Persuasiunea fricii: 3 pacienți de la ATI, care refuzau tratamentul cu Remdesivir, au fost convinși după decesul unuia dintre ei

Inquam Photos / Cornel Putan

Trei pacienți internați la terapie intensivă în Spitalul de Boli Infecţioase “Victor Babeș” din Timişoara au refuzat tratamentul cu Remdesivir, deși medicii le-au spus că medicamentul i-ar ajuta. Abia când unul dintre pacienți a murit din această cauză, ceilalți doi au acceptat să ia medicamentul.

Bărbatul care a decedat, în vârstă de 50 de ani, ajunsese de o săptămână la „Victor Babeș”, cu o formă medie a bolii.

Diana Manolescu, directorul medical al spitalului, a precizat pentru Digi24 că, inițial, toți cei trei pacienți au refuzat să li se administreze tratamentul, unul a fost convins, dar ceilalți doi refuzau în continuare. Au fost convinși și ei de către medicii de la ATI și începând de luni iau medicamentul.

„Opțiunea pacientului este suverană față de orice terapie. Noi am vorbit cu pacienții respectivi, probabil că și incidentul de sâmbătă se poate să-i fi speriat. De sâmbătă până acum și-au schimbat atitudinea. Au înțeles că este o terapie care le aduce beneficii în ceea ce privește starea de sănătate”, a mai spus dr. Diana Manolescu.

„Spre fericirea noastră, cei trei pacienți, începând de astăzi, au inițiat terapia cu Remdesivir și ne așteptăm în zilele următoare la rezultate”, a completat directorul medical.

„Probabil singura situație în care ei au refuzat a fost cea birocratică, această terapie inovatoare a fost introdusă la noi în spital pe baza unor studii clinice, a fost singura opțiune de a avea acces la acest tratament. Probabil că asta i-a speriat inițial. Refuzul pacientului care a decedat pe asta s-a bazat, că facem experimente pe el, ceea ce nu este cazul”, a subliniat ea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here