Sibiu, primul județ în care rata de infectare trece de 7

Judeţul Sibiu se menține pe primul loc la rata de infectare cu noul coronavirus, trecând de 7 la mia de locuitori, în timp ce judeţele Cluj, Sălaj şi Timiş au o incidenţă de peste 6 la mia de locuitori, potrivit datelor transmise, miercuri, de Grupul de Comunicare Strategică.

Municipiul Bucureşti are o incidenţă de 5,04 la mia de locuitori, în scădere faţă de ziua anterioară, când a avut 5,11.

Cluj are o rată de infectare de 6,9, urmat de judeţul Timiş cu 6,52 şi Sălaj cu 6,46.

Incidenţa cumulată a cazurilor de infectare cu noul coronavirus, calculată în ultimele 14 zile, la mia de locuitori, este de 5,6 în Alba, 5,54 în Bihor şi 5,04 în Bucureşti.

Judeţele cu incidenţă mică a cazurilor de infectare la mia de locuitori, în ultimele două săptămâni, sunt Vrancea – 1,46, Olt – 1,62 şi Tulcea – 1,66.

În ultimele 24 de ore au fost raportate 9.799 de cazuri noi de COVID-19. Numărul deceselor din cauza coronavirusului a atins un nou record: 203 pacienți au murit după ce s-au infectat. La ATI sunt internați 1.092 de pacienți cu COVID.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here