O avarie în reţeaua de transport al energiei a lăsat fără electricitate mai multe zone din nord-vestul, vineri după-amiază, au declarat, pentru Agerpres, reprezentanţii Transelectrica. Au fost afectate șase județe din România, dar și alte țări europene. Asociația Operatorilor de Transport și Sistem din Europa –ENTSO-E a transmis vineri seara că este o investigație în defășurare cu privire la cauzele incidentului, care a lăsat nord-vestul României fără curent electric. Acțiunile coordonate ale operatorilor de transport europene au asigurat stabilitatea sistemului și majoritatea țărilor nu au fost afectate. Sistemul de transport al energiei din regiunea de sud-est a fost separat de restul Europei.

„Este vorba despre o avarie de sistem pe interconexiuni. (…)Este o problemă zonală, în nord-vestul ţării. Alimentarea cu energie a fost restabilită aproape în totalitate în acest moment (la ora 16:20)”, au precizat responsabilii Transelectrica.

Ulterior, aceştia au revenit cu un comunicat de presă în care au precizat că pana de curent a început la ora 15:05, iar toţi consumatorii au fost realimentaţi în jurul orei 16:45.

Vineri, 8 ianuarie 2021, la ora 15:05, s-a produs un incident la nivelul reţelei electrice de transport europene interconectate, care a condus la declanşarea mai multor echipamente din reţelele electrice de transport atât din România, cât şi din alte ţări. La nivelul României a fost afectată zona de nord-vest a ţării. Reţeaua Electrică de Transport din România a fost readusă la condiţiile normale de funcţionare în jurul orei 16:00, toţi consumatorii afectaţi fiind realimentaţi în jurul orei 16.45″, se arată în comunicat.

În Bistrița, oamenii spun că parcă ar fi un joc de lumini. Becurile se stingeau și aprindeau. Electronicele si electrocasnicele se opreau și reporneau. Speriați, bistrițenii au deconectat aparatele din prize, scrie ziarul Bistrițeanul.
Este o criza imensa în rețeaua de energie electrică, anunță și emaramureș.ro.
Avaria la rețeaua de alimentare cu energie electrică a creat haos la Cluj-Napoca, scrie monitorulcj.ro. Semafoarele au fost nefuncționale în mai multe colțuri ale orașului, barierele de la parcări au rămas blocate, la fel și lifturile.

Întreruperile de curent au afectat industria, dar și populația. Azomureș a raportat că avaria din sistemul național de transport al energiei electrice a determinat oprirea mai multor instalații de pe platformă. Oprirea s-a desfășurat în condiții de siguranță. În zona platformei poate fi observat un nor de culoare brun-roșcat, cauzat de oprirea uneia dintre instalațiile de producere a acidului azotic. Nu există pericol pentru angajați, mai spune Azomureș.

România se interconectează cu Europa prin Ungaria.
Potrivit datelor Transelectrica, în momentul producerii incidentului, România exporta energie. După producerea incidentului, România a început să importe, fiind reluate exporturile după ce sistemul a fost adus la condiții normale de funcționare.

Județele afectate sunt Alba, Satu Mare, Maramureș, Bistrița Năsăud, Cluj și Sibiu, anunță Alba24.ro.

*Cazuri avarii majore, în ultimii ani

  • Pe 7 august 2020. O pană masivă de curent s-a produs în București, fiind afectate mai multe cartiere, din trei sectoare, dar și localități din județul Ilfov.
  • Pe 11 aprilie 2018, un incident în stația electrică Medgidia Sud a afectat alimentarea cu energie electrică a Fabricii de Ciment din Medgidia şi a unor localităţi din zona rurală adiacentă Medgidiei
  • Pe 1 noiembrie 2017, din cauza unei avarii în rețeaua Transelectrica, au fost afectate mai multe cartiere din zona de est și de nord din Capitală.
  • În martie 2017, o avarie în rețeaua Transelectrica a lăsat minele din Valea Jiului fără curent electric.
  • Pe 8 noiembrie 2016, a cedat o stație a Transelectrica, fiind oprită electricitatea în judetul Tulcea. In aceeași zi, „un scurt circuit” pe o linie a Transelectrica a dus la oprirea Unității 1 de la Cernavodă.
  • Pe 1 iunie 2016, din cauza unei avarii, a căzut sistemul în două județe (Valcea și Argeș), fapt fără precedent din 1977 până acum, cauza fiind tot defectarea unui întrerupator dintr-o stație electrică. Tot ca în cazul din Valea Jiului, stația electrica se afla în proces de retehnologizare.
  • În iunie 2016, în urma unei furtuni, au cazut mai mulți stâlpi de înaltă tensiune în Mureș.

Rețeaua de transport al energiei s-a confruntat, în ultimii ani, cu mai multe avarii, fiind afectate mai multe localități și chiar județe întregi. Rețeaua este foarte veche, mare parte din ea având 40-50 de ani, peste durata normală de funcționare, iar în lipsa investițiilor, a ajuns într-o stare avansată de degradare. Transelectrica a analizat în 2018 starea a 54 de linii electrice de înaltă tensiune, fiind declarate inacceptabile 52 dintre ele. De asemenea, din 80 de transformatoare analizate, o treime sunt în stare proastă. Ar fi nevoie de investiții serioase, precum realizarea unei stații de 400/110 kV în București, însă câștigul Transelectrica este folosit de statul român pentru acoperirea deficitului bugetar, scrie Hotnews.ro.

*Cauzele avariei

Cauzele şi condiţiile în care s-a produs acest incident urmează să fie analizate şi identificate la nivelul Asociaţiei Operatorilor de Transport şi Sistem din Europa – ENTSO-E, precizează Transelectrica.

Europa a fost împărțită în două, între ora 15.05 și 16.08, când sistemul a revenit la normal.

ENTSO-E mai spune că a fost înregistrată o scădere temporară a frecvenței de aproximativ 200 mHz.

ENTSO-E urmează să transmită informații despre incident în timp util.

O problemă de sistem a provocat, vineri după-masă, în jurul orei 15.00, mari probleme de alimentare cu energie în județele din nord-vestul țării. Au fost afectate cel puțin șase județe, fiind o problemă de alimentare cu energie fără precedent în ultimii 30 de ani.

Transelectrica a spus că s-a produs un incident la nivelul rețelei electrice de transport europene interconectate, care a condus la declanșarea mai multor echipamente din rețelele electrice de transport atât din România, cât și din alte țări.

Întreruperile de curent au afectat industria, dar și populația.

Lucrările pentru sincronizarea sistemelor au durat aproape o oră, iar realimentarea populației aproape două ore.

România se interconectează cu Europa prin Ungaria.

Potrivit datelor Transelectrica, în momentul producerii incidentului, România exporta energie. După producerea incidentului, România a început să importe, fiind reluate exporturile după ce sistemul a fost adus la condiții normale de funcționare.

*Probleme la combinatul Azomureș

Combinatul Azomureş a anunţat, vineri, că un nor de culoare brun-roşcat a fost degajat în zona platformei din cauza opririi de urgenţă a unor instalaţii, în urma unei avarii din sistemul naţional de transport al energiei electrice, informează Agerpres.

„Avaria din sistemul naţional de transport al energiei electrice a determinat oprirea mai multor instalaţii de pe platformă. Oprirea s-a desfăşurat în condiţii de siguranţă. (…) O întrerupere neaşteptată a energiei electrice din sursă externă a determinat oprirea/punerea în siguranţă a instalaţiilor de pe platforma Azomureş. Drept urmare, în zona platformei poate fi observat un nor de culoare brun/roşcat, cauzat de oprirea uneia dintre instalaţiile de producere a acidului azotic”, a arătat Azomureş, pe Facebook.

Compania a menţionat că nu există niciun pericol pentru angajaţi şi nici pentru comunitatea locală. Autorităţile cu atribuţii în domeniu au fost anunţate despre acest eveniment.

*APM: Nu a fost afectată calitatea aerului din Târgu Mureş şi împrejurimi

Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Mureş a anunţat, vineri, că norul degajat în urma opririi de urgenţă a instalaţiilor de pe platforma combinatului Azomureş, din cauza avariei la sistemul naţional de transport al energiei electrice, nu a afectat calitatea aerului din Târgu Mureş şi din împrejurimi.

A fost o întrerupere de curent electric (…); din această cauză combinatul Azomureş s-a oprit, conform procedurilor de oprire. Au fost emisii de gaze, oxizi de azoţi. La cele două staţii de monitorizare a calităţii aerului din Târgu Mureş nu s-a semnalat nicio depăşire. Nu a fost afectată calitatea aerului din Târgu Mureş şi nici din localităţile din jur. Această avarie este destul de serioasă, deoarece instalaţiile sunt legate între ele, se opresc după protocoale, pe rând şi necesită apoi procedura de pornire, care este o procedură lungă. Instalaţiile de amoniac se pornesc într-o zi sau două. Acum combinatul este oprit„, a declarat presei şeful APM Mureş, Dănuţ Ştefănescu.

Purtătorul de cuvânt al Azomureş, Ovidiu Maior, a precizat că oprirea instalaţiilor s-a făcut în siguranţă iar angajaţii nu au fost puşi în pericol.

Am înregistrat o cădere de tensiune şi s-a cerut procedura de oprire. A fost degajat un nor de culoare brun-roşcat, este o consecinţă normală în urma opririi de urgenţă. Angajaţii nu au fost în pericol. În următoarele vedem dacă echipamentele s-au defectat şi în funcţie de această investigaţie, repornim echipamentele, rând pe rând„, a spus Ovidiu Maior.

Combinatul Azomureş a anunţat, vineri, că un nor de culoare brun-roşcat a fost degajat în zona platformei din cauza opririi unor instalaţii, în urma avariei din sistemul naţional de transport al energiei electrice.

Avaria din sistemul naţional de transport al energiei electrice a determinat oprirea mai multor instalaţii de pe platformă. Oprirea s-a desfăşurat în condiţii de siguranţă. (…) O întrerupere neaşteptată a energiei electrice din sursă externă a determinat oprirea/punerea în siguranţă a instalaţiilor de pe platforma Azomureş. Drept urmare, în zona platformei poate fi observat un nor de culoare brun/roşcat, cauzat de oprirea uneia dintre instalaţiile de producere a acidului azotic„, a arătat Azomureş pe Facebook.

Compania a menţionat că nu există pericol pentru angajaţi şi pentru comunitatea locală. Autorităţile cu atribuţii în domeniu au fost anunţate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here