Studiile clinice și testul terenului îngroapă vaccinul chinezesc, CoronaVac. Dar diplomația agresivă ajută Beijingul să-l vândă în neștire

Sursa: Pixabay

Vaccinul CoronaVac a fost deja exportat în 19 țări, notează The Economist, în condițiile în care produsul se află în coada clasamentului, la capitolul eficacitate., potrivit celor mai proaspete date.

<< Ultimele rezultate privind vaccinul CoronaVac, dezvoltat de compania Sinovac Biotech, din China, au fost dezamăgitoare pentru această țară care aspiră la plasarea în vârful puterii științifice și tehnologice. Studiile de fază a treia, care au fost efectuate pe lucrătorii medicali din Brazilia, au obținut o rată de eficacitate de doar 50,7% (cu un interval de încredere de 95% de la 35,7% la 62,2%). Este cu puțin peste pragul de 50%, stabilit de Organizația Mondială a Sănătății, la vaccinurile pentru covid-19. Rezultatele unui studiu din lumea reală, lansat cu o săptămână mai devreme, au fost și mai grave: s-a estimat că vaccinul ar fi eficient în proporție de doar 49,6% eficient (11,3% până la 71,4%) împotriva cazurilor simptomatice de covid-19; atunci când au fost incluse și infecțiile asimptomatice, cifra a scăzut la 35,1%.

Reacția autorităților chineze a contribuit puțin pentru a spori încrederea. După ce au apărut știri despre rezultatele descurajante, Gao Fu, șeful Centrului chinez pentru controlul și prevenirea bolilor, a recunoscut, la o conferință din 10 aprilie, că vaccinurile actuale „nu au rate de protecție foarte mari” și a sugerat că ar putea fi amestecate pentru a îmbunătăți eficacitatea. Ulterior, dl Gao a dat înapoi de la comentariile inițiale, susținând că a fost „o neînțelegere completă”.

Sinovac poate găsi o anumită mângâiere în faptul că prezicerea eficacității vaccinurilor este diabolic de dificilă. Într-o lume ideală, vaccinurile ar fi testate și comparate într-un studiu uniform, în care mai multe vaccinuri sunt administrate în același cadru, folosind aceleași proceduri de testare. Cu toate acestea, în lumea reală, vaccinurile sunt riguros testate cât mai repede posibil, ceea ce înseamnă că rezultatele studiilor nu sunt strict comparabile. Testele aceluiași vaccin, efectuate în locuri diferite, în condiții diferite, au adesea rezultate diferite. În cazul vaccinurilor pentru covid-19, rezultatele pot diferi în funcție de tulpinile de virus care sunt cele mai răspândite, de populațiile testate și, uneori, chiar și de modul în care sunt măsurate rezultatele (de exemplu, dacă sunt contabilizate toate infecțiile sau doar cele simptomatice).

Faptul că studiile Sinovac au fost efectuate în Brazilia, care adăpostește o variantă a virusului considerată deosebit de problematică, sugerează o anumită precauție în evaluarea rezultatului. Într-adevăr, rezultatele preliminare din studiile de fază trei ale firmei, realizate în Turcia, sugerează o rată de eficacitate de 83,5%. În Chile, Indonezia și Filipine se desfășoară studii similare de faza a treia.

Eficient sau nu, Sinovac a exportat deja aproximativ 120 de milioane de doze în 19 țări, potrivit Airfinity, o companie de analiză din Londra. Până în prezent, cele mai mari transporturi au ajuns în Brazilia, Indonezia și Turcia. În China, aproape 180 de milioane de oameni au fost deja vaccinați.

În ciuda rezultatelor aparent slabe în oprirea infecțiilor, vaccinul Sinovac, la fel ca toți concurenții săi, pare să ofere o protecție remarcabil de bună când vine vorba de prevenirea formelor severe și decesului. În studiile de fază trei din Brazilia, aproape 4% dintre participanții nevaccinați care au fost infectați s-au îmbolnăvit grav; dintre cei vaccinați, nimeni nu a pățit-o. >>

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here