Noua tulpină a coronavirusului este posibil să fi ajuns în România. Precizările Institutului „Matei Balș”

Purtătorul de cuvânt al Institutului Matei Balş din Bucureşti, Cătălin Apostolescu, a anunţat, duminică, la Digi 24, că există o suspiciune privind infectarea cu noua tulpină de coronavirus, două probe analizate în laboratorul de genetică al unităţii medicale având reacţii diferite faţă de cele de până acum.

„Într-adevăr, în laboratorul de genetică al Institutului, două probe au avut rezultate ale reacţiei de amplificare diferite faţă de cele pe care le ştiam până acum. Urmează ca în zilele următoare să se facă secvenţierea şi să vedem dacă într-adevăr se confirmă noua tulpină a virusului. Nu  avem date că ar exista diferenţe semnificative în manifestarea clinică faţă de vechea tulpină”, a declarat, duminică, într-o intervenţie telefonică la Digi 24, purtătorul de cuvânt al Institutului Matei Balş din Bucureşti, Cătălin Apostolescu. 

Acesta a precizat că datele concrete vor exista în zilele următoare: „Urmează să corelăm datele de laborator cu cele clinice şi să punem lucrurile cap la cap”.  

Apostolescu nu a precizat dacă cele două probe sunt de la un singur pacient sau de la doi şi nici dacă pacientul sau pacienţii de la care au fost recoltate au venit din Marea Britanie.

Turcia a devenit cea de-a 33-a țară în care noua variantă a virusului a fost depistată.

Varianta, cunoscută sub numele de B.1.1.7. este periculoasă nu pentru că duce la cazuri mai severe de Covid-19, ci din cauza riscului crescut de transmitere, ceea ce are drept consecințe mai multe infectări și mai multe spitalizări într-un moment în care multe țări se luptă deja cu număr crescut de cazuri, mai ales pe fondul evenimentelor de sfârșit de an, cu mai multe călătorii și mai multe adunări de oameni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here