Foto: Twitter

Politicianul de opoziție rus Alexei Navalnîi a criticat dur decizia Twitter de a suspenda permanent contul președintelui american Donald Trump de pe platforma social media, afirmând că precedentul va fi exploatat de inamicii libertății de expresie din întreaga lume, relatează Deutsche Welle.

Navalnîi a condamnat decizia Twitter într-o serie de postări de pe platforma sa.

„1. Cred că interzicerea lui Donald Trump pe Twitter este un act inacceptabil de cenzură”, a început acesta.

„2. Bineînțeles, în cursul mandatului său, Trump a scris și spus lucruri foarte iresponsabile. Și a plătit asta prin pierderea alegerilor pentru un al doilea mandat”, a continuat Navalnîi.

„3. Alegerile sunt un proces direct și competitiv. Poți participa la el, poți face apel împotriva rezultatului, ele sunt monitorizate de milioane de oameni. Interdicția de pe Twitter este o decizie a unor oameni pe care nu îi cunoaștem în concordanță cu o procedură pe care nu o cunoaștem”, mai afirmă politicianul rus.

„4. Părerea mea este că decizia de a-l interzice pe Trump s-a bazat pe emoții și preferințe politice personale”, spune Navalnîi.

„5. Nu îmi spuneți că a fost interzis pentru încălcarea regulilor Twitter. Eu primesc amenințări cu moartea zilnic aici de mulți ani și Twitter nu interzice pe nimeni (nu că aș cere-o)”, a relatat disidentul rus.

„6. Printre oamenii care au conturi pe Twitter sunt criminali cu sânge rece (Putin sau Maduro) și mincinoși și hoți (Medvedev). De mulți ani Twitter, Facebook și Instagram au fost folosite ca o bază pentru „fabrica de troli” a lui Putin și alte grupuri similare din alte țări autoritare”, acuză Alexei Navalnîi.

„7. Cei care au negat COVID-19 sunt liberi și comunică pe Twitter. Cuvintele lor au costat mii de vieți. Și cu toate acestea, Trump a fost cel interzis public și ostentativ. O asemenea selectivitate arată că acesta a fost un act de cenzură”, continuă acesta.

„8. Bineînțeles, Twitter este o companie privată, dar am văzut numeroase exemple în China și Rusia de asemenea companii private devenind cei mai buni prieteni ai statului și permițând cenzura”, susține politicianul.

„9. Dacă înlocuiești ‘Trump’ cu ‘Navalnîi’ în discuția de astăzi, vei primi un răspuns cu o acuratețe de 80% cu privire la de ce numele meu nu poate fi menționat la televiziunile ruse și de ce nu ar trebui să mi se permită să particip la alegeri”, afirmă disidentul.

„10. Acest precedent va fi exploatat de inamicii libertății de expresie din întreaga lume. În Rusia de asemenea. De fiecare dată când au nevoie să reducă la tăcere pe cineva, vor spune ‘aceasta este o practică obișnuită, până și Trump a fost blocat pe Twitter”.

Navalnîi și-a încheiat seria de postări notând că:

„Dacă @twitter și @jack (n.r. referință la CEO-ul Twitter, Jack Dorsey) vor să facă lucrurile cum trebuie, trebuie să creeze un fel de comitet care să poată lua astfel de decizii. Trebuie să știm numele membrilor acestui comitet, înțelege cum funcționează și să facem apel la deciziile lor.

Twitter a suspendat vineri permanent contul lui Donald Trump, invocând riscurile „incitării la violenţă” din partea preşedintelui american în exercițiu, la două zile după violențele declanșate de susținătorii săi care au luat cu asalt clădirea Capitoliului pe care au ocupat-o timp de mai multe ore.

Sursa: Hotnews.ro

1 COMENTARIU

  1. Ceea ce nu intelege Navalnai,este ca Trump a devenit timp de 4 ani de mandat presedintele conspirationistilor!!! El a invitat 4 ani la nerespectarea regulilor democratice,a institutiilor democratice,pentru ca lui nu-i place democratia,este un sociopat care a prins gustul puterii si a devenit periculos pentru statul de drept american!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here