Record de încasări la taxe şi impozite locale, în Brașov

Dacă până acum încasările la bugetele locale abia dacă depăşeau 50% din prognoze la 30 iunie, în acest an, la Braşov, încasările se apropie de 90% din cât a estimat Direcţia Fiscală că va încasa pe întreg anul.

Direcţia Fiscală Braşov a înregistrat un record de încasări, atât ca procent, cât şi în termeni absoluţi. În ultimii ani, numărul de clădiri, de autoturisme şi de locuitori a crescut constant la Braşov. Aceasta a însemnat încasări la bugetul local mai mari în fiecare an. Totuşi, în acest an, Braşovul înregistrează un record şi în privinţa procentului încasat din suma totală prognozată.
Avem un grad de colectare de 87%, comparativ cu bugetul pe care l-am prognozat, mult mai bine decât anul trecut, mai ales că anul trecut noi nu am putut să facem nici executare silită”, a explicat directorul Direcţiei Fiscale Braşov, Marian Voinescu, citat de Adevărul.
Cum anul acesta s-au putut face din nou executări silite, acesta este unul dintre secretele procentului uriaş al încasărilor faţă de previziuni.
În cifre absolute, la 30 iunie, încasările la bugetul local erau de 212 milioane de lei, dintre cele 243 de milioane prognozate, în timp ce anul trecut, tot la 30 iunie, braşovenii plătiseră doar 157 de milioane de lei.
Cea mai mare parte din sumele încasate la buget o reprezintă impozitul pe clădiri achitat de firme, în valoare de 88 de milioane de lei, faţă de 63 de milioane de lei, în 2020. Şi cetăţenii au plătit mai mult pentru locuinţe, 24 de milioane de lei, faţă de 19 milioane de lei cu un an în urmă.
După cum se cunoaşte, veniturile la bugetul local au crescut de la an la an, mai ales că Braşovul s-a dezvoltat în ultima perioadă. Avem mai multe clădiri, mai multe maşini, populaţia Braşovului a crescut, dar, din datele pe care le am eu, ca procent este record absolut”, a mai precizat şeful Direcţiei Fiscale Braşov.
La Braşov, contribuabilii care plătesc taxele şi impozitele până la 31 martie beneficiază de o bonificaţie de 5% oferită de municipalitate.
Cei care plătesc până la 30 septembrie trebuie să achite exact suma stabilită prin Hotărârea de Consiliu Local, iar cei care întârzie după această dată plătesc în plus 1% pentru fiecare lună nouă în care se intră până la achitarea contribuţiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here