Numărul firmelor radiate a crescut cu 46% față de anul trecut.

Numărul firmelor radiate a crescut în primele opt luni ale anului cu peste 46%, comparativ cu perioada similară din 2018, ajungând la 78.733 firme, conform statisticilor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), citate de Agerpres.

Cele mai multe radieri au fost înregistrate în municipiul Bucureşti – 9.072 de firme (cu 6,79% mai multe faţă de ianuarie-august 2018) şi în judeţele Iaşi – 4.224 (plus 93,23%), Cluj – 2.960 (plus 30,63%) şi Maramureş – 2.881 (plus 119,09%).

La polul opus, cele mai puţine radieri au fost înregistrate în judeţele Ialomiţa, respectiv 576, în creştere cu 52,79% faţă de anul anterior, Covasna – 611 (plus 62,11%) şi Giurgiu – 661 (plus 21,51%).

Numărul de radieri a crescut în toate judeţele, avansul cel mai semnificativ fiind consemnat în judeţele Teleorman (plus 149,40%), Maramureş (plus 119,09%) şi Vaslui 115,07%.

Pe domenii de activitate, numărul cel mai mare de radieri a fost înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor – 22.515 (plus 60,52% raportat la primele 8 luni din 2018), agricultură, silvicultură şi pescuit – 13.406 (plus 103,83%) şi construcţii – 7.374 (plus 63,39%).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here