Erori ale unui laborator de testare COVID-19 din Marea Britanie ar fi putut conduce la decesul a 20 de persoane

Erori ale unui laborator de testare COVID-19 din Marea Britanie care au făcut ca zeci de mii de cazuri pozitive de COVID-19 să fie raportate ca fiind negative ar fi putut conduce la moartea a 20 de persoane, a anunţat marţi Agenţia britanică de securitate sanitară (UKHSA), relatează Reuters, citată de Agerpres.

Marea Britanie a înregistrat una din cele mai mari rate de deces asociate COVID-19 la nivel global, cu peste 177.000 de decese raportate în ţară de izbucnirea pandemiei de coronvirus în 2020.

În urma unei investigaţii a UKHSA s-a constatat că laboratorul Immensa din centrul Angliei ar fi raportat greşit aproximativ 39.000 de teste ca fiind negative deşi erau pozitive, în perioada 2 septembrie – 12 octombrie 2021.

„În cadrul acestei anchete am analizat cu atenţie aranjamentele în vigoare pentru supravegherea contractelor laboratoarelor private care ofereau teste anti-COVID în această perioadă”, a declarat Richard Gleave, director la UKHSA şi coordonator al investigaţiei.

„În opinia noastră, nicio altă măsură nu ar fi putut fi luată diferit în cadrul programului NHS Test and Trace (creat în 2020 în Anglia pentru a preveni răspândirea COVID) pentru a preveni această eroare apărută la laboratorul privat. Cu toate acestea, raportul nostru stabileşte recomandări clare pentru a reduce riscul producerii în viitor a unor incidente similiare”, a mai spus el.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here