OMV Petrom a semnat un contract privind transferul a 40 de zăcăminte onshore de țiței și gaze din România către Dacian Petroleum S.R.L., în contexul unui transfer de activitate. Transferul drepturilor și obligatiilor din acordurile de concesiune este supus aprobării autorităților, conform Legii Petrolului, informează OMV Petrom.

Unul dintre acționarii Dacian Petroleum este Ion Popa, fost director general al Petrom, înainte de privatizare, în perioada 1992-2003. Apoi a fost consilier al fostului premier Adrian Năstase, notează Hotnews.

După ce a părăsit Petrom, în 2003, Ion Popa a fost consilier de stat la cabinetul premierului Adrian Năstase, până în 2005, după care a plecat în Republica Moldova, unde a lucrat ca vicepreședinte executiv pentru Ascom SA, compania petrolieră a omului de afaceri Anatol Stati, la un moment dat cel mai bogat om de peste Prut. Ulterior, Popa a preluat funcția de președinte al producătorului de hidrocarburi Stratum Energy. Fostul șef al Petrom a fost și membru în Consiliul de Administrație al Prospecțiuni SA, prestatorul de servicii geologice și geofizice pentru industria petrolieră controlat de Ovidiu Tender, scrie profit.ro.

Ion Popa s-a asociat cu trei foști executivi de top ai gigantului american al serviciilor petroliere Weatherford, cei patru înființând la București, cu cote de participare egale, compania Dacian Petroleum SRL, având ca obiect de activitate extracția petrolului brut.

Cele 40 de zăcăminte ce vor fi transferate sunt situate în sudul României și au o producție cumulată de țiței și gaze de aproximativ 1.700 bep/zi, reprezentând circa 1% din producția OMV Petrom.

Dacian Petroleum S.R.L. a incheiat contractul de transfer al activitatii avand ca scop extinderea duratei de viata a celor 40 de zacaminte, considerate marginale pentru OMV Petrom. In baza contractului, OMV Petrom va transfera, de asemenea, sondele și infrastructura de țiței și gaze aferentă, împreună cu aproximativ 190 de salariați.

Procesul de selectie a companiei care va prelua licențele s-a desfășurat in conformitate cu cele mai bune practici internationale. Procesul s-a desfasurat pe o perioada de 30 de luni, cu participarea unor companii din Romania si din strainatate.

Acesta este al treilea transfer din programul de optimizare a portofoliului Upstream al OMV Petrom. Anterior, au mai fost transferate alte 28 de zacaminte: 19 zacaminte in august 2017 si alte 9 in martie 2019, toate catre Mazarine Energy Romania S.R.L.

Surse: Hotnews.ro, Profit.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here