Inquam Photos / George Calin

Proiectul PSD-ALDE-UDMR prin care parlamentul stabilește data alegerilor parlamentare, și nu Guvernul cum este în prezent, a fost adoptat în regim de urgență. Inițiativa care poartă semnăturile lui Marcel Ciolacu, Călin Popescu Tăriceanu și Cseke Attila a fost depus săptămâna trecută, pe 21 iulie, iar luni, 27 iulie, a fost votat de plenul Senatului cu 89 de voturi „pentru”, 39 „împotrivă” şi o abţinere. În aceeași zi a fost trimis la Camera Deputaților, cameră decizională, care l-a adoptat cu 180 de voturi „pentru”, 26 „împotrivă” şi 61 abţineri.

Urmărirea procesului legislativ de pe site-ul senat.ro arată că proiectul a fost prezentat în Biroul Permanent, vineri, iar luni, practic următoarea zi lucrătoare, avea gata raportul favorabil al comisiei juridice , fiind introdus în plen și votat. Imediat a fost trimis la Camera Deputaților, decizională în acest caz, unde a primit raport de la Comisia Juridică și a fost votat și de plen.

Documentul poate fi consultat AICI

Propunerea legislativă vizează unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, ca urmare a încetarii mandatului Parlamentului ales în anul 2016. Astfel, doar de această dată, prin derogare de la legea actuală Parlamentul va decide, prin lege organiză, data alegerilor parlamentare.

În expunerea de motive, inițiatorii explică cum, potrivit legii, data alegerilor poate fi stabilită între 6 decembrie 2020 și 15 martie 2021, lăsând Guvernului „o marjă largă de apreciere”.

Or, in contextul actual, data fiind importanța datei alegerilor pentru desfășurarea întregului proces electoral, se impune cu atât mai mult ca Parlamentul să rețină această competență, urmând ca prin derogare de la prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 208/2015, cu modificările și completările ulterioare, să stabilească, prin lege organică, data alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților. Un argument în plus este acela că potrivit Legii nr. 84/2020, mandatele autorităților locale vor expira în data de 1 noiembrie 2020. Intrucât alegerile locale trebuie să se desfașoare înaintea datei de 1 noiembrie 2020, rezultă ca perioada electorala aferenta alegerilor locale se va suprapune cu cea aferentă alegerilor parlamentare, ceea ce va genera dificultății pentru autoritalile însărcinate cu organizarea scrutinelor, precum și o posibilă stare de confuzie în rândul electoratului”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.

Liderul grupului senatorial al PNL, Daniel Fenechiu, a declarat în cadrul dezbaterilor că liberalii vor vota împotriva acestui proiect.

Nu vă pasă de români, nu vă pasă de practica constituţională, nu faceţi altceva decât un exerciţiu de forţă. PNL nu va intra în jocul acesta, PNL va vota împotriva acestui proiect de lege şi speră că nu va trece multă vreme să realizaţi greşeala pe care o faceţi. (…) Alegerile parlamentare se organizează de Guvern, pentru că Guvernul poate să se adapteze cât se poate de bine necesităţii vremurilor pe care le trăim. Intenţia dumneavoastră de a stabili data alegerilor, iniţial a alegerilor locale şi acum parlamentare prin lege nu face altceva decât să îngreuneze circuitul legislativ şi să arate că, în fond, nu vă pasă decât să vă etalaţi puterea în Parlament, unde aveţi majoritate„, a spus Fenechiu, citat de Agerpres.

La rândul său, senatorul USR Florina Presadă a precizat că nu este nevoie de această lege, care „este doar o nouă tentativă a domnilor Ciolacu, Tăriceanu şi Cseke de a influenţa un rezultat electoral”.

Constat că România e prizoniera unei majorităţi parlamentare cinice, care aparţine domnilor Ciolacu, Tăriceanu şi Cseke. CCR menţionează în decizia sa că Parlamentul poate decide să stabilească el data alegerilor locale prin legea de prelungire a mandatelor aleşilor locali. Or, în acest moment, nu suntem deloc în ipoteza prelungirii mandatelor parlamentare şi nu suntem în situaţia de absenţă a reglementării, în caz că ne-am afla în acest scenariu. Dimpotrivă, mandatele parlamentarilor se prelungesc de drept în stare de urgenţă până la încetarea acesteia, iar alegerile pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat se desfăşoară în cel mult trei luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului”, a punctat Presadă, adăugând că USR va vota împotriva raportului de admitere la proiectul de act normativ.

În replică, senatorul UDMR Cseke Attila, iniţiator, a susţinut că proiectul de act normativ este necesar pentru a se evita posibilitatea de suprapunere a procesului electoral pentru parlamentare cu cel al alegerilor locale.

În legislaţia actuală, procesul electoral parlamentar începe cu 90 de zile înaintea datei stabilite pentru alegeri. Există toată posibilitatea de suprapunere a procesului electoral aferent alegerilor parlamentare cu campania electorală pentru alegerile autorităţilor administraţiei publice locale, dacă avem în vedere o dată posibilă de desfăşurare a alegerilor parlamentare la început de decembrie. (…). De asemenea, reducerea numărului de susţinători şi depunerea electronică a candidaturilor sunt două chestiuni – şi această modificare a termenului de la 90 la 60 de zile – care nu se pot face de Guvern decât prin HG. Acestea pot avea loc doar prin lege votată de către Parlament. Iată de ce din punct de vedere profesional este necesară această lege, pentru că reglementează legat de situaţia epidemiologică în care suntem şi posibilităţile pe care le-am instituit deja, le-am votat deja în Parlament cu majoritate covârşitoare, care au fost promulgate de preşedintele Republicii, legate de desfăşurarea alegerilor”, a susţinut Attila.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here