RESET-ul american. Cum redesenează Biden rolul global al SUA

Sursa: WHITE HOUSE FLICKR / US GOV

Politica sa externă a preşedintelui Joe Biden nu este ca a lui Donald Trump, dar nici ca a lui Barack Obama, notează The Economist, care decriptează direcția pe care s-a angajat Washington-ul în ultimele 100 de zile şi ce ar putea să însemne ea în următorii ani.

<< Butonul roșu mare avusese menirea de a fi emblema unei relații reînnoite și mai calde între America și Rusia, iar americanii au crezut că îl inscripționaseră cu cuvântul „reset”, în caractere chirilice.

-„Am muncit din greu pentru a obține cuvântul rusesc corect”, declara secretarul de stat, Hillary Clinton, în timp ce îi prezenta cadoul ministrului rus de externe, Serghei Lavrov.

-„Credeţi că am reușit?”

Domnul Lavrov zâmbi. – „Aţi greșit”, spuse el, în timp ce cei doi apăsau butonul împreună. Cuvântul respectiv era, de fapt, „supraîncărcare”.

Asta a fost în 2009, când administrația președintelui Barack Obama era nouă. După 12 ani, formidabilul domn Lavrov rămâne în rolul pe care îl deține din 2004. Dar acum, întrucât se confruntă cu o altă administrație americană, se luptă cu diplomați care au avut ceva timp să învețe și la locul de muncă, mulți dintre ei făcând-o în cei opt ani de administrație a domnului Obama. În timp ce Donald Trump a urmărit propria sa versiune particulară a unei resetări cu președintele rus, Vladimir Putin – glumind cu el despre ingerința rusă și spunând că cei doi se plac – președintele Joe Biden l-a numit pe Putin un ucigaș fără suflet. Și, totuși, domnul Biden spune, de asemenea, că vrea să colaboreze cu președintele rus.

Pe măsură ce domnul Biden se apropie de marcarea a 100 de zile ale administrației sale, modelul de politică externă care a ieşit la iveală îl diferențiază nu numai de cel al predecesorului său imediat, dl. Trump, dar și de al domnului Obama, căruia i-a fost vicepreședinte. Ori de câte ori consilierii săi subliniază că lucrează cu „aliați și parteneri”, o privire peste umăr aruncată în direcţia dlui Trump, ei subliniază şi că sunt „cu ochii deschişi” în privința adversarilor lor. Acesta este un pas subtil de dl. Obama care, retrospectiv, a fost adesea considerat un naiv în căutarea resetării cu Rusia, negocierea unui acord nuclear imperfect cu Iranul și salutarea ascensiunii Chinei.

În fiecare dintre aceste zone, ca și în decizia sa hibernală, de a abandona războiul de 20 de ani din Afganistan, domnul Biden încearcă să-și tempereze idealurile despre rolul Americii cu realismul aferent lumii în care trăim. Obiectivul său general, așa cum a afirmat unul dintre consilierii săi, este să urmărească o „consolidare a ordinii multilaterale bazată pe reguli, în care Statele Unite își asumă rolul de a se asigura că statele autoritare nu subminează aceste reguli”. Domnul Biden încearcă o politică pe două căi, încercând deopotrivă să li se opună şi să relaţioneze cu aceste regimuri: e vorba, pe de o parte, de a le limita ambițiile teritoriale, a le descuraja abuzurile asupra drepturilor omului și amestecul transnațional, iar pe de alta, de a lucra cu astfel de state pe zonele în care interesele li s-ar putea suprapune cu cele ale Americii.

Domnul Biden încă mai are de instalat oameni-cheie în echipa sa de politică externă, inclusiv, legat de Rusia, un director pe Rusia la Consiliul Național de Securitate sau pe Victoria Nuland, alegerea sa pentru poziţia a treia din Departamentul de Stat, care se așteaptă să aibă o abordare puternică în politica privind Rusia. Victoria Nuland mai trebuie confirmată de Senat. Dar, într-un caz rar de continuitate, domnul Biden l-a preluat pe ambasadorul numit de Trump la Moscova, John Sullivan. Mai mult, Bill Burns, directorul CIA, este fost ambasador la Moscova, iar secretarul de stat, Antony Blinken, a fost consilier adjunct de securitate națională și apoi secretar adjunct de stat sub domnul Obama. Biden însuși se bazează pe o experiență îndelungată în administrația Obama și, înainte de aceasta, în Comisia pentru relații externe a Senatului. America nu a avut, în ultimii 30 de ani, un președinte atât de îmbibat de afaceri externe.

În opinia consilierilor domnului Biden, eșecul american de a-i rezista lui Putin, în ultimii 12 ani, – ceea ce dna Nuland a numit „ambivalența și neglijarea” Americii – i-a permis (liderului rus) aventurismul, o evaluare care ar putea supraestima influența pe care poate cineva spera să o aibă asupra domnului Putin. Abordarea acestei administrații față de Rusia, precum și faţă de China și Iran, este o chestiune de calibrare precaută și coregrafie diplomatică. Domnul Biden a făcut tot posibilul să nu surprindă pe nimeni, cu excepția presei, cu sancțiunile pe care le-a impus săptămâna trecută Rusiei pentru implicarea în alegerile americane din 2020, vastul ciber-hack asupra SolarWinds și altele. L-a sunat pe domnul Putin și l-a avertizat cu privire la sancțiunile viitoare cu două zile înainte de a le anunța, iar Uniunea Europeană, Marea Britanie și alții au fost gata cu declarații de susținere odată decizia implementată. Domnul Biden a etichetat sancțiunile ca „măsurate și proporționale”, totuși americanii au precizat, de asemenea, că au inclus un mecanism pentru a le permite să înăsprească sancțiunile dacă Rusia va continua să se comporte rău. De exemplu, prin blocarea instituțiilor financiare americane de a cumpăra obligațiuni denominate în ruble pe piața primară, ordinul executiv al domnului Biden a oferit autoritatea de a extinde sancțiunile privind datoria, aceasta reprezentând o amenințare economică mai severă.

Dar în convorbirea sa telefonică cu dl. Putin, dl Biden și-a amestecat mesajul de mustrare cu o propunere de reuniune la nivel înalt care să aibă loc în Europa, în această vară, centrată pe controlului armelor. Daniel Fried, de la Atlantic Council, care a fost secretar asistent pentru afaceri europene și eurasiatice sub George W. Bush și la începutul administrației dlui Obama, a declarat că mesajul mixt este neobișnuit și binevenit. „Administrațiile americane au avut tendința de a cădea în două capcane în relațiile cu Rusia”, a spus domnul Fried, care a fost alături de doamna Clinton la prezentarea butonulu: „Ori e reset”, „ori o linie dură care împarte tabla”. În schimb, „echipa Biden și-a lăsat loc să lucreze cu Putin, fără să-și retragă pumnii”.

Schimbul american cu Rusia a avut un aer de afaceri, chiar ritualizat. După nivelarea pedepselor, care au inclus sancțiuni asupra a 32 de companii și persoane fizice ruse și expulzarea a zece oficiali atașați misiunii rusești la Washington, Biden a spus că l-a îndemnat pe Putin să „răspundă corespunzător”, mai degrabă decât să umfle lovitura americană. Putin pare să fi înţeles mesajul. O zi mai târziu, Rusia a declarat că va expulza zece diplomați americani și va interzice intrarea în Rusia a opt actuali și foști oficiali americani. Dl Lavrov a spus că, deocamdată, Rusia nu va impune „măsuri dureroase” companiilor americane. Rușii și americanii au continuat să discute despre summitul propus de dl Biden.

Același amestec de fermitate și stăruinţă a caracterizat abordarea domnului Biden față de Iran și China. El s-a angajat, în timpul campaniei, să reînvie rapid acordul nuclear cu Iranul, negociat de Obama și abrogat de Trump. Dar, deși domnul Biden a făcut presiuni pentru negocieri directe cu Iranul, el i-a dezamăgit pe iranieni și pe unii aliați democrați, prin faptul că nu a ridicat imediat sancțiunile impuse de Trump ca „presiune maximă”. Iranienii „aveau așteptări diferite față de administrația Biden”, a spus un oficial al administrației. „Au crezut că președintele Biden va intra imediat și va lua măsuri unilaterale.” Negocierile privind demersurile reciproce continuă la Viena, dar, indiferent de rezultat, administrația intenționează să păstreze unele sancțiuni din perioada Trump pentru chestiuni care nu au legătură cu programul nuclear al Iranului.

Domnul Biden a acuzat guvernul chinez de genocid și adună opoziție internațională față de ambițiile hegemonice ale Chinei în Asia. Acesta a fost motivul pentru care primul său vizitator străin la Casa Albă a fost prim-ministrul Japoniei, Suga Yoshihide. După întâlnirea lor, vineri 16 aprilie, cei doi lideri au emis o declarație subliniind, printre altele, „importanța păcii și stabilității în strâmtoarea Taiwanului”. Guvernul chinez a mârâit înapoi, numind declarația o încercare de a diviza regiunea. În același timp, trimisul pe ptobrleme de climă al domnului Biden, John Kerry, se întâlnea cu omologul său chinez, la Shanghai. În semn că cel puțin un adversar este pregătit să accepte o anumită disonanță în politica americană – sau poate că inamicul dușmanului tău poate fi dușmanul tău comun – cei doi oficiali au apărut, sâmbătă, cu o declarație comună prin care își angajează națiunile să lucreze împreună în dosarul schimbării climatice.

Dar emiterea de declarații comune, ca şi faptul că se discută despre un summit-uri, reprezintă un progres palid în comparație cu închiderea centralelor de cărbune, retragerea trupelor, dezafectarea armelor nucleare sau oprirea genocidului. După aproape 100 de zile, președintele Biden a arătat că poate lua o decizie grea, așa cum a făcut în Afganistan. Are mult mai multe în față, în timp ce încearcă să obțină nu doar un echilibru teoretic, ci compromisuri reale între speranțele unui idealist și așteptările realistului. >>

1 COMENTARIU

  1. Neavind nici cea mai mica intentie de a afirma ca am sti dedesupturile intregii povesti putem doar capitaliza ceea ce stim din presa vremurilor .Administratia Biden a spus foarte clar ca doreste formarea unei aliante universale democratice sau a uneia compusa din tari democratice ce sustin drepturile omului si comertul liber cu toate statele lumii .Administratia Biden, reseteza chiar acum cind vorbim ,relatiile cu UE si se reintoarce in Tratatul de la Paris cel cu schimbarile climatice . In acelasi timp , absolut surprinzator si China si Rusia revin si ele la masa intelegerilor Tratatului .Retragerea rapida din Afganistan este si ea parte a deciziilor administratiei Biden . In interiorul tarii noul plan Marchall pentru America isi intra incet- incet in drepturi si sume uriase de bani vor fi aruncate in lupta . Legea ce permitea cetatenilor americani sa detina arme de foc de putere mare este si ea pusa in discutie si se doreste a fi revizuita . Problema studentilor si a platilor ,ce tin de rata bancara , ca parte a platilor aferente anilor de studentie este si ea discutata si posibil eliminata , actiune ce ar elibera tinerii studenti americani de datorii uriase .Decizia recenta, ce condamna politistul ce a cauzat moartea lui Floyd ,are si ea partea ei de stabilitate .Vedem cum primul invitat al presedintelui Biden este seful guvernului japonez si in celalalt capat de lume administratia sprijina Ucraina. Forta economica comuna , a democratiilor lumii , impletita cu puterea militara comuna , nu poate fi neglijata de nimeni . Dealtfel se va vedea clar cum si non democratiiile existente se vor ralia la partea de bine adusa de noua administratie Biden . In locul unei retrageri totale presedintele Biden incearca o expansiune totala si nu prin amenitarea cu forta ci prin metoda devenita deja clasica prin care Germania a reusit impreuna cu Franta sa formeze Uniunea Europeana . Binele tuturor inainte de toate .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here