într-un timp foarte scurt crește riscul de îmbolnăvire atât pentru copii, cât și pentru bolnavii cronici care merg la medicul de familie.


Medicii de familie s-au declarat nemulțumiți că, în plină pandemie, aproape 3 milioane de elevi și părinții lor ar urma să treacă prin cabinete într-un timp foarte scurt, pentru obținerea acestei adeverințe – în cazul în care ea este obligatorie pentru toți elevii, așa cum au transmis reprezentanții Ministerului Sănătății, inclusiv ministrul Nelu Tătaru. Formularea din legislație este însă interpretabilă și lasă de înțeles că de adeverință ar avea nevoie doar elevii care încep un nou ciclu de învățământ – grădiniță, școală sau liceu – ceea ce ar însemna doar câteva sute de mii de elevi.


Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) anunţa că a luat act cu surprindere de afirmaţiile legate de necesitatea eliberării avizelor epidemiologice şi a adeverinţelor de sport de către medicii de familie pentru toţi copiii care vor începe şcoala în 14 septembrie. ”Astfel de solicitări exced legislaţia în vigoare şi nu doar că reflectă necunoaşterea legii de către cei care încurajează eliberarea acestor documente, ci reflectă totodată şi necunoaşterea riscului la care sunt supuşi părinţii şi copiii în mod inutil”, a transmis, joi, SNMF.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here