România găzduiește una dintre cele mai dure competiții de enduro din lume

Foto: Unsplash

România este, de 18 ani, pe harta internaţională a raliurilor de motociclism enduro, pentru că aici se organizează una dintre cele mai dure competiţii de acest fel din lume, Romaniacs. Cel responsabil de această performanţă este Martin Freinademetz, un sportiv austriac, dublu campion mondial la snowboard. În cursa din acest an s-a înscris pentru prima oară şi un diplomat, Gerd Bommer. De ce este important acest raliu pentru România şi care sunt legăturile dintre diplomaţie şi enduro încercăm să aflăm stând de vorbă chiar cu cei doi protagoniști, relatează Digi24.

Deși suntem în pandemie, anul acesta la Romaniacs sunt aşteptaţi peste 400 de sportivi din toată lumea. În mod normal, perioada de derulare a Romaniacs înseamnă lipsă de locuri de cazare în Sibiu şi împrejurimi. Concursul este atât de apreciat pentru că terenul pe care se desfăşoară este cu adevărat solicitant, dar şi pentru condiţiile impecabile de siguranţă în care se desfăşoară. Organizatorul, Martin Freinademetz, este, la rândul său, un sportiv de performanţă, fost dublu campion mondial la snowboard.

Cristina Cileacu: Filmăm pentru o emisiune diplomatică cu un cetăţean austriac, care organizează şi produce în România, cea mai cunoscută competiţie de enduro, 18 ediţii până acum. De ce în România?

Martin Freinademetz, organizator Romaniacs: Soţia mea s-a născut aici, la Sibiu, apoi a emigrat în Germania, acolo ne-am cunoscut. A venit odată în vizită la bunicii ei, mi-a spus că pădurea este foarte frumoasă şi poate fi perfectă pentru enduro. Aşa că am venit aici, am văzut zona şi pur şi simplu m-am îndrăgostit de această ţară, de sălbăticia naturii, de toate posibilităţile pe care puteam să le avem aici şi am început să organizăm tururi off-road, cu vehicule 4×4, enduro, dar într-unul din aceste tururi a apărut ideea de a organiza o competiţie specială, ceva unic, care nu se mai organizase nicăieri în Europa. Am mers la partenerul meu pe termen lung, Red Bull, care a fost sponsorul meu de când făceam snowboarding, şi am început să organizăm Romaniacs şi oamenii au iubit competiţia din prima zi. Este minunat aici, natura este atât de plăcută, populaţia este atât de prietenoasă, de fapt acesta este motivul pentru care am putut să convingem atât de mulţi oameni să vină aici şi să intre în competiţie. Avem peste 50 de naţiuni care se întrec aici în fiecare an, vin de pe toată planeta şi asta este de asemenea o promovare foarte bună pentru România, pentru că toate aceste poveşti pozitive merg în afara graniţelor, oamenii înţeleg că te poţi simţi bine în România, este o ţară bună pentru turism şi ne ajută şi pe noi să facem ce ne place cel mai mult: enduro şi România are şi un profit bun pentru că vin mulţi turişti în ţară şi îşi cheltuiesc banii aici.

Cea mai dură competiție de enduro din Europa. „Eu mereu compar România cu Hawaii”

Cristina Cileacu: Aceasta este cea mai dură competiţie de enduro din Europa sau cel puţin aşa scrie pe spatele tricoului tău. De ce vin oamenii aici, de ce aleg această competiţie foarte dură?

Martin Freinademetz: Conceptul nostru de competiţie este întrecerea pe distanţe lungi şi este ceva unic. Bineînţeles, mai sunt astfel de competiţii, precum raliul Dakar, unde te întreci pe distanţe foarte lungi şi de aceea este foarte provocator, dar şi foarte plăcut, pentru că poţi să vezi atât de multe tipuri de relief şi atât de multă natură. La Romaniacs avem cam 150 de kilometri pe zi, care te duc prin toată ţara, pe munţi şi prin văi, iar asta este ceva unic. Multe alte competiţii din alte ţări sunt pe distanţe mai scurte sau pe circuite şi te întreci pe un circuit de 30-50 de km. Aici, în România, fiecare metru pe care se întrec este nou, este virgin pentru competitori şi acesta este avantajul special pe care îl avem şi pentru care oamenii vin.

Cristina Cileacu: Este dificil să organizezi o astfel de competiţie în România?

Martin Freinademetz: A devenit din ce în ce mai dificil, bineînţeles. România s-a dezvoltat, nu era încă în Uniunea Europeană atunci când am început noi să organizăm competiţia. În prezent sunt mai multe reguli, la început dura cam o lună să obţinem toate permisele, acum este nevoie cam de un an să avem toate permisele semnate. Asta este, suntem încă în situaţia în care putem să organizăm totul 100% conform legii şi asta este ceva cu dublu câştig: pentru noi să facem cursa, pentru autorităţile române să aibă ceva senzaţional aici în România, pentru că eu mereu compar România cu Hawaii, ce este Hawaii pentru surferi este România pentru motocicliştii enduro şi cred că asta este ceva nemaipomenit de promovat.

„Avem cizme de protecție pentru mușcăturile câinilor ciobănești, se întâmplă destul de des”

Cristina CileacuDar de ce enduro?

Martin Freinademetz: Cred că enduro este unul dintre sporturile care se potriveşte foarte bine cu România, pentru că ţara este mare şi nu prea populată, nu prea sunt alte activităţi turistice precum căţărarea sau mountain biking, care nu se potrivesc prea bine cu sporturile enduro, din cauza zgomotului şi uneori motociclismul are şi un miros specific. Dar cum am spus, ţara este foarte mare, este spaţiu, ne înţelegem foarte bine cu fermierii şi cu ciobanii. De asemenea, un alt punct important pentru motociclismul enduro este faptul că eşti protejat şi când eşti atacat de un câine ciobănesc, lucru care se întâmplă destul de des, pentru că apar pe munte, nu ai vrea să fii pe o bicicletă de munte, pentru că te vor muşca de picior. Dacă un câine ciobănesc mușcă un motociclist, nu prea se întâmplă nimic, pentru că avem cizme de protecţie şi practic, enduro este ceva care se potriveşte foarte bine cu România şi munţii ei.

Cristina Cileacu: Din momentul în care am vrut să vin să filmez această competiţie anul acesta, atât eu, cât şi Cătălin, colegul meu cameraman, am avut de completat online câteva formulare Covid şi aşa mai departe. Cum este să organizezi o astfel de competiţie în vremuri de pandemie, pentru că încă le trăim?

Martin Freinademetz: Pandemia face lucrurile mai dificile, este ceva clar, toată lumea ştie asta. Dar facem lucrurile să se întâmple. Ne uităm la ce avem de făcut pentru a primi permisiunea să organizăm competiţia, şi avem câteva circumstanţe de care trebuie să ne ocupăm. Şi…

Cristina Cileacu…pur şi simplu le faceţi.

Martin Freinademetz: Exact, le facem şi ne asigurăm că toată lumea face ce trebuie făcut, avem toate verificările, distanţa fizică şi trebuie să continuăm să ne trăim vieţile şi să ieşim din pandemie.

Reportajul integral – AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here