Summitul UE | Liderii UE aprobă un buget de 1,82 trilioane euro și pachetul de recuperare post-Covid. Iohannis: România a obținut o sumă impresionantă

Sursa: Presidency.ro

Liderii UE au convenit, marți dimineață devreme, cu privire la un plan inovator de a împrumuta împreună 750 de miliarde de euro pentru a răspunde pandemiei coronavirusului, care a ucis 135.000 de oameni în interiorul UE și a trimis în picaj economiile de pe continent, scrie Politico.eu.

Fondul de recuperare al UE va fi compus din 390 miliarde de euro sub formă de subvenții și 360 de miliarde de euro ca împrumuturi. El va fi atașat noului buget pe șapte ani, de 1.074 trilioane de euro (Cadrul Financiar Multianual – CFM), asupra căruia, de asemenea, șefii de state și de guverne au ajuns la un acord unanim, împingând pachetul financiar total spre 1,82 trilioane de euro.

Acordul a fost încheiat la ora 5:30 dimineața, acest Summit care trecuse astfel în a cincea zi devenind astfel unul dintre cele mai lungi din istoria UE.

Președintele Consiliului European, Charles Michel, a anunțat acordul printr-un tweet cu un singur cuvânt: „Deal!”.

„Bună dimineața tuturor”, a spus Michel la o conferință de presă care a început chiar înainte de ora 6 dimineața. „Am făcut-o! Europa este puternică. Europa este unită!”

Vorbind în cadrul conferinței de presă alături de Michel, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că este „regretabil” faptul că unele zone de cheltuieli – precum sănătatea – au fost reduse în acordul final între lideri.

Dar, a adăugat ea, deși UE este adesea acuzată că a făcut „prea puțin, prea târziu”, de data asta așa ceva nu mai poate fi spus. „Am negociat patru zile și nopți lungi, mai mult de 90 de ore, dar a meritat”, a spus ea.

Având în vedere că pandemia de coronavirus încă face ravagii la nivel mondial și a reizbucnit în unele țări ale UE, unii lideri s-au temut că eșecul de a ajunge la un acord ar duce la prăbușirea piețelor bursiere și ar putea agrava criza economică.

Reacția lui Klaus Iohannis

„Este un acord extrem de important pentru România”, a declarat, marți, președintele Klaus Iohannis. „Am obținut pentru România o sumă impresionantă de 79,9 miliarde de euro pentru proiectele europene”, a mai precizat șeful statului.

Potrivit acestuia, o parte semnificativă din acești bani vor fi folosiți pentru revigorarea economică, iar cealaltă parte se va duce spre investiții în infrastructură – școli, autostrăzi și altele.

Macron – „Am reuşit să schimbăm un lucru fundamental”

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a scris că este o zi istorică pentru Europa, dar și-a exprimat regretul că au fost menţinute reduceri ale contribuţiilor bugetare pentru unele ţări. „Putem regreta că au fost menţinute aceste reduceri, dar ar fi fost o altă luptă, ar fi fost necesară o schimbare a filosofiei. Germania a acceptat să nu majoreze reducerea bugetară cum au făcut alţii, astfel că, net, este chiar o scădere. Realitatea discuţiilor din ultimele zile este că Germania, Franţa, Italia şi alţii au acceptat să transfere lucruri altor ţări pentru a le convinge. Este un mecanism perfect? Nu, dar am reuşit să schimbăm un lucru fundamental, să facem împrumuturi în comun şi să avem un mecanism real de transfer”, a subliniat Emmanuel Macron, potrivit site-ului Politico.eu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here