Suedia, apăsată de lauri sângeroși de campioană a Europei

Sursa: Pixabay

„La sfârșitul lunii mai, un grup de aproximativ o sută de tineri, majoritatea minorități africane sau din Orientul Mijlociu, s-au luptat într-o piață din Hjallbo, o suburbie a Göteborgului, al doilea oraș al Suediei”, notează The Economist.

<< Membrii ai unor bande rivale, aceștia par să fi început de la furtul unui moped. Două zile mai târziu, într-o băcănie din apropiere, a fost împușcat un bărbat, în cap, de la spate, în ceea ce a fost considerat un act de răzbunare ulterior conflitului respectiv. Apoi, un polițist din Biskopsgarden, o altă suburbie a orașului, a fost împușcat mortal. La câteva zile după aceea, un bărbat a fost ucis într-o frizerie din Frolunda, altă o suburbie. La această litanie de violență criminală recentă, poate fi adăugat cazul a doi copii care au avut norocul să supraviețuiască, săptămâna trecută, după ce au fost prinși în focul încrucișat al unui alt conflict între găști, de data aceasta în Visattra, la marginea capitalei Stockholm.

În ultimii 15 ani, Suedia a înregistrat cea mai mare rată de decese prin împușcare, din Europa, potrivit unui raport recent al Consiliului Național pentru Prevenirea Criminalității din această țară. Analizând date despre 22 de state europene, furnizate de Eurostat și Organizația Mondială a Sănătății, cercetătorul Klara Hradilova-Selin consideră că Suedia a ocupat locul al doilea după Croația, între 2014 și 2017. Dar până în 2018 datele preliminare sugerau că Suedia trecuse pe primul loc. Majoritatea victimelor sunt bărbați între 20 și 29 de ani. Rata de omucidere prin împușcare, din Suedia, este de două ori și jumătate peste media europeană.

O astfel de violență este alimentată invariabil de traficul ilegal de droguri și starea de spirit a tinerilor fără slujbe, marginalizați și de poliție. Imigranții sosiți recent, mulți dintre ei somalezi, nu au reușit să se integreze. Criza migranților sirieni din 2015 a dus la o mai mare ghetoizare. În Hjallbo, 70% dintre rezidenți s-au născut în străinătate. Mulți dintre ei, în special bărbații tineri, își duc traiul din ajutoarele sociale și activitățile de pe piața neagră. Împușcarea a devenit o modalitate obișnuită, pentru bande, de a-și regla conturile.

De asemenea, unii analiști dau vina pe centralizarea excesivă din ultimul deceniu pentru numărul redus de polițiști care deservesc străzile din suburbiile mai dificile din Suedia, în ciuda numărului mai mare de polițiști în general. În unele zone în care imigranții sunt mai concentrați, poliția comunitară a cedat, lăsând bandele ucigașe să preia controlul. În 1980, poliția din Göteborg rezolva 80% din toate crimele. În zilele noastre, cifra este de 20%.

Detaliile bizare din ancheta legată de asasinarea președintelui haitian Jovenel Moise

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here