Gheorghe Dinca Caracal
Foto: Inquam Photos

Gheorghe Dincă, trimis în judecată miercuri pentru uciderera Alexandrei și Luizei, își transformase casa într-o adevărată închisoare, cu geamurile astupate cu BCA, iar în dormitor avea un pat cu un cadru din fier beton, sudat în perete, potrivit procurorilor DIICOT. Ei mai spun, în rechizitoriul consultat de HotNews.ro, că sub cadrul metalic al patului era montată o bucată de fier beton, iar la capătul acesteia erau bucle de prindere a unui lanț metalic folosit la imobilizarea victimelor.

Procurorii notează în rechizitoriul de peste 400 de pagini, că Dincă avea „o sexualitate exacerbată pentru vârsta sa (constatată cu ocazia expertizei psihiatrice și a analizei comportamentale)”, fiind „preocupat până la obsesie de propria virilitate” și că pierduse orice respect pentru femeie ca individ, aceasta devenind, în mentalul său, un simplu obiect de satisfacere a plăcerilor sexuale”. „În momentele de relaxare bahică cu prietenii, discuțiile inițiate de inculpat se refereau preponderent la sexul opus, povestirile cu tentă erotico-pornografică consolidând geneza planului final al inculpatului de satisfacere sexuală conform propriului scenariu, în condițiile și termenii doriți, în care femeia să fie incapabilă să îl refuze ori să se opună”, notează procurorii.

Ei mai spun că, trecând de la scenariu la punerea în practică a acestuia, Dincă și-a transformat și curtea într-un loc de depozitare de-a valma a unei cantități impresionante de deșeuri (fiare, plastic, haine și obiecte vechi, etc.), iar propria locuință într-o adevărată închisoare asupra căreia deținea controlul absolut și din care nimeni nu ar fi putut scăpa fără voia sa.

  • „Toate geamurile locuinței (o construcție nefinalizată aferentă vechii case părintești a inculpatului) au fost astupate cu cărămizi tip BCA şi bucăţi de OSB și Polistiren expandat, iar spațiile rămase au fost astupate cu spumă poliuretanică.
  • În camera amenajată ca dormitor, aflată la parterul imobilului, Dincă și-a confecționat, la o înălțime adecvată, un pat cu un cadru din fier beton, pe care apoi l-a sudat în perete, astfel încât să nu poată fi mișcat/dislocat și care să îi permită întreținerea raportului sexual cu victima prin utilizarea unei perne așezate sub posteriorul acesteia. La jumătatea acestui pat, pe sub cadrul metalic, a montat o bucată de fier beton (Φ8) și a executat la capetele acestei bucăți două bucle, concepute pentru a servi drept suport de prindere a unui lanț metalic de circa 130 cm lungime, folosit la imobilizarea victimei.
  • Dormitorul inculpatului era prevăzut cu o ușă de acces înspre curte, confecționată din lemn, cu 9 ochiuri de geam opace, dintre acestea unul singur, situat pe centru, din sticlă transparentă. Pe peretele opus acestei uși mai exista o ușă confecționată din OSB care dădea spre o altă încăpere a casei.
  • Inculpatul și-a transformat și autoturismul într-o veritabilă “capcană” din care, odată urcată pe bancheta din spate, victima nu mai avea vreo posibilitate să scape ori să ceară ajutor: blocarea portierelor era la dispoziția exclusivă a șoferului prin acționarea unui buton aflat în partea din față a autovehiculului, iar sistemul de deschidere a geamurilor acestora fusese anihilat în mod deliberat de către inculpat.
  • Totodată, (excluzând ca neverosimilă explicația construirii unui adăpost antiatomic sub locuință, în lipsa oricăror altor indicii ale unui asemenea adăpost – sursă de iluminat, spațiu de depozitare, provizii, etc.), prin modificarea rampei fostului atelier auto, inculpatul și-a creat un gen de „temniță“, prevăzută cu un butoi din material plastic, îngropat și zidit în ciment, ce pare a avea destinația de toaletă, o podea din lemn pe care s-au descoperit resturile vechi ale unei pilote cu destinația posibilă de loc de dormit și 3 belciuge de fier, sudate în zidul beciului, două aferente unei bare metalice sudate de o parte și de alta a capătului patului improvizat (podeaua de lemn) și un al treilea (mai mare) în apropierea butoiului de plastic”, arată anchetatorii.

Potrivit acestora, Dincă trăia, așadar, aproape izolat în propria curte și le impusese celor apropiați un cod de comunicare care să îi permită de la distanță să știe cine îl caută, fără a fi nevoit să se deplaseze până la poartă. Mai exact, el le spunea apropiaților să bată de trei ori la rând în porțile metalice.
Dincă avea un atelier auto în curte, după ce anterior muncise în străinătate, respectiv în Vicenza – Italia, începând cu anul 2002. După încetarea contractului de muncă în Italia, Dincă a revenit în ţară şi a locuit singur în casa părinţilor săi din Caracal, unde se ocupa în principal cu colectarea, prelucrarea şi vânzarea de materiale feroase şi neferoase, reparaţii şi vânzare de piese auto, pe care le comercializa în târgurile de vechituri din Olt şi Dolj.
Relaţia cu copiii şi nepoţii săi nu a fost una apropiată, soţia îl vizita sporadic, circa o lună pe an, doar în concediu, de cele mai multe ori în preajma sărbătorilor, însă îi trimitea bani regulat pentru întreţinere.
Procurorii notează că Dincă solicita femei să îl ajute în gospodărie, dar a ajuns să le plătească pentru a întreţine cu el relaţii sexuale.
„De altfel, cercul relaţional al inculpatului era unul restrâns, acesta primind în curtea locuinţei sale (în special) doar pentru prestarea de munci gospodăreşti diverse persoane, vecini, cunoscuţi, majoritatea sub condiţia sa socială, cu care împărţea înclinaţia spre consumul exagerat de alcool, unul dintre aceştia fiind inculpatul Risipiţeanu Ştefan, zis ‘Fănică’. În casa şi locuinţa sa au avut acces femei de diferite condiţii sociale şi diferite vârste, pe care le solicita iniţial pentru prestarea contra cost de muncă în gospodărie şi cu care finalmente a întreţinut relaţii sexuale, pentru aceste relaţii inculpatul Dincă Gheorghe plătind sume modice de bani”, spun procurorii.
Anchetatorii notează că, în anii 2017 – 2019, Dincă a început să îşi materializeze dorinţa de a schimba acest mod de existenţă şi a luat hotărârea să vândă casa şi să se stabilească în altă zonă a ţării, „devenind din ce în ce mai interesat de ideea găsirii unei femei de vârstă apropiată cu care să îşi refacă viaţa, departe de Caracal”.
Astfel, în luna octombrie 2017, el şi-a achiziţionat un autoturism Renault Megane și, fără ca ceilalţi membri ai familei sale să ştie, a postat un anunţ de vânzare a casei, şi-a achiziţionat un laptop pe care a făcut căutări privind vânzarea de terenuri, construcţia de case simple şi bordeie şi a apelat la o firmă specializată pentru confecţionarea unor anunţuri matrimoniale – de tip flyer – pe care le-a postat în deplasările sale prin ţară, în vederea găsirii persoanei potrivite.
„Doresc să cunosc o persoană de sex feminin serioasă şi fără obligaţii, să locuiască cu mine şi să ne mutăm la munte. Sunt pensionat de curând şi doresc să-mi petrec restul vieţii lângă o doamnă gospodină. Deţin autoturism şi mi-ar place să călătorim prin ţară. Locuiesc la casă, în Caracal – tel (…)”, era anunţul postat de Dincă.
„Încercările sale de a stabili o relaţie de concubinaj au avut la bază tot premisa cumpărării cu bani a afecţiunii, aşa cum reiese şi din însemnările olografe identificate în locuinţa inculpatului din care reiese modul cum acesta încerca să stabilească o legătură cu o femeie (persoană rămasă neidentificată), prin oferirea sumei de 150 euro, destinată achiziţionării de haine fetiţei preşcolare a acesteia, instruind mama unde şi cum să se vadă, iar apoi cum să rupă mărunt bileţelul respectiv, pentru că nu doreşte să îi facă probleme în familie”, mai spun procurorii.
Dosarul Caracal a fost trimis în judecată miercuri, la Tribunalul Olt, de către procurorii DIICOT, care îl acuză pe Gheorghe Dincă de 8 infracțiuni de omor calificat, profanare de cadavre, trafic de persoane, trafic de minori și viol. De asemenea, a fost trimis în judecată și Ștefan Risipițeanu, acuzat că ar fi violat-o pe Luiza, în locuința lui Dincă.

Procurorii descriu cum le-a răpit Gheorghe Dincă pe cele două tinere, Alexandra Măceșanu (15 ani) și Luiza Melencu (18 ani), pe care le-a luat cu mașina „la ocazie”, le-a dus apoi la locuința sa din Caracal, unde le-a violat și le-a ucis, după care le-a ars corpurile în același butoi metalic din curtea casei. Dosarul a fost trimis Tribunalului Olt.

Gheorghe Dincă se află în arest preventiv din 27 iulie 2019, iar mandatul de arestare preventivă i-a fost prelungit de mai multe ori. Potrivit Codului penal, durata totală a arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale nu poate depăși un termen rezonabil și nu poate fi mai mare de 180 de zile. Astfel, mandatul de arestare pentru Gheorghe Dincă urma să expire peste câteva zile.

La începutul anchetei DIICOT, Gheorghe Dincă a susţinut că a ucis-o pe Alexandra Măceşanu, în vârstă de 15 ani, pe data de 25 iulie 2019 şi, ulterior, i-a incinerat corpul într-un butoi din curtea casei sale. De asemenea, el a afirmat că a ucis-o şi pe Luiza Melencu, de 18 ani, dispărută în luna aprilie 2019, iar resturile corpului le-ar fi aruncat la marginea unei păduri de lângă Caracal.

Ulterior, el şi-a schimbat declaraţia, în sensul că nu ar fi ucis-o pe Luiza Melencu, iar fata ar fi fost luată din casa lui de alte persoane.

În urma unei expertize ADN efectuate de INML s-a stabilit că fragmentele osoase găsite în cenuşa din butoiul metalic de la domiciliul lui Gheorghe Dincă aparţin Alexandrei Măceşanu, cu o probabilitate de 99,93%.

INML a efectuat o altă expertiză a fragmentelor osoase descoperite lângă o pădure din Caracal, însă specialiştii nu au reuşit să stabilească cui aparţine ADN-ul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here