Aluneci silențios din showroom la volanul unei Tesla Model 3 nou-nouțe, gândindu-te satisfăcut că arăți bine și faci un bine planetei. Dar continuă să conduci – mai ai de parcurs aproape 22.000 km până să ajungi să faci mai puțin rău mediului decât într-o mașină alimentată cu benzină, spune o analiză efectuată de Reuters.
Analiza a prelucrat datele unui model care ia în calcul emisiile vehiculelor pe durata utilizării, un subiect îndelung dezbătut și aflat în centrul atenției de când guverne din întreaga lume fac presiuni pentru un transport mai „verde” pentru a-și îndeplini obiectivele climatice.
Modelul, dezvoltat de Argonne National Laboratory din Chicago, include mii de parametri, de la tipurile de metale din bateriile vehiculelor electrice (VE) până la cantitățile de aluminiu sau plastic din mașină.
Jarod Cory Kelly, analist principal la Argonne, spune că fabricația unui VE generează mai mult carbon decât a unuia cu combustie, din cauza extracției și procesării mineralelor din baterie și a producerii celulei motoare. Dar estimează și cât durează compensarea acestei diferențe în durata de viață a unui VE – proces care poate avea mari variații în funcție de condiții.
Depinde de factori ca mărimea bateriei, economia de combustibil a unei mașini pe benzină și procesul de generare a electricității care va propulsa VE.
Norvegia este câștigătoare
Reuters a introdus o serie de variabile în modelul Argonne, care avea 43.000 de utilizatori în 2021, pentru a obține rezultatele.
Scenariul de 22.000 km pentru Tesla Model 3 a fost pentru SUA, unde 23% din electricitate provine din centrale pe cărbune, cu o baterie de 54kWh și un catod făcut din nichel, cobalt și aluminiu, printre altele.
A fost comparat cu o Toyota Corolla pe benzină cu o greutate de 1.350 kg și un consum de 7,13 l/100 km. S-a presupus că ambele mașini vor parcurge 280.000 km în exploatare.
Dar dacă aceeași Tesla ar fi condusă în Norvegia, unde aproape toată electricitatea provine din surse hidro regenerabile, compensarea ar surveni după numai 13.500 km.
Dacă electricitatea cu care va fi reîncărcat vehiculul ar proveni în întregime din cărbune, cum este cazul în țări ca Polonia și China, ar trebui să conduci peste 125.000 km ca să atingi paritatea de carbon cu Corolla.
Analiza Reuters a evidențiat că producerea unui VE mediu ca mărime generează 47 de grame de dioxid de carbon (CO2) per milă în timpul proceselor de extracție și producție, sau peste 8,1 milioane de grame până când ajunge la primul cumpărător.
În comparație, un vehicul comparabil pe benzină generează 32 g/milă sau 5,5 milioane de grame.
Dar VE emit în general mult mai puțin carbon într-o durată de viață de 12 ani. Și în cel mai defavorabil scenariu, în care ar fi încărcat dintr-o rețea alimentată de cărbune, un VE ar genera 4,1 milioane de grame într-un an, pe când mașina pe benzină ar produce peste 4,6 milioane.
„Roată lângă roată”
Rezultatele obținute de Reuters sunt similare cu cele dintr-o evaluare pe durata vieții a vehiculelor electrice și pe combustie din Europa, efectuată de grupul de cercetare IHS Markit.
Studiul lor „roată lângă roată” indică punctul de break-even în emisii de carbon între 24.000 și 32.000 km, în funcție de țară. Și aceasta arată că există beneficii pe termen lung ale trecerii la VE.
Alții sunt mai puțin pozitivi.
Cercetătorul Damien Ernst de la Universitatea Liege a spus în 2019 că un EV ar trebui să parcurgă aproape 700.000 km pentru a fi produs mai puțin CO2 decât unul comparabil pe benzină. Ulterior a revizuit în jos numărul.
Acum, el estimează că punctul de break-even ar fi între 67.000 și 150.000 km. Ernst a spus pentru Reuters că nu intenționează să mai schimbe rezultatele, care se bazează pe un set diferit de date și ipoteze decât modelul Argonne.
American Petroleum Institute, care reprezintă peste 600 de companii din industria petrolieră, afirmă pe website: „Mai multe studii arată că, într-un ciclu de viață, sisteme motrice diferite ale automobilelor produc emisii similare de gaze cu efect de seră.”
Sursa: Hotnews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here