Războiul Rece din Tehnologie. Cât de ieftină ar fi, în factura telefonică, eliminarea Huawei și cum ar putea lucra UE și SUA împotriva Chinei

Sursa: Huawei.com

Acum 19 ani, o companie chineză necunoscută își înființa primele birouri de vânzări europene – într-o suburbie a Frankfurtului și într-un oraș englez de navetiști – și începea să se implice în construirea de rețele de telecomunicații. Astăzi, Huawei simbolizează ascensiunea îngrijorătoare a China Inc, dar și un sistem comercial global în care încrederea s-a prăbușit.

Cu vânzări de 123 miliarde de dolari, Huawei este cunoscută pentru prețurile sale „ascuțite” și dedicația cu care urmărește obiectivele industriale trasate de conducătorii Chinei. Din 2018, America a supus compania unui asalt juridic, devenind un punct de pornire al războiul comercial. Acum, Marea Britanie, anunță că va bloca accesul Huawei la rețelele sale 5G. Ar putea urma și alte țări europene. Dar, departe de a ilustra rezolvarea găsită de Occident, saga dezvăluie lipsa unei strategii coerente. Dacă societățile deschise și China autoritară își vor păstra legăturile economice, evitând căderea în anarhie, va fi necesară o nouă arhitectură comercială.

Șefii structurilor americane de securitate au fost întotdeauna îngrijorați că echipamentele Huawei au fost concepute pentru a sprijini spionajul, dar și pentru îi va face pe clienții săi dependenți de tehnologia chineză subvenționată. Dar peste 170 de alte țări au decis că riscurile sunt gestionabile. Marea Britanie, care lucrează îndeaproape cu America în domeniul informațiilor, a creat, în 2010, o „celulă” de experți cibernetici pentru a monitoriza echipamentul Huawei în 2010. Mai târziu, a limitat-o ​​la părțile mai puțin sensibile ale rețelei. Și alte țări au urmat această abordare care oferea o cale de mijloc între o îmbrățișare naivă a capitalismului de stat chinez și un război rece.

O un echilibru atât de fin s-a dovedit a fi de neatins. Administrația Trump a cerut lumii să renunțe la Huawei și a impus un embargo unilateral asupra furnizorilor săi, împiedicând vânzarea de componente, precum chip-urile făcute în străinătate cu instrumente americane. Obligată să aleagă între un aliat și un furnizor, Marea Britanie a fost inevitabil împinsă spre a lua decizia pe care a anunțat-o săptămâna aceasta. A devenit pentru toată lumea mai riscant să facă afaceri cu o firmă pe care unchiul Sam vrea să o vadă infirmă.

Huawei, la rândul său, nu a reușit să-i liniștească pe cyber-experții britanici care s-au plâns că software-ul său cu probleme devine tot mai greu de monitorizat. Dificilă este și reformarea sistemului său opac de administrare sau în ceea ce privește drepturile de proprietate. Orice rămășițe de iluzii cum că liderii Chinei ar respecta statul de drept atunci când într-adevăr contează au fost spulberate de evenimentele din Hong Kong.

Costul direct al eliminării Huawei din rețelele europene este suportabil – va adăuga mai puțin de 1% la facturile de telefon ale europenilor, dacă este amortizat în 20 de ani. Ericsson și Nokia, doi furnizori occidentali, pot crește producția și poate apărea o concurență nouă, pe măsură ce rețelele depind mai mult de software și de standardele deschise.

Adevărata povară nu are nicio legătură cu antenele, ci provine din degradarea sistemului comercial mondial.

Poate că o duzină de țări vor interzice în cele din urmă Huawei – Germania e pe poziții. Însă Huawei tot va fi folosit în mare parte a lumii emergente, grăbind fărâmițarea industriei tech. Comerțul se bazează pe reguli comune, dar decizia Marii Britanii a fost luată pe fondul unui vârtej de lobby și amenințări. Este greu să pui pe masă un principiu care să poată fi utilizat mai acoperitor. Dacă problema o constituie producerea echipamentului în China, e de știut că și Ericsson, și Nokia fac asta. Dacă este vorba despre faptul că firme chineze construiesc sisteme care conectează dispozitive (în cazul 5G, roboți și mașini), atunci o logică similară se aplică de-a lungul unei întregi economii mondiale ce se digitalizează. Mașinile germane și telefoanele Apple vândute în China sunt echipate cu software, date și senzori. Are și China dreptul să le interzică?

Toate astea alimentează în spirală un sentiment al fărădelegii.

Tariful mediu în comerțul sino-american este de 20%. Fluxurile directe de investiții din China spre Europa au scăzut cu 69%, raportat la vârful înregistrat în 2016, potrivit Rhodium, o companie de cercetare. În focul încrucișat sunt prinse și alte firme. TikTok se confruntă cu interdicții în India și, probabil, în America. China intenționează să impună sancțiuni pentru Lockheed Martin din cauza vânzării de arme către Taiwan. Acum, după ce președintele Donald Trump a pus capăt statutului special al Hong Kong-ului, HSBC, o bancă cu interese uriașe acolo, ar putea fi pedepsită atât de China, cât și de America. Unora dintre creditorii chinezi li se pot interzice tranzacțiile în dolari.

Logica interzicerii Huawei este una de blocare și izolare. Dar nu va funcționa dacă va fi aplicată pe întreaga relație economică. Ultimul mare rival autoritar al Occidentului, Uniunea Sovietică, era o plevușcă. China reprezintă 13% din exporturile mondiale și 18% din capitalizarea pieței mondiale și este forța economică dominantă din Asia.

În schimb, este nevoie de un nou regim comercial care să recunoască natura Chinei. Nu este ușor. Organizația Mondială a Comerțului (OMC), care își propune să stabilească reguli universale, nu a reușit să evolueze odată cu economia digitală. Nici nu a fost pregătită pentru mutarea președintelui Xi Jinping, de a crește influența statului și a Partidului Comunist asupra firmelor private chineze și a celor care, precum Huawei, susțin că sunt deținute reciproc de lucrători. Dezamăgiți de OMC, negociatorii administrației Trump au încercat unilateral să forțeze China să-și liberalizeze economia și să reducă subvențiile, amenințând cu creșterea tarifelor și embargouri. A fost un fiasco.

Prin urmare, cum ar trebui să funcționeze arhitectura comerțului într-o epocă de neîncredere? Obiectivul ar trebui să fie maximizarea comerțului corespunzător cu securitatea strategică a ambelor părți. Asta înseamnă reducerea punctelor de tensiune, cum ar fi tehnologia, care generează multă tensiune, dar are o pondere minoritară în comerț: potrivit datelor Morgan Stanley, cam o treime din vânzările firmelor occidentale către China. Aceste sectoare vor necesita control și certificare internațională de securitate, de tipul celui încercat de Marea Britanie cu Huawei. Este posibil să nu funcționeze. Dar cel puțin poate înflori comerțul pe alte zone.

De asemenea, firmelor chineze ar trebui să li se solicite să accepte guvernanța deschisă a marilor filiale din Occident – incluzând aici și acționarii locali, directorii și managerii străini cu o autonomie reală -, dar și o deschidere spre mai multe raportări. Toate vor contribui la crearea unui anumit grad de independență față de stat. Acest lucru nu este greu: multinaționale precum Unilever o fac de zeci de ani. TikTok ar putea fi un pionier.

Efectul fundamental de rețea

Societățile deschise sunt mai puternice atunci când acționează la unison. Europa poate fi tentată să meargă singură, punând capăt câtorva zeci de ani de cooperare transatlantică.

Totuși, dacă domnul Trump nu reușește să câștige un al doilea mandat, America își va revigora alianțele, deoarece a fost mai puțin eficientă fără ele. Occidentul nu poate schimba fundamental China și nici nu o poate ignora. Dar acționând împreună, poate găsi o modalitate de a face afaceri cu un stat autoritar pe care îl încrede. Huawei a fost un eșec în acest sens. E timpul să o ia de la început.

1 COMENTARIU

  1. Articolul este bun. Comentez doar referința repetată la Ericsson și Nokia. Este un clișeu vechi, luat din realitățile anilor 90.

    Lucrez exact în domeniu și nu fac deloc reclamă firmei mele, fosta Siemens, fostă Nokia Siemens Networks, fostă Corint, actuală Infinera.

    Piața producătorilor de Network Elements, adică suportul fizic al telecomunicațiilor este într-o dinamică amețitoare. Marea Nokia a devenit o umbră, salvându-se cu contracte din Asia de Sud, etc. Eriksson sunt ultra conservatori și scumpi, nu sunt o soluție pentru a înlocui Huawei.

    În ultimii zece ani firma care a scos capul de la cutie se numește Siena. Sunt americani și primii care au reușit componenta de bază care permite transferul de capacitate 400G. Pe moment acțiunile Siena sunt în creștere.

    Infinera a făcut achiziții, precum fostul Siemens, declară că suntem uite așa de aproape de 800G, dar este încă pe hârtie. Sincer nu cred că va bate Siena.

    Huawei produce echipament bun. Acesta este crudul adevăr. Americanii nu-l cumpără politic, lăsându-ne și nouă piața lui Verizon, AT&T, Century Link, Frontier, marile service providers americane.

    Dacă însă participăm la concurs cu ei în țări terte, cu Huawei, pierdem de cele mai multe ori.

    Cum de nu? Noi suntem o firmă cu sub 3000 de ingineri, Huawei avea deja acum peste zece ani, 60000.

    Lupta este dură…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here