Paradis imobiliar pe locul unui sat depopulat din județul Arad

Un italian a cumpărat un sat depopulat din judeţul Arad pe care vrea să-l transforme într-un paradis imobiliar cu locuinţe tip smart-house, în armonie perfectă cu natura şi total autonome energetic.

Osvaldo Martinelli a ajuns în satul arădean Labaşinţ în 2007, în vizită la unul dintre partenerii săi de afaceri, care cumpărase mai multe terenuri în zonă şi avea o casă de vacanţă. S-a îndrăgostit de aceste locuri şi a decis să dezvolte aici un proiect cu trei componente: agroturism, imobiliar şi producţie. „Am venit în România în 2007. Aici era un asociat de-al meu, care din 2002 începuse să cumpere teren. M-am îndrăgostit de această zonă, dar ceea ce m-a făcut să mă decid a fost faptul că, într-o dimineaţă, când îmi savuram cafeaua, am văzut de la geamul meu două veveriţe care se jucau într-un copac. Era un lucru pe care eu nu l-am văzut în toată viaţa mea. Pentru mine e incredibil cum a rămas totul neschimbat şi cât de curată şi de naturală a rămas toată această zonă. Mi-a plăcut totul aici. Aici sunt nişte izvoare naturale de apă extraordinare, iar pentru mine apa este petrolul viitorului. Unde există apă naturală, izvoare, acolo există dezvoltare„, crede Osvaldo.

Labaşinţ se află în judeţul Arad, comuna Şistarovăţ, lângă Lipova. Este o poiană întinsă, între dealuri bogate în păduri luxuriante de stejari şi fagi bătrâni, în care străduţele de pământ şi piatră şerpuiesc printre puţinele case vechi care s-au mai păstrat. Aici mai trăiesc doar trei familii de localnici din comunitatea care, la un moment dat, număra 600 de suflete. Depopularea a început după primul război mondial şi s-a accentuat în perioada comunistă, oamenii fiind atraşi de traiul de la oraşele din apropiere, Timişoara şi Arad. De altfel, apropierea de aceste două mari oraşe a fost şi unul din argumentele care l-au convins pe Osvaldo să demareze proiectul său.

Italianul a cumpărat toate terenurile din intravilanul localităţii. ”Am făcut asta pentru a crea un monopol imobiliar. Nu din egoism, ci pur şi simplu e o măsură de protecţie a afacerii, pentru că dacă eu investesc aici milioane de euro şi dezvolt zona, nu poate să vină altcineva să vândă terenul cu preţul cu care vrea el. Am devenit proprietar peste tot ce se putea cumpăra din intravilan, peste 80 de hectare de teren, în total sunt cam 90 de hectare, doar că acum mai suntem în faza de lucru pentru că sunt nişte parcele foarte vechi şi nu se ştie cui aparţin. Primul obiectiv al meu a fost să dezvolt un complex turistic, care are deja 9.7 puncte, pe Booking.com, fără să ne facem niciun fel de promovare, de publicitate. Lucrăm deja cu multe multinaţionale din Timişoara, fără să îi căutăm, ei ne-au găsit pe noi. Este vorba de Bosch, Continental, Honeywell, Valeo, care aici îşi fac teambuildingurile. Pentru mine, acesta fost un indicator că decizia mea de a dezvolta proiectul, aici, a fost una bună„, spune Osvaldo.

Resortul AgroVillage a fost inaugurat în aprilie 2016. Astăzi este format dintr-un hotel de patru stele, un hostel, mai multe căbănuţe, restaurant cu o terasă imensă, săli de conferinţă, sală de petreceri, piscină, dar şi numeroase posibilităţi de petrecere a timpului liber: o flotă de ATV-uri, mountainbike, cai, căruţe pentru plimbări etc.

Dacă pandemia de anul acesta a blocat proiectul turistic, Osvaldo îşi continuă planurile imobiliare. Pe cea mai mare parte din cele 80 de hectare achiziţionate, a început construcţia de locuinţe. „Proiectul imobiliar e în felul următor: îţi cumperi aici 500 de metri pătraţi şi îţi faci o casă sau mai bine ţi-o fac eu. Totul construit în armonie cu natura, din materiale ecologice. Casa o plăteşti în rate, fără să ne încurcăm cu băncile, care să pună dobânzi peste dobânzi. Aşa şi ratele vor fi mai accesibile. În cinci, şase ani se va vedea în teren mult mai bine ceea ce vorbesc eu acum. O să fie lotizat totul, vor fi făcute străzile. Important este că deja noi am început să formăm o comunitate aici, cinci locuitori, şase sau 100, în momentul în care reuşim să facem asta, atunci totul merge cu bine înainte„, crede investitorul italian.

Mai multe pe adevarul.ro.

1 COMENTARIU

  1. Un model pt multe comune/sate, mai ales că acum se caută casa cu teren de grădinărit când e nevoie de izolare. Sunt multe comune cu case părăsite, cu valoarea arhitecturală a caselor tradiționale din diferite zone, care pot fi renovate de primării și vândute sau date unor familii tinere.
    Sau vândute cu 1 euro, cu condiția renovării în 2 maxim 3 ani.
    Primăria să se ocupe de apă, canalizare, gaze și asfaltarea străzilor ca un minim.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here