Potrivit unui comunicat transmis de Poliţia Bihor, un orădean, cunoscut apropiat al liderului interlop Markovics Romulus, zis Romi Neguş, a fost arestat preventiv, vineri seara, împreună cu alte trei persoane, între care şi soţia bărbatului, respectiv fratele său, scrie adevarul.ro.

Cele patru persoane au fost reţinute în ziua precedentă, alături de încă o femeie, în urma unor percheziţii domiciliare desfăşurate de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Oradea – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Percheziţiile domiciliare s-au efectuat pe raza municipiului Oradea, pentru a documenta şi proba activitatea infracţională a cinci persoane, respectiv a trei bărbaţi de 40, 36 şi 22 de ani şi a două femei, de 29 şi 45 de ani, toate din Oradea, bănuite de comiterea infracţiunii de proxenetism„, au transmis poliţiştii.   

Protectori de prostituate  

Cei cinci orădeni sunt acuzaţi că, din 2019 până în prezent, ar fi facilitat şi coordonat mai multe tinere care practicau prostituţia pe străzile din Oradea, în special la ieşirea din municipiu, primind de la fete diverse sume de bani.  

În urma percheziţiilor desfăşurate, poliţiştii BCCO Oradea au descoperit şi ridicat în vederea cercetărilor diverse înscrisuri privind evidenţa activităţilor infracţionale, o baionetă şi 2.300 de euro şi 7.300 de lei, despre care există bănuiala că ar proveni din comiterea de infracţiuni”, se precizează în document.  

La finalizarea percheziţiilor, toate cele cinci persoane au fost conduse la sediul Poliţiei, pentru audieri, iar ulterior au fost reţinute pentru 24 de ore.  

Vineri, procurorul care coordonează ancheta s-a adresat Judecătoriei Oradea cu propunere de arestare preventivă a patru dintre cele cinci persoane reţinute, cererea fiind admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi, care a dispus arestarea pentru Lakatos Lászlo, alias Tasi (foto), 40 ani, cunoscut apropiat al liderului interlop Markovics Romulus, zis Romi Neguş, a soţiei acestuia, Lakatos Erzsébet, 29 ani, a fratelui său, Lakatos Gioni, 36 ani şi a unui tânăr în vârstă de 22 ani, Kabodi Raymond-Tamás. Aceştia mai pot contesta măsura la Tribunalul Bihor.  

Clan cu încrengături  

Cea de-a cincea persoană vizată de anchetă, se pare una dintre prostituate, care le supraveghea şi pe celelalte, a fost plasată sub control judiciar.   

Poliţiştii BCCO Oradea au beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei pentru Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române şi al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bihor. Cercetările continuă în vederea documentării activităţii infracţionale.   Interlopul orădean Markovics Romulus, alias Romi Neguş e naşul lui Alexandru Răzvan Vasile, zis „Spadafora”, „locotenent” de-al lui Mircea Nebunu, liderul grupării Sportivilor din Capitală, la rându-i naş de cununie al lui Neguş.   La începutul lunii aprilie, interlopi din mai multe zone din ţară s-au întâlnit la Oradea, unde au participat la înmormântarea lui Darius Markovics, zis Papi, nepotul de doar 23 de ani al interlopului Romi Neguş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here