donald trump

Democrații Congresului american au publicat marți raportul anchetei de destituire care îl vizează pe Donald Trump, care detaliază informațiile pe care le dețin împotriva președintelui republican. Democrații îl acuză pe președinte că și-a folosit puterea pentru a solicita intervenția externă în alegerile din 2020, relatează Reuters.

Pe pagina de Facebook Universul.net găsiți cele mai importante știri ale momentului, opinii și analize. Dați-ne LIKE!


Potrivit raportului oficial al comisiei parlamentare care supervizează investigațiile, ancheta a strâns” dovezi copleșitoare” împotriva ”comportamentului inadecvat” al președintelui republican, scrie AFP, citată de Hotnews.

Raportul spune că Trump a solicitat ingerința unui guvern străin, Ucraina, în beneficiul său personal, pentru a fi reales, iar convorbirea dintre cei doi lideri a fost un crescendo dramatic a unei campanii care a durat luni de zile.

Ancheta a de destituire arată că președintele Trump, personal și prin intermediul unor agenți din interiorul și din exteriorul guvernului, a solicitat ingerința unui stat străin, Ucraina, pentru favorizarea campaniei sale de realegere”, arată raportul.

Președintele a condiționat o invitație la Casa Albă și ajutor militar Ucrainei la anunțarea anchetei favorabile campaniei sale”, mai arată raportul Comisiei parlamentare.

De asemenea, potrivit raportului Trump ar fi obstrucționat ancheta de destituire prin faptul că le-a cerut martorilor și agențiilor guvernamentale să ignore citațiile.
Totodată, raportul spune că Trump a atacat public și a intimidat martori care au depus mărturie despre conduita sa ilegală.

”Donald Trump este primul președinte din istoria Statelor Unite care caută să obstrucționeze complet ancheta de destituire efectuată de către Camera Reprezentanților”, arată raportul.

Casa Albă respinge raportul de destituire, catalogându-l drept ”aiureli”, subliniind că”democrații au eșuat în a produce dovezi” împotriva lui Trump.

Acest raport nu reflectă decât frustrările lor. Raportul lui Schiff arată ca aiurelile unui blogger de subsol chinuindu-se să dovedească ceva când există dovada a nimic”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here