Numire controversată la Ariile Protejate: Andra Pleșa, fiica partenerei de viață a lui Marcel Vela, numită vicepreședinte

Andra Pleșa, fiica partenerei fostului ministru de Interne Marcel Vela, a fost numită în funcția de vicepreședinte al Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate, printr-o decizie a premierului Florin Cîțu, publicată în Monitorul Oficial. Pleșa este și iubita fostului ministru PNL Ionuț Stroe, transmite Digi24.

Andra Pleşa a fost numită în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate (ANANP), cu rang de subsecretar de stat, pe 9 aprilie, potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial.

Pleșa este la al doilea mandat de consilier local în Caransebeș, iar potrivit declarației de interese aceasta deține acțiuni la firma SC Timiș SA, o companie cu o cifră de afaceri de 2 milioane de lei în 2019, care se ocupă cu „Închirierea si subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau în leasing”.

De asemenea, în ultima declarație de interese publicată, Pleșa apare membră în AGA sau Consiliile de Adminstrație ale mai multor companii municipale din Caransebeș. Nu este clar ce o recomandă pe aceasta pentru funcția de la vârful Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate. Andra Pleșa nu are un CV publicat pe siteul primăriei Caransabeș.

Numirea Andrei Pleșa în funcția de vicepreședinte al Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate nu este întâmplătoare. Presa locala a scris despre interesele omului de afaceri Romeo Dunca, actualul președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin. Dunca, om de afaceri cu interse în zona Muntele Mic și Nedeia, a construit ilegal o cabana într-o arie protejată. Acesta a pierdut procesul și este obligat de instanta să demoleze cabana.

„Cabana, la acel moment, am făcut-o ca modalitate de a înțelege cum se poate construi pe munte, în vederea înțelegerii fenomenului, să-mi clarific și eu niște lucruri, să văd cum se poate implementa proiectul Nedeia. Evident că, la vremea respectivă, am făcut-o cu asentimentul Primăriei, nu m-am apucat să o fac de nebun. Sunt obligat să o demolez și o să o demolez, o să mă conformez. Acum mai există o portiță legală pentru că între timp s-a schimbat legea. Legislația trebuie adaptată pentru că sunt o mulțime de locuri frumoase în țara asta, dar, din păcate, legislația te împiedică să construiești, să faci turism.”, declara Romeo Dunca pentru publicația Express de Banat.

Presa locală mai relatează că Romeo Dunca este un promotor al sporturilor cu motor, ATV-uri și snowmobile în zone naturale protejate. ONG-urile de mediu îi reproșeză acestuia că interesele financiare distrug pășunile alpine.

Andra Pleșa a candidat în 2020 pentru primăria Caransebeș, fiind puternic susținută de Marcel Vela, însă a pierdut alegerile și a rămas doar consilier local.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here