Reacția Asociației „Dăruiește Viață” după atacul lui Raed Arafat: Spitalele modulare COVID construite de autorități sunt inutilizabile

Sursa: Facebook

Spitalul modular COVID-19 din curtea spitalului Elias, construit anul trecut de Asociația Dăruiește Viață din donații, „funcționează fără probleme de mai bine de 8 luni. Este singurul spital modular care funcționează: cele construite de diverse autorități sunt inutilizabile”, afirmă Oana Gheorghiu, vicepreședintele și co-fondatoarea asociației, alături de Carmen Uscatu.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, acuzase, miercuri dimineață, într-un comunicat oficial al DSU , existența unor probleme de funcționare la spitalul modular de Terapie Intensivă pentru pacienți COVID-19 construit anul trecut de Asociația Dăruiește Viață în București.

Arafat a făcut aceste acuzații în replică la articolul „Povestea TIR-urilor transformate în unități mobile de Terapie Intensivă: Donate ISU de Fundațiile SMURD și Mereu Aproape în primele luni ale pandemiei și dotate și cu bani de la Guvern, unele au ajuns rapid la reparat sau au devenit inutilizabile după ce a plouat”, publicat în urmă cu două zile de HotNews.ro, în care Oana Gheorghiu, vicepreședintele Asociației Dăruiește Viață, afirma că TIR-urile transformate în unități mobile de Terapie Intensivă, aflate în administrarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență și trimise în curțile mai multor spitale COVID din țară ca secții mobile ATI pentru pacienți COVID-19 „nu au capacitatea de a funcționa pe termen lung”.

„Sunt gândite strict pentru calamități – inundații sau un cutremur. Ții pacienții acolo 2-3 zile până îi stabilizezi. Este motivul pentru care nicio țară din lumea asta nu a folosit așa ceva. Toate spitalele din lumea asta, în momentul în care au avut nevoie de paturi suplimentare, au construit spitale modulare”, preciza Oana Gheorghiu.

Un astfel de TIR transformat în unitate mobilă ATI s-a aflat în centrul incidentului de duminică seară, când un apel la 112 a anunțat un posibil incendiu la unitatea mobilă din curtea Institutului Marius Nasta din București, unde erau tratați 7 pacienți conectați la oxigen. La Institutul Marius Nasta au ajuns câteva mașini de pompieri, iar cei 7 pacienți tratați în unitatea mobilă au fost transferați imediat în secția ATI din interiorul spitalului.

De exemplu, dacă ai o mare catastrofă undeva, tu nu ai capacitatea să muți în siguranță pacienții, și atunci duci acolo o secție de ATI din aceasta (un TIR – n.red.), în care stabilizezi pacienții, iar apoi îi muți în spital. Ele nu sunt făcute și nu au capacitatea să funcționeze pe termen lung. Ele nu pot suplini o secție de Terapie Intensivă, ci sunt niște soluții care să salveze o situație de urgență. Erau utile la Colectiv, să zicem. Pentru inundații, pentru un cutremur. Cu condiția să fie funcționale și să le asiguri alimentare cu energie electrică și cu oxigen/gaze medicale.

Nu le poți duce în câmp, sau le poți duce numai pe termen scurt, dacă le pui niște generatoare în care trebuie să torni mereu motorină. Ele sunt utile pentru a ține acolo pacienții 2-3 zile, pentru a îi stabiliza. Nu pot funcționa pe termen lung din cauză că nu se încălzesc iarna, de aceea a și apărut problema la generator, care a scos fum. Spre exemplu în mașină, dacă tu ai oprit motorul, s-a oprit instantaneu. Ele nu au capacitatea să susțină simultan și căldura, și instalația de oxigen/gaze medicale și toate cele. Ori una, ori cealaltă. Și oricum, aceste TIR-uri se conectează tot la instalațiile spitalului – la gazele medicale din spital, la instalația electrică. Și nu peste tot există această posibilitate.

Ca să funcționeze corect, ele ar trebui conectate la niște instalații stabile. În plus, nu există circuite, nu există loc ca medicul să se schimbe de echipament, adică medicul ăla intră în secție, ajută pacientul, dar spațiul lui unde să își tragă sufletul, să completeze hârtii, să se schimbe de acel echipament COVID unde este?”, a explicat Oana Gheorghiu pentru HotNews.ro, referitor la TIR-urile transformate în unități mobile de Terapie Intensivă.

„Anul trecut, când România s-a confruntat cu cea mai mare criză a sistemului de sănătate, am analizat care sunt cele mai eficiente, oportune și de impact achiziții care să ajute cu adevărat spitalele din România. Ne-am uitat la ce se întâmplă în țările din jur, ce măsuri au luat ele, am discutat cu specialiști și am luat decizii în consecință. Pe baza acestei experiențe am exprimat o opinie privind TIR-urile ATI folosite de DSU, opinie care, din ce observăm azi, nu a plăcut domnului Arafat”, continuă Oana Gheorghiu.

Despre spitalul modular cu 38 de locuri ATI de la Elias, cel mai performant spital modular COVID din țară, construit anul trecut de Asociația Dăruiește Viață din donații, Oana Gheorghiu spune că „funcționează fără probleme de mai bine de 8 luni. Este singurul spital modular care funcționează: cele construite de diverse autorități sunt inutilizabile. Spitalul respectiv nu a avut niciun fel de incident, iar ‘inundația’ despre care vorbește domnul Arafat a fost o infiltrare de apă, în timpul unei ploi torențiale, înainte de deschiderea spitalului. Noi am învățat atunci lecția, am realizat imediat probe de rezistență la intemperii, cu apă turnată sub presiune pe acoperișul spitalului și am decis realizarea unei hidroizolații suplimentare, care să asigure o bună funcționare indiferent de vreme.”

„Și cum din orice lucru îmi place să aleg partea bună, mă bucur să observ că domnul Arafat a aflat numele organizației care a construit acest spital. Atunci când dânsul l-a inaugurat nu l-a știut. Sperăm să rețină și că nu suntem o ‘fundație’, ci o ‘asociație’, iar eu și Carmen Uscatu suntem oameni și cetățeni ai acestei țări, nu ‘personaje’, mai ales dacă se referă la organizația noastră și la noi în luări de poziție oficiale. E momentul să reamintim politicienilor și funcționarilor publici că democrație înseamnă libertatea de exprimare a opiniei, iar criticarea unor decizii sau acțiuni nu înseamnă atac, ci un feedback menit să determine îmbunătățirea sistemului. E momentul ca deținătorii puterii să intre în dialog cu societatea. Asta înseamnă democrație!”, încheie Oana Gheorghiu, vicepreședintele și co-fondatoarea, alături de Carmen Uscatu, a Asociației Dăruiește Viață.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here