Revoluția bateriilor. Planurile avansate ale lui Elon Musk de a schimba dramatic lumea și cum se va ajunge la mașina de tip „iPhone”

Sursa: Wikipedia

Elon Musk are poate cel mai interesant portofoliu de afaceri de pe planetă. Are SpaceX, cu misiunea sa pe Marte, și Tesla, cu mașinile sale electrice super-rapide. A mai venit cu conceptul său de Hyperloop care ar putea revoluționa transportul public. Chiar și Boring Company este destul de interesantă, cu care își propune să găsească noi modalități de a săpa tuneluri.

Așadar, care dintre ele va sfârși prin a schimba cel mai mult lumea? Pariul merge spre baterii, scrie BBC, într-o analiză pe care o vom reda pe larg.

Bateriile de litiu compacte, ușoare vor alimenta în curând cea mai mare parte din viața noastră.

Probabil că sunteți deja interesat de potențialul mașinilor electrice și poate chiar vă gândiți să cumpărați una, caz în care apar preocupările uzuale: prețul, autonomia, posibilitățile care există pentru realimentare.

Piața consideră deja industria bateriilor ca reprezentând viitorul, dovadă prețul acțiunilor Tesla. Săptămâna trecută, compania fondată de Elon Musk a luat fața japonezilor de la Toyota, devenind cea mai valoroasă firmă auto din lume, în ciuda faptului că gigantul nipon a vândut de 30 de ori mai multe vehicule anul trecut.

Unul dintre motive este acela că Elon Musk i-a bătut la cap pe investitori și rivali cu promisiunea că „ziua bateriei” va sosi curând, ocazie cu care va și anunța o serie de progrese făcute în tehnologia bateriei.

Cele mai mari baterii din lume

Iar mașinile nu sunt singura mare piață pentru noile baterii. Ei bine, bateriile gigantice, conectate la rețelele noastre de electricitate, vor juca un rol central și în marea revoluție a energiei regenerabile. „Intrăm într-o fază de creștere aproape exponențială”, spune prof. Paul Shearing, este expert în tehnologia noilor baterii, la University College London.

Prof. Shearing se așteaptă ca vehiculele electrice să crească cererea europeană de baterii cu un factor de 10, în acest deceniu. Dar această explozie a cererii va fi posibilă numai dacă putem face bateriile mai ieftine, mai durabile și mai eficiente.

Aceasta este o provocare mare pentru orice tehnologie, dar nu vă temeți: „ziua bateriei” a domnului Musk vine datorită unei cascade întregi de descoperiri.

Baterie pentru milioane de mile

Prima dintre ele a fost anunțată chiar săptămâna trecută, când producătorul chinez de baterii, furnizor pentru mulți dintre marii fabricanți de automobile, inclusiv Tesla, a dezvăluit că a produs prima „baterie de milioane de mile”.

Contemporary Amperex Technology (CATL) spune că noua sa baterie este capabilă să alimenteze un vehicul pentru mai mult de un milion de mile (1,9 milioane km) pe o durată de viață de 16 ani.

Majoritatea bateriilor auto oferă garanții pentru 60.000-150.000 de mile și pe o perioadă de trei până la opt ani.

Aceasta este o îmbunătățire uriașă a duratei de viață a bateriei, dar va costa cu 10% mai mult decât produsele existente, spune președintele CATL, Zeng Yuqun.

Evident, o baterie pe care nu trebuie să o mai înlocuiești niciodată este o veste bună pentru industria automobilelor electrice. Însă bateriile cu durată mai lungă de viață sunt esențiale și pentru ceea ce este cunoscut drept stocare în timpul staționării.

Acestea sunt bateriile care sunt atașate turbinelor eoliene sau panourilor solare, astfel încât energia regenerabilă este disponibilă și atunci când soarele nu strălucește sau vântul nu bate.

În curând, s-ar putea să vreți o baterie staționară chiar și pentru casa dumneavoastră, pentru a stoca energie electrică ieftină în afara vârfului sau pentru a colecta energia generată de propriile panouri solare.

Cea mai ieftină opțiune

Următoarea barieră care trebuie doborâtă este prețul. Reperul, în industria vehiculelor electrice, este de a obține o baterie care costă sub 100 de dolari pe kilowat oră.

„În acel moment, vehicule electrice devin mai ieftine decât vehiculele cu combustie internă echivalentă”, spune Seth Weintraub, un jurnalist american specializat în tehnologia bateriilor. Odată ce se va întâmpla acest lucru, motorul cu ardere internă va fi pur și simplu mort.

Dar când va fi atins acest prag crucial al prețului?

Weintraub crede că s-a întâmplat deja. Potrivit surselor sale, asemenea baterii sunt montat pe mașinile Tesla chiar acum, iar aceasta va fi una dintre revelațiile „zilei bateriei” a domnului Musk.

Autonomie fără anxietate

Ieftinirea bateriilor va ieși în întâmpinarea celorlalte preocupări-cheie ale potențialilor clienți, întrucât va face și mai economică instalarea bateriilor mai mari în mașini. Două avantaje majore decurg de aici.

În primul rând, înseamnă că pot merge mult mai departe cu o singură încărcare, așa că în curând veți putea cumpăra mașini care pot parcurge distanțe de 640-800 kilometri sau peste.

În al doilea rând, bateriile mari se încarcă mai repede, raportat la capacitatea lor, astfel încât se va putea călători aproape 600 de kilometri cu doar 10 minute petrecute cu încărcarea; comparabil cu timpul necesar pentru un plin de benzină sau motorină.

Așadar, așteptați-vă ca Elon Musk să anunța actualizări pentru modelele S și X, care vor combina o distanță de 750-950 de kilometri cu performanțe de mașină de viteză, mai spune Seth Weintraub.

Fabrici noi

Dar unde vom face toate aceste baterii noi și minunate?

Și la acest capitol, ne așteptăm la câteva anunțuri majore de la domnul Musk. La începutul lunii iunie, avionul său privat a aterizat pe aeroportul Luton. Se crede că a fost dus apoi cu elicopterul la un teren de 650 de acri situat în afara localității Bristol.

Locația este considerată a fi principalul candidat al Regatului Unit pentru una dintre „Giga-fabricile” Tesla, imensele fabrici de baterii în care Elon Musk face pionierat.

Sunt planuri și pentru o fabrică chiar mai mare în SUA, probabil în Austin, Texas. Potrivit lui Seth Weintraub, aceasta va fi o „Tera-fabrică”.

Au fost supranumite „giga-fabrici” deoarece vor produce baterii ce ar putea stoca miliarde de wați-ore de putere.

În această logică, o „tera-fabrică” ar trebui să poată face baterii cu o capacitate totală în trilioane de wați-ore.

Iar logica fabricilor în continuă expansiune ale domnului Musk rămâne aceeași. Cu cât este mai mare scara, cu atât va fi mai ușor pot fi găsite formule de reducere a costurilor, consideră el.

Materii prime

Apoi, de unde vor veni toate substanțele chimice ale bateriei? Partenerul chinez al Tesla, CATL, a găsit o modalitate de a face bateriile fără cobalt, cel puțin pentru vehiculele cu rază scurtă de acțiune. Cobaltul este scump, iar mare parte din el provine din RD Congo, unde a fost asociat cu exploatarea prin muncă a copiilor.

Nu există planuri pentru a scăpa de ingredientul-cheie din bateriile ușoare, litiul.

Există provizii mari în depozite de sare în întreaga lume, inclusiv cea mai mare rezervă unică – încă neexploatată – în frumoasa câmpie de sare Salar de Uyuni, din îndepărtații Anzi bolivieni.

Problema este că metoda actuală de extragere a litiului din aceste depozite este lentă și ineficientă.

Cel mai mare lac sărat exploatat în prezent este Salar de Atacama, din Chile. Dată fiind altitudinea de aici, semnificativ mai mică, cilienii pot folosi evaporarea naturală pentru a cristaliza sărurile, sub soarele puternic al deșertului Atacama.

În ciuda acestor avantaje, procesul tot durează câteva luni și recuperează doar aproximativ 30% din litiul disponibil.

În acest punct intră în joc un magnat în stilul lui Elon Musk, cu un nume la fel de exotic. Teague Egan lucrează cu oamenii de știință la ceea ce spune el că ar fi un filtru de „nanoparticule” care poate separa litiul de alte săruri în soluție, putând recupera astfel nu 30%, ci peste 90% din litiul existent. Iar în loc de câteva luni, el consideră că procesul ar dura doar câteva zile.

Domnul Egan spune că firma sa, EnergyX, discută deja cu jucătorii-cheie despre aplicarea tehnologiei la scară comercială.

Dacă este eficient, ar putea reduce dramatic costul litiului – eliminând unul dintre cele mai mari blocaje din producția de baterii.

Despre ce este vorba cu adevărat

Iar asta ne readuce la premisa mea inițială – faptul că bateriile vor fi cea mai transformatoare parte a imperiului lui Elon Musk.

Ambiția domnului Musk este de a crea iPhone-ul mașinilor – un produs irezistibil de cumpărat, care să revoluționeze experiența noastră de conducere, oferind în același timp un profit gras. Asta ne va face să aruncăm la gunoi vechile mașini diesel și pe benzină.

Dar există în tot acest joc ceva mult mai mare: schimbările climatice.

Dacă bateriile devin mai ieftine și mai bune, permițând tranziția rapidă la vehiculele electrice, și dacă ele ne vor oferi energie regenerabilă indiferent de vreme, atunci, cu siguranță, ele vor avea un rol central în eforturile de decarbonizare a economiei globale.

Plasarea astronauților în spațiu e mult mai interesantă decât o cutie gri, cu câteva fire atașate. Dar dacă acea casetă gri ne ajută să scăpăm de combustibilii fosili, atunci ea va fi cea care schimbă lumea.

1 COMENTARIU

  1. Noi suntem în secolul al 14 lea!!.., undeva prin Eveul mediu timpuriu…uite asta-i forța și puterea unei economii cum e cea americană…noi am rămas cu closetul în fundul curții, aproape un sfert din populația fără lumină electrică,cu infrastructura mai proastă cd in timpul ocupației romane!!.. pentru cretini să știe că pe timpul ocupației romane erau peste 4000 de km de drumuri pavate!!..în Dacia…unele au rezistat până azi…și noi vorbim discuții…Musk e din alt film..

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here