„Putin și-a pierdut majoritatea”, în ciuda referendumului de carton. Predicțiile tulburătoare ale celui ce a anticipat protestele masive din 2011

Sursa: Kremlin.ru

În 30 iunie, Vladimir Putin a pozat în fața unei statui de bronz, proaspăt dezvelite, de 25 de metri, dedicată soldatului sovietic. Filmat de jos în sus, pentru a ieși mai înalt decât este în realitate, președintele Putin i-a cerut poporului să voteze un pachet de schimbări constituționale, de dragul patriei pentru care milioane de ruși au murit pentru a o apăra împotriva lui Hitler.

  • O analiză The Economist, despre discrepanța dintre realitate și mit, la Moscova, pe care o vom reda pe larg.

Președintele rus nu a menționat și motivul real al votului: să-l lase să rămână la putere dincolo de anul 2024, când ar fi fost obligat de actuala Constituție să părăsească Kremlinul. A doua zi, dl. Putin și-a declarat victoria, după ce 78% dintre ruși au aprobat, prin vot, cele 200 de modificări stranii, care marchează o nouă etapă a domniei sale. Vladimir Putin speră să treacă de la a fi doar cel de-al doilea președinte al Rusiei post-sovietice la liderul său suprem pe viață.

Poza dlui Putin în fața statuii a fost punctul culminant al unui circ întins pe o săptămână, plin de parade, jonglerii, jocuri și premii. Moscoviții au primit mesaje text în care li se spunea că, dacă se vor prezenta la vot, pot câștiga unul dintre cele 2 milioane de vouchere, în valoare totală de 10 miliarde de ruble (140 milioane dolari). În Siberia, alegătorii au fost ademeniți cu premii care au variat de la smartphone la apartament. Unul dintre apartamente a fost câștigat de șeful secției locale de votare. Angajatorii l-eu cerut angajaților să meargă la vot.

Secții de votare mobile au fost amenajate în locuri de joacă, în curți și pe camioane parcate la marginea drumului, unde îți puteai arunca buletinul de vot în cutii de carton. Votarea s-a întins pe parcursul unei săptămâni și a fost parțial electronică, creând numeroase oportunități pentru diverse manevre.

Nu a fost un referendum propriu-zis. Nu a avut niciun precedent sau temei legal. Nu a necesitat un prag minim, nu a fost monitorizat independent și nu a respectat reguli clare. Schimbările fuseseră deja adoptate de parlamentul servil al Rusiei, aprobate de instanța constituțională și promulgate de către președinte.

Cele 206 de propuneri din referendum au fost concepute pentru a crea confuzie. Alegătorilor li s-a cerut să aprobe o listă lungă de idei pe placul mulțimii: pensii care nu sunt afectate de inflație, protejarea limbii ruse și interzicerea căsătoriilor gay. Cireașa de pe tor a fost proclamarea credinței în Dumnezeu și strămoși. Alegătorii nu au avut voie să aleagă ce elemente dintre cele prezentate vor să susțină: au avut de optat fie da, fie nu, pentru întregul pachet.

Adevărata miză a exercițiului a fost îngropată undeva pe la mijlocul acestor oferte populiste. Numărul mandatelor de președinte ale lui Vladimir Putina reîncepe de la zero. Va concentra și mai multă putere în mâinile sale. Va putea concedia judecătorii instanțelor supreme și constituționale.

A fost o operațiune mai puțin spectaculoasă decât una cu tancuri aduse în Piața Roșie pentru a da o lovitură de stat, însă doar atât. Referendumul a încălcat flagrant constituția post-sovietică din 1993, pe care domnul Putin jurase să o respecte.

Cum să câștigi un referendum

Parlamentarii au adoptat o lege care le permite să voteze întregul pachet de modificări. Eliberarea lui Putin de limita de două mandate nu a fost promovată în materialele publicitare oficiale, deoarece un sondaj de opinie independent indica faptul că trei sferturi din ruși se opuneau ideii. Analistul politic Kirill Rogov a comparat victoria lui Putin cu succesele Rusiei la Jocurile Olimpice de iarnă de la Sochi din 2014, obținute cu sportivi dopați și probe de urină înlocuite prin trapa secretă dintr-un laborator. „Arată că Putin poate câștiga pentru că nimeni nu îl poate opri. Dar arată că poate câștiga doar încălcând regulile”, spune Rogov.

La baza pretențiilor de legitimitate ale lui Putin au stat marile victorii electorale. El se bazează, de asemenea, pe un amestec de carismă personală și apel la naționalism, de unde evocările sale constante ale spiritului celui de-al doilea război mondial. Însă, după 20 de ani de putere, legitimitatea lui pare să se topească, iar încercările de a o restabili prin falsificare și constrângere riscă să o erodeze pe mai departe.

Numit președinte interimar al Rusiei de către Boris Elțin, la sfârșitul anului 1999, domnul Putin a eliminat de multă vreme alegerile libere și corecte. Adversarii săi autentici sunt hărțuiți, întemnițați sau împiedicați să se ridice. Presa de stat este de partea sa. Cu toate acestea, a existat un anumit grad de consimțământ popular pentru guvernarea sa. S-a sprijinit pe conceptul de „supermajoritate al lui Putin” – o idee introdusă, în premieră, de unul dintre consultanții săi (spin-doctors), Gleb Pavlovski, cu câteva luni înaintea primei victorii electorale a domnului Putin, în 2000. Se bazează pe noțiunea antică a unei legături speciale între conducător și oameni. Ea concordă cu discursul populist al lui Putin, destinat foștilor cetățeni sovietici care au avut de pierdut în timpul transformării țării din anii ’90, când o mână de noi îmbogățiți a beneficiat de reforme liberale. Cu timpul, noua elită rusă s-a bazat pe domnul Putin pentru a-și proteja statutul și bogăția (adesea prost).

Acest consimțământ amplu a început să crape în 2011, când Putin a anunțat că va reveni la președinție după ce va petrece perioada în care nu poate sta la Kremlin, în funcția de prim-ministru. La acea vreme, au izbucnit proteste în marile orașe ale Rusiei. În 2014, domnul Putin și-a sporit popularitatea intrată în faliment prin anexarea Crimeei, o peninsulă din Marea Neagră aparținând Ucrainei. Acest act de război a atras condamnarea globală, dar a stârnit un val de euforie naționalistă în Rusia.

Totuși, până în 2018, laudele aduse de Crimeea s-au disipat în mare măsură. Sancțiunile internaționale și lăcomia noii elite i-au făcut pe ruși săraci. Cu mai puțini bani la dispoziție, greii din regiuni au început să se văicărească și să se lupte. Domnul Putin a fost prea preocupat cu aventurile sale militare din Siria și alte părți ale Globului pentru a arbitra luptele de putere autohtone. Primarii și guvernatorii au fost dați la o parte de către rivali susținuți de serviciile de securitate. Cei care au încercat să reziste, apelând la electorat, precum Alexander Shestun, șeful unui district de lângă Moscova, au sfârșit în pușcărie.

Cu toate acestea, la alegerile prezidențiale din martie 2018, Kremlinul a reușit, cu ajutorul banilor, coerciției și să niveleze drumul lui Putin spre victorie, cu 77% din voturile exprimate. Politologul Ekaterina Schulmann o caracterizează acea victorie drept una obținută pe credit, iar Kremlinul s-a străduit să îl achite. Guvernul s-a simțit obligat să crească vârsta oficială de pensionare. Acest lucru a provocat un rumoare printre suporterii tradiționali ai domnului Putin.

La sfârșitul anului 2018, Kremlinul s-a confruntat cu probleme la mai multe alegeri regionale, iar în vara anului 2019 au avut loc proteste în masă la Moscova, după ce Kremlinul a descalificat toți candidații independenți la alegerile municipale (relativ lipsite de importanță). Poliția a respins cu brutalitate protestele, dar simpatiile a probabil jumătate din populație au fost alături de protestatari.

Domnul Putin a recunoscut schimbarea în rândul opiniei publice. Pe 15 ianuarie, el a declarat națiunii: „Societatea noastră solicită clar schimbarea. Oamenii își doresc dezvoltare și se străduiesc să avanseze”. Pachetul de modificări constituționale pe care le-a propus trebuia să dea impresia unei reforme reale, în timp ce, de fapt, îi cimentează puterea. În discuțiile inițiale, domnul Putin nu a spus nimic despre rolul său după 2024. Poate că planul lui fusese acela de a-i face pe oameni să ghicească. Aceasta ar fi fost însă o tactică riscantă. Deși nimeni nu se aștepta cu adevărat să se retragă la sfârșitul mandatului actual, incertitudinea din partea elitei rusești cu privire la ceea ce s-ar întâmpla în acel moment risca să-l transforme pe domnul Putin doar într-un actor aflat la final de drum.

Deci, pe 10 martie le-a fost adăugat reformelor un codicil. După adoptare, numărarea mandatelor domnului Putin urma să reînceapă de la zero. Acordul trebuia apoi să fie consfințit printr-un „vot al tuturor oamenilor” pe 22 aprilie – ziua de naștere a lui Lenin – și urmat de o paradă militară pe 9 mai, la 75 de ani de la victoria sovietică în cel de-al doilea război mondial. Ideea era ca la paradă să participe mulți lideri străini, inclusiv președinții SUA, Chinei și Franței.

Covid-19 a dat peste cap tot acest plan. Domnul Putin a amânat, cu reticență, atât parada, cât și votul și toate au dispărut din prim-plan. Serghei Sobianin, primarul Moscovei, a impus o blocare strictă pe 29 martie despre care a spus că ar trebui să dureze până când noile cazuri apărute zilnic sunt doar cu două cifre.

Potrivit Levada Center, poziția deja tremurândă a lui Vladimir Putin a continuat să se deterioreze în timpul crizei Covid-19. Rusia a fost lovită grav de pandemie – se pare că mult mai rău decât se vede în statisticile oficiale. Un focus-group realizat de sociologi și psihologi, condus de Serghei Belanovski, care a prezis cu exactitate protestele de masă din 2011-2012, arată că nemulțumirea actuală se îndreptată personal împotriva domnului Putin. „Aceasta nu este iritare. Aceasta este mânie. Furia fierbe din cauza deciziilor lor stupide. Ar trebui să le spunem să meargă în iad”, a declarat un respondent.

Amânarea votului până în toamnă părea prea riscantă. Așadar, pe 26 mai, în ciuda noilor cazuri de Covid care se ridicau la aproape 9.000 pe zi, domnul Putin a anunțat că parada Zilei Victoriei va avea loc pe 24 iunie, ziua în care Stalin și-a organizat propria paradă, în 1945. De la Mausoleul lui Lenin, dictatorul sovietic a urmărit soldații Armatei Roșii defilând cu stindarde naziste capturate, pe pavajul umed de piatră. Șaptezeci și cinci de ani mai târziu, domnul Putin stătea în fața aceluiași mausoleu, înconjurat de veterani decorați care au fuseseră ținuți în carantină timp de două săptămâni pentru a nu-i infecta pe comandantul-șef și pe puținii autocrați post-sovietici care au participat. Mutarea comemorării din 9 mai în 24 iunie a fost inițial un pas înapoi pentru domnul Putin, dar până la urmă îi este atât de specific lui să defileze când a defilat Stalin decât în tradiționala zi de 9 mai.

Votarea a început a doua zi după parada domnului Putin. Rezultatul său nu a fost niciodată pus la îndoială, dar măsura în care va consolida legitimitatea domnului Putin cu siguranță va fi. Un baraj de caricaturi și comentarii nepoliticoase pe rețelele de socializare sugerează că viclenia nu funcționează. „Putin și-a pierdut majoritatea”, spune dl Belanovski. Focus-group-urile pe care sociologul le face arată că nu doar rușii care se gândesc la democrație s-au îndepărtat de el, ci și naționaliștii și comuniștii. Odinioară încântați de anexarea Crimeei, ei îl văd acum pe Vladimir Putin ca pe un corupt și un viclean. Cel mai important, scrie dl Belanovski, este că domnul Putin a pierdut susținerea nucleului apolitic, care fusese baza sa principală.

Cu cât este mai slab sprijinul său, cu atât mai mult regimul domnului Putin se bazează pe represiune. Cu toate acestea, folosirea forței fără nici măcar o poleială de legitimitate poate atrage finalul paradei. În martie 1991, poporul sovietic a fost întrebat dacă Uniunea Sovietică trebuie păstrată. Aproape 78% dintre ei au răspuns că da. Cinci luni mai târziu, KGB a dat o lovitură de stat pentru a-l alunga pe Mihail Gorbaciov, un lider reformator, și pentru a opri dezintegrarea statului. În două zile, lovitura de stat a fost zdrobită, dar până la sfârșitul anului, Uniunea Sovietică a dispărut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here