Parlamentul ungar ratifică aderarea Finlandei la NATO. Aderarea Suediei urmează să fie discutată ”mai târziu”

Parlamentul ungar, dominat de Partidul Fidesz al premierului naţionalist Viktor Orban, a ratificat luni aderarea Finlandei la NATO, după luni de tărăgănări, apropiind şi mai mult această ţară nordică de Alianţa Nord-Atlantică, relatează AFP.

O largă majoritate a deputaţilor ungari – 182 din 199 – a aprobat intrarea Finlandei în NATO, potrivit News.ro.

Aderarea Suediei la NATO urmează să fie discutată ”mai târziu”.

În total 28 dintre cele 30 de state membre NATO au ratificat aderarea la NATO a celor două ţări.

Finlanda şi-a depus candidatura la aderarea la NATO odată cu Suedia, în mai, o consecinţă directă a invaziei ucrainei de către Rusia.

Finlanda, forţată la neutralitate de către Moscova, după războiul cu Uniunea Sovietică în al Doilea Război Mondial, împarte cea mai lungă frontieră europeană – de 1.340 de kilometri – cu Rusia, după Ucraina.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi-a dat la jumătatea lui martie unda verde Finlandei, iar un vot în Parlamentul turc poate avea loc în curând.

Situaţia este însă mai delicată în cazul vecinului său suedez, blocat în continuare de obiecţiile Ankarei.

Turcia acuză Suedia de faptul că este un refugiu al activiştilor ”terorişti” kurzi şi că refuză extrădări care sunt, în realitate, decise de către justiţia suedeză.

Stockholmul este îngrijorat de asemenea de întârziere Budapestei, în pofida susţinerii afişate de către Guvernul Orban.

Directorul de cabinet al premierului ungar, Gergely Gulyas, declara săptămâna trecută că există o ”şansă bună” ca un vot să aibă loc în sesiunea de primăvară a Parlamentului, care se încheie la 15 iunie.

Însă Partidul Fidesz tătăgănează.

Formaţiunea a denunţat în mai multe rânduri ”minicuni” răspândite de oficiali politici suedezi cu privire la statul de drept în Ungaria, în contextul în care Viktor Orban este acuzat cu regularitate de organizaţii internaţionale de o ”derivă autoritaristă”.

Această întârziere ”serveşte interesele” preşedintelui rus Vladimir Putin, cu care Viktor Orban vrea să menţină legături, a acuzat luni în hemiciclu alesul din cadrul opoziţiei Ferenc Gerencser.

Alt motiv de îngrijorare al părţii suedeze este că Ungaria se foloseşte de aderarea la NATO ca de o monedă de schimb în bătălia cu Uniunea Europeană (UE), a cărei preşedinţie semestrială este deţinută de Stockholm.

Fonduri europene în valoare de miliarde de euro destinate Budapestei sunt blocate, în prezent, de către Bruxelles, în aşteptarea unor reforme în lupta împotriva corupţiei.

viewscnt

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here