„O viziune grandioasă”, „un pas revoluționar” pentru Comisia Europeană. Ecouri la Berlin ale planului Merkel-Macron pentru pandemie

Sursa: Pixabay

Pentru o perioadă, criza coronavirusului părea că îi va da Uniunii Europene lovitura fatală, însă luni, Parisul și Berlinul au anunțat un nou fond, scrie Der Spiegel, care admite că rămân încă numeroase divergențe de depășit.

  • Redăm pe larg perspectiva revistei germane asupra înțelegerii Merkel-Macron, așa cum reiese dintr-o analiză și un editorial pe care le dedică acestei teme vitale.

Patru conferințe video. Adică de atâtea ori cancelarul german, Angela Merkel, și președintele francez, Emmanuel Macron, s-au întâlnit fără partenerii lor din Uniunea Europeană. Fiecare a vorbit în limba engleză și fiecare dintre conversații a durat peste o oră. Subiectul a fost întotdeauna același: Stabilirea unui fond pentru Europa.

Au fost discutate numeroase detalii și cifre, dar a fost pusă în discuție și o problemă mult mai mare: întrebarea dacă încă există o Uniune Europeană demnă de acest nume sau dacă, sub greutatea crizei provocate de coronavirus, s-ar dezintegra în părțile sale componente.

Începând de luni, e clar: discuțiile dintre Macron și Merkel au avut succes, iar acum există speranțe justificate că, odată ce criza corona va trece, Europa va apărea mai degrabă mai puternică și mai unită ca niciodată decât slăbită și sufocată de ciorovăială. Planul pentru un „fond de recuperare”, pe care cei doi lideri l-au prezentat într-o conferință video comună la începutul săptămânii, este mai mult decât un simplu sprijin financiar pentru țările europene cel mai puternic afectate de noul coronavirus. Este o viziune grandioasă.

Pentru prima dată, UE va prelua o cantitate semnificativă de datorii comune. Unii chiar văd inițiativa ca un pas către crearea unei națiuni europene unice.

În același timp, planul asamblat de „Merkron”, așa cum a fost poreclit tandemul germano-francez, este un compromis. Germania, în special, a făcut un pas semnificativ, Merkel renunțând la principii care fuseseră intangibile în timpul crizei financiare și a crizei euro care i-a urmat. În timp ce noul fond nu va fi echivalentul răspunderii solidare, nivelul imens al datoriei pe care o ia asupra sa Bruxellesul este un pas către mult criticata „uniune a datoriei”.

Este o mișcare riscantă pentru Merkel, pe măsură ce se apropie de sfârșitul mandatului. Vremurile de criză sunt întotdeauna „perioade de luptă”, a spus ea, luni, și „de angajament față de o idee”. Doar că această idee particulară nu a fost niciodată una pe care Merkel să o fi îndrăgită în mod special. Însă lucrurile s-au schimbat.

Așa cum a procedat în timpul crizei refugiaților, Merkel își folosește enorma popularitate pentru a conduce Germania pe o cale curajoasă, chiar dacă nu în mod special susținută lpe scară largă. Probabil că unul dintre obiectivele sale a fost acela de a corecta imaginea larg răspândită a unei Germanii zgârcite, a unei țări egoiste, care iese întărită din toate crizele, în timp ce restul Europei suferă și își drămuiește resursele.

Ghimpele din coasta lui Merkel

Cancelarul german a făcut acum primul pas, însă, alături de Macron, va trebui, de asemenea, să obțină sprijinul necesar, iar principalul lor opozant va fi probabil cancelarul austriac, Sebastian Kurz, care a exprimat deja îngrijorări semnificative. Kurz a fost mult timp ca un ghimpe în partea lui Merkel, parțial și datorită sprijinului larg pe care l-a găsit în rândul conservatorilor din Germania. Acum, speranța este că la Summitul UE de la mijlocul lunii iunie se va putea găsi un compromis.

Conceptul crucial al finanțării planului Merkel-Macron provine de la președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. La sfârșitul lunii martie, al treilea summit video al crizei corona s-a încheiat fără vreun acord. Un eșec care se datorase în mare parte lui Macron, care s-a alăturat liderilor din alte câteva state membre UE, formând o alianță împotriva Angelei Merkel. Într-o scrisoare comună, semnată de alți opt omologi, el a cerut introducerea obligațiunilor corona ca reacție la criza economică – în esență datorii comune care ar fi, în cel mai rău scenariu, susținute doar de Germania.

Președintele francez spera de multă vreme că va putea reforma zona euro împreună cu Germania, dar, cu Merkel aflată la cârma Berlinului, această viziune s-a dovedit de nejustificată. În martie, Macron a părut că intenționează să utilizeze criza pentru a spori presiunea asupra cancelarului german.

În timpul summitului din 26 martie, conferința video a durat șase ore, iar Merkel s-a alăturat de acasă, unde se afla în carantină. În timpul dezbaterii, Macron a rămas în mare parte pe fundal, în timp ce liderii Spaniei și Italiei au preluat conducerea ostilităților în lupta pentru obligațiunile euro. „Dacă aștepți bonduri corona”, i-a spus Merkel premierului italian, Giuseppe Conte, „nu vor veni”. În cele din urmă, problema a fost pasată Eurogrupului, care întrunește miniștrii finanțelor din statele membre.

Dar apoi, la sfârșitul lunii martie, în Comisia Europeană a început să capete tracțiune o idee menită să găsească cale de ieșire din punctul mort. Președinta Comisiei, von der Leyen, avea nevoie de un acord cu privire la bugetul UE, cunoscut sub numele de cadrul financiar multianual (CFM), pentru perioada 2021-2027. În februarie, ultima încercare de a ajunge la o înțelegere eșuase.

Acesta a fost momentul în care CFM a devenit un punct central al eforturilor de combatere a crizei coronavirusului, iar Merkel nu s-a opus. Cancelarul german poate chiar și-a imaginat că astfel vor fi direcționați mai mulți spre bugetul UE, ca instrument pentru combaterea crizei. Aparent, orice i s-ar fi părut mai bun decât bondurile corona.

Cu ochii pe bugetul UE

Problema este însă că, în afară de Germania, Austria și Olanda, aproape niciun alt membru nu își poate permite contribuții mai mari la UE. Această situație a determinat-o pe von der Leyen să-și concentreze atenția asupra așa-numitului „plafon al resurselor proprii”. Termenul se referă la bani suplimentari pentru bugetul UE, pe care statele membre nu trebuie să-i trimită la Bruxelles, dar trebuie să-i țină de rezervă, pentru situații de urgență. Limita superioară a acestei rezerve urmează să fie majorată. Acest gaj va permite Comisiei Europene să împrumute cantități semnificative de datorii de pe piețele financiare internaționale.

Această operațiune de împrumut este coloana vertebrală a fondului de recuperare, ministrul francez de Finanțe, Bruno Le Maire, venind și el cu un concept inițial, pe care l-a prezentat într-o conferință telefonică din 2 aprilie. La scurt timp, Macron a schimbat cursul, realizând că obiectivul său de a oferi un răspuns ambițios la criza corona ar putea fi atins mai bine prin intermediul bugetului UE decât insistând necontenit asupra obligațiunilor corona, având în vedere că Merkel și statele din nordul UE se opun unui asemenea instrument.

Von der Leyen a introdus ideea CMF într-o conferință video din 23 aprilie, șefii de stat și de guvern ai UE autorizând-o să dezvolte conceptul. „Nu uitați să vorbiți cu noi mai întâi”, i-a transmis Merkel lui von der Leyen, la finalul conferinței, reamintindu-i, nu prea subtil, că, atunci când vine vorba de bani, statele membre sunt cele care au puterea. După acea conferință video, Merkel și Macron au început seria de discuții.

„Frumusețea acestui plan a fost că este ambițios și practic”, spune un diplomat francez. Detaliile cheie au fost convenite în a doua săptămână a lunii mai, „dar au fost și rodul relației de trei ani dintre cei doi”.

Echipa lui von der Leyen a fost, până la sfârșit, în contact aproape zilnic cu Cancelaria și cu Palatul Élysée. Șeful staff-ului Angelei Merkel, Björn Seibert, a fost în contact cu consilierul ei european, Uwe Corsepius, în timp ce adjunctul lui Seibert, Stéphanie Riso, a vorbit frecvent cu consilierul lui Macron, Clément Beaune. Uneori, se alăturau toți în conferințele video.

Pentru a se asigura că nimeni nu a pierdut din vedere punctele cele mai importante, s-a făcut schița planului pe o tablă din biroul lui Seibert, de la etajul 13 al clădirii Berlaymont, sediul Comisiei, din Bruxelles. Era o diagramă destul de haotică, acoperită cu săgeți și note. Von der Leyen a trebuit să amâne în mod repetat prezentarea planului său, purtând discuții cu 20 de șefi de stat și de guvern doar weekendul trecut, în efortul de a răspunde tuturor intereselor concurente.

O măsură temporară

Pentru Bruxelles, planul datoriei înseamnă o creștere enormă a influenței. Comisia Europeană va deveni un actor independent pe piețele de capital, un pas revoluționar. În afară de o scurtă excepție, în timpul crizei euro, Merkel nu i-a lăsat oferit niciodată atâta putere lui Jean-Claude Juncker, predecesorul lui von der Leyen. Și chiar și acum, cancelarul german a insistat ca fondul de recuperare să nu fie decât o măsură temporară, spunând că este o excepție.

Este în primul rând un efort de a-i asigura pe conservatorii din parlamentul german, deoarece planul este unul dificil de acceptat pentru propriul partid al lui Merkel, Uniunea Creștină Democrată (CDU). Cu excepția crizei refugiaților, în mandatul lui Merkel nicio altă problemă nu s-a dovedit la fel de controversată precum discuția despre datoria europeană comună. Pentru a rezolva astfel de îngrijorări, Merkel a vorbit la telefon, weekendul trecut, cu conservatorii influenți, inclusiv cu liderul grupului parlamentar, Ralph Brinkhaus, dar și cu Markus Söder, șeful Uniunii Sociale Creștine (CSU). Angela Merkel a discutat și cu Alexander Dobrindt, șeful grupului CSU din parlamentul federal. Prin aceste conversații, Merkel a urmărit să se asigure că nimeni nu stă în calea inițiativei.

Liderii conservatori germani au petrecut ani întregi în lupta dură împotriva conceptului de datorie comună, astfel că mulți se confruntă acum cu dificultăți în a susține inițiativa lui Merkel. Mulți sunt îngrijorați de faptul că pachetul Merkel-Macron va fi primit, de către o parte a electoratului, ca o vânzare a intereselor germane. Acest lucru ar putea contribui la consolidarea dreptei radicale (AfD), care și-a subliniat deja opoziția față de plan.

Cu toate acestea, până în prezent a existat o rezistență relativ mică în rândul conservatorilor germani. Propunerea nu reprezintă o încălcare a tratatelor europene, spun cei implicați, și oricum este ceva ce se întâmplă doar o dată.

Mai important chiar este autoritatea pe care Merkel și-a recuperato în ultima vreme. În criza corona, ea a reușit să-i readucă pe conservatori, în sondaje, la un nivel care părea puțin probabil acum doar câteva luni.

„Un imn al victoriei”

Pentru Macron, inițiativa comună este o satisfacție întârziată. După ani de campanii inutile și numeroase dezamăgiri, liderul de la Paris a făcut în sfârșit un pas semnificativ spre îndeplinirea promisiunii sale, de a crea o Europă puternică și unită. Și a venit exact așa cum a fost cel mai necesar: Spre deosebire de toți ceilalți lideri europeni, pandemia nu i-a dat un impuls politic lui Macron. În cadrul sondajelor, el se află în spatele premierului său și are o cotă de aprobare de doar 40%.

Ca atare, noul acord germano-francez s-ar putea dovedi și mai mult o serendipitate, când vine vorba de alegerile prezidențiale franceze, din primăvara anului 2022, dacă Macron va fi cântărit prin prisma promisiunile făcute. De asemenea, ar tăia vântul din pânzele populistei de dreapta Marine Le Pen și a celor care susțin că, în vremuri de criză, Europa își lasă popoarele să se descurce pe cont propriu.

În Spania și Italia, care vor fi probabil cei mai mari beneficiari ai fondului de recuperare, reacțiile guvernamentale au fost pozitive. „Conte cântă un imn al victoriei”, a scris cotidianul La Repubblica. Roma speră să primească aproximativ o cincime din fondurile care vor fi puse la dispoziție, aproximativ 100 de miliarde de euro (109 miliarde de dolari).

Cea mai mare preocupare a lui Conte este acum că continuarea negocierilor cu restul statelor UE s-ar putea lăsa cu reducerea dimensiunii fondului. Pentru a se pregăti de luptă, el a pedalat pe propriile cereri, spunând: „Pentru a depăși criza, trebuie să extindem fondul de recuperare”.

Depășirea rezistenței

Cea mai puternică rezistență la inițiativa germano-franceză provine de la „Frugal Four” – numit uneori și „Stingy Four” – Olanda, Suedia, Danemarca și Austria. Cancelarul Sebastian Kurz al Austriei a anunțat deja o propunere alternativă, iar omologul său olandez, Mark Rutte, se află, de asemenea, sub presiune internă pentru a evita să facă măcar un singur pas în direcția planului Merkron. În februarie, Rutte a adus o biografie a lui Chopin cu el la summitul bugetar al blocului pentru a face să-i treacă timpul, spunând că „poziția noastră este cunoscută și nu văd ce este de negociat”. Merkel nu este fanul unor asemenea gesturi.

Grupul Visegrád este, de asemenea, destul de sceptic față de plan. În Republica Cehă și Slovacia, dar în special în Polonia și Ungaria, există o preocupare semnificativă cum că fondul ar putea reprezenta o amenințare pentru sumele mari de bani pe care le-au primit din subvenții agricole și din fondurile structurale europene. Premierul Ceh, Andrej Babiš, a declarat că planul Merkel-Macron pedepsește, în esență, țări precum Cehia, care au gestionat cu succes criza corona.

Dacă combini Frugal Four cu Grupul Visegrád, rezultă că aproximativ o treime din UE este critică cu proiectul Merkel-Macron. Dar Comisia are un plan pentru a le câștiga de partea sa. O idee ar fi aceea de a investi banii în tehnologiile viitorului. În plus, banii vor fi însoțiți de condiții. Și, în sfârșit, pentru a răspunde unei solicitări-cheie a Frugal Four, banii nu vor fi furnizați doar sub formă de transferuri, ci și ca împrumuturi.

În cele din urmă, se pare că rezistența față de plan va fi depășită. Majoritatea politicienilor din Europa știu că blocul are mare nevoie de un acord, dacă nu chiar la summitul UE la jumătatea lunii iunie, atunci cel târziu în timpul președinției consiliului german, care începe în iulie. Apoi, când mingea se rostogolește, crede Parisul, va fi greu să o mai oprești. Un consilier de la Élysée susține că gestul politic puternic al lui Merkel va face extrem de dificilă respingerea planului de către adversarii săi.

Merkel și Macron găsesc forța pentru Europa – Editorialul Der Spiegel, semnat de Peter Müller

Franța și Germania s-au reunit din nou spre binele Europei. Demonstrația lor de unitate fusese mult timp amânată.

Când Emmanuel Macron vorbește despre o nouă inițiativă masivă, ea sună așa: „Ceea ce am realizat aici este senzațional”. Când Angela Merkel prezintă același plan, ea spune: „Am remediat lucrurile, ca să zic așa, între Germania și Franța”.

În acest caz, euforia președintelui francez pare mai potrivită decât sobrietatea cancelarului german. Cei doi doresc să amortizeze consecințele economice ale pandemiei coronavirusului cu un fond de recuperare de 500 de miliarde de euro (545 de miliarde de dolari), care s-ar aplica întregii UE. Este un pas istoric pentru bloc și un semn puternic de solidaritate din partea statelor membre mai puternice față de cele mai slabe.

Dacă Merkel și Macron vor reuși să croiască acest drum, Comisia Europeană va avea voie să-și asume pentru prima dată sume importante. Banii ar putea fi apoi distribuiți sub formă de subvenții către statele membre care au fost afectate în special de criza corona. Și, potrivit conceptului, nici măcar nu ar trebui să dea banii înapoi.

Până acum, guvernul german s-a arătat neclintit în respingerea unei „uniuni de transfer”. Dar acum, Merkel face un pas în această direcție. Germania nu va fi răspunzătoare pentru întreaga sumă de 500 de miliarde. Își va pune pielea în băț pentru pentru cel mult 25% – cât este cota germană din bugetul UE. De aceea, strict vorbind, Merkel are dreptate atunci când spune că Germania nu a consimțit la eurobonduri sau la datorii comune. Cu toate acestea, propunerea actuală ar fi fost de neconceput în era pre-coronavirus.

Forța regăsită

În martie și aprilie, părea probabil că COVID-19 ar putea fi dangătul de clopot care anunță moartea UE. Statele membre speriate s-au întors spre sine și au început să acționeze în propriul lor interes, plasând polițiști la frontierele interne și refuzând să afișeze chiar și cel mai mic indiciu de solidaritate. Inițial, Germania nici nu voia să exporte echipament medical. Apoi, guvernul german a refuzat să accepte obligațiunile corona pentru a oferi ajutor statelor membre nevoiașe. Atitudinea predominantă din cadrul blocului părea să fie: „fiecare pentru sine”.

Însă acum, s-a produs o schimbare bruscă: până la urmă, Germania și Franța par să aibă suficiente rezerve de forță pentru Europa.

Drumul spre compromis a fost mai lung pentru Merkel decât pentru Macron. De la preluarea funcției, președintele francez a făcut eforturi pentru ca zona euro să fie rezistentă la criză. Printre nenumăratele sale inițiative, el a solicitat un buget comun care să ajute țările care se confruntă cu dificultăți financiare fără nicio vină a lor. Pandemia și repercusiunile sale au venit ca o validare a acestei idei.

În plus, criza a intensificat și mai mult temerile țărilor față de supremația economică a Germaniei. Berlinul își poate permite să susțină companii cu subvenții, dar alte state membre nu au fonduri. Un gest de solidaritate a fost mult timp întârziat. Din fericire, Merkel a recunoscut acest lucru. „Singur, statul națiune nu are viitor”, a declarat ea despre UE. „Germania va prospera pe termen lung dacă Europa prosperă”.

Din punct de vedere politic, Merkel își poate permite să cedeze ceva teren în fața președintelui francez, deoarece nu are rivali în politica externă și europeană. Spre deosebire de luptele pentru euro și Grecia, ea nu are niciun motiv să se teamă de rebeliune în rândurile partidului său. De asemenea, recenta hotărâre a instanței germane cu privire la legalitatea discutabilă a achizițiilor de obligațiuni ale Băncii Centrale Europene a aliniat vederile: zilele în care liderii europeni s-ar putea baza pe bazooka BCE au trecut.

Târziu, dar nu prea târziu

Acum, le revine liderilor francezi și germani să profite de noul lor impuls și să găsească o modalitate de a negocia pentru a înfrânge rezistența unor țări precum Austria și Olanda, ambele preferând să treacă de criza corona fără datorii europene. Ca un compromis, ar putea exista reguli care să asigure că cei 500 de miliarde de euro nu sunt folosiți pentru a susține status quo-ul static în sudul Europei, ci vor fi în schimb investiți în proiecte orientate spre viitor. Pentru că, dacă UE va încărca generațiile viitoare cu datorii noi, aceste investiții ar trebui cel puțin să le servească interesele, de exemplu prin protejarea climei.

Dar asta nu va fi suficient. Pe scena mondială, Europa este în pericol să fie zdrobită între China și Statele Unite. Există și problema migrației, care a rămas nerezolvată de ani buni. Pe granița turco-greacă, refugiații au fost dispersați cu focuri de armă. În Ungaria, unii au fost ținuți mult timp în tabere pe care Curtea Europeană de Justiție le-a comparat cu închisorile. Toate acestea subminează fundamentul Europei cel puțin la fel ca o criză economică severă. Din păcate, fără un angajament puternic din partea lui Merkel și Macron, nimic nu se va schimba în bine.

Germania a întârziat cu acțiunea, dar nu e prea târziu. Dacă acest curaj regăsit va da roade, el se va dovedi decisiv pentru viitorul Europei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here