Rată de promovare de 58,66% la examenul de titularizare, mai mare decât în ultimii ani

În acest an, puțin peste jumătate dintre cadrele didactice înscrise la examenul de titularizare în învățământul preuniversitar l-au trecut cu brio, rata de promovare fiind de 58,66% înainte de contestații, mai mare decât cea din ultimii ani.

Mai multe județe au ajuns la o rată de promovare de peste 64%.

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) anunță că la proba scrisă s-au prezentat 27.002 candidați din totalul de 30.113 de candidați înscriși.

Procentul notelor peste 7 obținute de candidații care au susținut proba scrisă este de 58,66%, mai mare decât procentele înregistrate în ultimii trei ani: 46,86% în 2019, 47,40% în 2018, respectiv 45,73% în 2017.

Potrivit MEC, un număr de 239 de candidați au obținut nota 10, iar 14.269 de candidați au obținut note între 7 și 9,99.

Lucrările a 93 de candidați au fost anulate din motive legate de nerespectarea metodologiei.

Candidații eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă nu vor fi repartizați pe posturi didactice în anul școlar 2020-2021.

Mai multe județe au înregistrat o rată de promovare de peste 64%: Cluj – 69,66%, Dolj – 65,57%, Brașov – 64,16%.

În Capitală, procentul de promovare înregistrat este de 64,43%. În București, 35 de candidați au obținut nota 10, iar 1.588 de candidați au obținut note între 7 și 9,99, a transmis Inspectoratul Școlar al Municipiului București.

Contestațiile pot fi depuse la sediile inspectoratelor școlare județene în 4 și 5 august, rezultatele finale fiind afișate în 11 august.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here