Sursa foto: Salvamont Neamț
Doi tineri turişti, care călătoreau cu un autoturism, au avut parte de momente tensionate în masivul Ceahlău, în noaptea de 31 mai spre 1 iunie 2021, fiind protagoniştii unei întâmplări pe care nu o vor uita prea curând. Băiatul şi fata erau într-o maşină, cel mai probabil doreau să ajungă în staţiunea Durău sau la o pensiune din zonă, scrie adevarul.ro. Cei doi turişti s-au rătăcit din cauza sistemului de navigaţie GSP, care i-a îndrumat greşit.

Salvamontiştii au avut o misiune de salvare în masivul Ceahlău, după ce doi turişti s-au rătăcit din cauza sistemului de navigaţie GSP, care i-a îndrumat greşit.

La un moment dat, când întunericul se lăsase de câteva ceasuri, au realizat că sunt într-cu totul altă direcţie decât cea dorită, prin pădurile din apropierea localităţii cu acelaşi nume ca a muntelui. Au tot înaintat, dar acest lucru nu a mai fost posibil. Autoturismul s-a împotmolit pe un drum forestier, după ce şoferul a fost ghidat greşit de sistemul de radio-
navigaţie GPS (Global Positioning System).
Afară ploua, temperatura era mult sub media perioadei, exista riscul să se întâlnească fiare sălbatice, în special urşi, dacă porneau pe jos, astfel că, dându-şi seama că nu se pot descurca singuri, au solicitat ajutor la numărul unic de urgenţă, în sprijinul lor venind un echipaj din cadrul Salvamont Neamţ.
„În noaptea care a trecut (31 mai/1iunie 2021 – n.red.), în urma unui apel venit prin 112, o echipă a Salvamont Neamţ a derulat o operaţiune de căutare/evacuare a unor turişti rătaciţi de… GPS şi
împotmoliţi pe unul din zecile de drumuri de exploatare ce brăzdează pădurile din zonă. Temperatura scăzută, precipitaţiile abundente şi zona cu grad de risc ridicat a încadrat acţiunea ca fiind una de
urgenţă“, a declarat Raul Papalicef, şeful Salvamont. Acesta a mai precizat că mijloacele moderne de localizare de care dispune structura pe care o conduce au permis localizarea şi găsirea efectivă a persoanelor destul de repede, partea dificilă fiind trolierea obstacolelor şi a maşinii ori de cîte ori se împotmolea.
Misiunea salvamontiştilor a durat circa patru ore, terminându-se în jurul orei 02.00, când cei doi tineri au fost scoşi la un drum asfaltat din cătunul Pârâul Mare, comuna Ceahlău. Apelul pentru ajutor fusese primit pe 31 mai, la ora 22.00. Acesta nu este un caz singular petrecut prin judeţul Neamţ, şi
alţi turişti rătăcindu-se în zone periculoase, după ce sistemul de navigaţie i-a dus aiurea.

Cum trebuie setat un GPS

„Cât despre folosirea GPS-ului, device care a intrat în ultima vreme extrem de mult în utilizarea cotidiană, suntem nevoiţi să tragem un semnal de alarmă şi să venim cu nişte precizări referitoare la aparatul care te poate duce în siguraţă acasă, dar la fel de uşor te poate transforma în victimă“, a ţinut să comunice Raul Papalicef, şeful Salvamont Neamţ.
Astfel, turiştii sunt sfătuiţi să nu folosească niciodată GPS auto în afara drumurilor asfaltate. Trebuie selectat din meniu Avoid unpaved roades sau Off-Roads, pentru ca aparatul să preizeze numai rutele legale – drumuri publice asfaltate şi setat aparatul pe „fast“, nu pe short route. Altă recomandare este să nu ne încredem sută la sută în GPS, deoarece poate fi neactualizat sau poate avea erori în condiţile unei configuraţii satelitare proaste.
Poate avea marcate pe hărţile prestabilite drumuri închise accesului public, restricţionate, impracticabile, rute unde se efectuază lucrări şi drumuri închise în urma unor alunecări de teren, viituri, căderi de arbori. Citiţi indicatoarele rutiere şi luaţi în consideraţie marcajele de restricţionare sau avertizare, care sunt mult mai actuale decât platforma pe care lucrează GPS maşinii. O barieră uitată deschisă de administratorul drumului nu înseamnă că acest lucru îţi dă dreptul să intri în acea
zonă, ori că eşti în siguranţă fizic şi legal.
„Cea mai proastă soluţie este folosirea GPS-urilor de pe telefoanele mobile, platformă folositoare
doar ca informaţie turistică şi de impresii (revews), dar unde orice idiot poate insera informaţii false, locaţii care nu există, drumuri şi trasee câteodată foarte periculoase, care sau nu sunt amenajate, nu există sau nu sunt legale. Cel mai sigur este ca atunci când asfaltul se termină, când drumurile încep să fie din ce în ce mai proaste şi intră adânc în inima pădurilor, în zone unde se exploatează sau sunt lucrări, să te întorci înapoi şi în scurt timp GPS-ul va genera o alta rută, cu siguranţă mai sigură“, a conchis Raul Paplicef.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here