Supra-optimismul FMI și al Băncii Mondiale poate avea consecințe grave. Prognozele roze pot fi costisitoare

Sursa: Pixabay

Atunci când au de-a face cu vești proaste ce mai mulți au tendința de a le minimaliza. Nici măcar specialiștii în prognoze economice nu sunt imuni la ispitele speranței. În februarie, 500 de milioane de oameni din China au fost blocați, iar covid-19 s-a răspândit în Italia. Cu toate acestea, FMI a arăta că creșterea globală a PIB-ului în acest an va fi cu doar 0,1 puncte procentuale mai scăzută decât se așteptase anterior. Până în aprilie, a ajustat-o tăind 6,2 puncte procentuale, ducând estimarea la -3%. Până în iunie, acesta a scăzut încă 1,9 puncte procentuale. Și doar o săptămână mai târziu, un un chestionar informal cu 40 de oficiali FMI constatat că două treimi dintre ei se așteptau la o nouă revizuire în jos, în octombrie.

Prognozele rozalii ale FMI și Băncii Mondiale pot avea consecințe grave. Acest lucru este astăz valabil în special în țările sărace, unde covid-19 face ravagii în economii, iar guvernele, organizațiile internaționale și investitorii folosesc prognozele pentru a se ghida în luarea deciziilor.
Uneori proiecțiile FMI și ale Băncii Mondiale sunt singurele credibile. Ele pot influența planurile de cheltuieli publice și de împrumutur. Investitorii ar putea acorda împrumuturi mai ieftine țărilor de la care se așteaptă să crească rapid. Iar prognozele stabilesc dacă fondul și banca consideră că datoria unei țări este sustenabilă, ceea ce, la rândul său, determină dacă se califică pentru o salvare.

Fondul tinde să fie optimist. Previziunile sale pe un an pentru țările în curs de dezvoltare, în intervalul 1990-2016, au fost, în medie, cu 0,42 puncte procentuale peste cifrele publicate ulterior. Cea mai mare parte a optimismului provine din eșecul în a prezice scăderi. Chiar și odată ce a început o criză, analiștii care fac prognozele încă acceptă c greu vestea.

Astfel de erori pot schimba drastic dinamica datoriei. Să luăm un exemplu: o țară care se așteaptă să aibă datorii publice de 50% din PIB în 20 de ani. Dacă creșterea economică anuală este cu 0,5 puncte procentuale mai mică decât se prevăzuse, iar politicile nu se modifică, atunci raportul datoriilor ar putea fi de 90% din PIB. Într-un studiu recent, Paul Beaudry, de la Universitatea din British Columbia și Tim Willems, de la FMI, leagă chiar excesul de optimism de viitoarele crize fiscale. Ei consideră că supraestimarea creșterii medii anuale cu un punct procentual timp de trei ani, ceea ce FMI face aproximativ 40% din timp, duce la reducerea creșterii, trei ani mai târziu, cu un punct procentual. Guvernele și companiile par să sărbătorească prognozele bune prin creșterea datoriilor.

Prezicerea creșterii este dificilă, iar înțelegerea ei corectă nu este sprijinită de analiștii de prognoză care au puține motive să observe norii de la orizont. Analiștii se tem că prognozele sumbre se pot autoîmplini. Identificarea geșită a une recesiuni afectează reputația celui care aprognozat-o mai mult decât neprezicerea ei, laolaltă cu toți ceilalți. Apoi, există „reacții negative din partea guvernelor”, spune Maurice Obstfeld, fost economist principal al FMI, în perioada 2015-2018.

Și presiunea internă de a reduce prognozele pentru a justifica un pachet de creditare este „cu siguranță o problemă”, spune Obstfeld. O lucrare semnată de Giang Ho și Paolo Mauro, în 2014, a constatat că prognozele erau deosebit de optimiste atunci când țările urmau să intre într-un program. Biroul Independent de Evaluare (IEO) al FMI recunoaște existența prognozelor mai roze în cazurile de salvare cu mize mari, dar notează că acestea sunt de obicei corectate la prima revizuire a programului, trei luni mai târziu. (Până atunci, desigur, tranzacția a fost semnată).

Unii economiști ai FMI sunt mai optimiști decât alții, consideră Beaudry și Willems. În țările sărace, economiștii cu mai puțină experiență tind să fie mai puțin exacti. Deși descoperirile de petrol și minerale nu stimulează creșterea imediată, prognozele FMI prevăd în mod constant că vor face acest lucru, conform cercetărilor realizate în 2017 de James Cust, de la Banca Mondială, și David Mihalyi, de la Resource Natural Governance Institute, un think-tank.

Lipsa de consecvență a Fondului atrage, de asemenea, critici. De când a început pandemia de coronavirus, acesta a revizuit în jos creșterea din țările bogate, pentru 2020, cu trei puncte procentuale mai mult decât pe cea din țările în curs de dezvoltare. Este ciudat, susțin Justin Sandefur, de la Centrul pentru Dezvoltare Globală, un alt think-tank, și Arvind Subramanian de la Universitatea Ashoka. Blocarea și distanțarea socială sunt cel puțin la fel de severe în țările sărace ca în cele bogate. Dar răspunsurile fiscale sunt mult mai slabe și, așa cum a arătat chiar Fondul, ieșirile de capital și presiunea valutară sunt amenințări mai mari. Poate că, speculează autorii, FMI a fost mai ptimist de data asta în ceea ce privește țările sărace pentru a evita să fie nevoie să ofere sprijin. (FMI susține că succesul Chinei în îngrădirea focarelor de coronavirus este motivul pentru care prognozele sale sunt mai pozitive pentru țările în curs de dezvoltare și neagă hotărât că împrumuturile influențează previziunile sale de creștere.)

Factorii de decizie inteligenti ar putea spera sa apeleze la alte prognoze. Adesea singura alternativă în țările sărace este Banca Mondială. În ultimul deceniu, a produs prognoze mai precise pentru Africa și Orientul Mijlociu decât FMI, dar a făcut o treabă mai proastă pentru America Latină (deși diferențele sunt mici). În general, o comparație a prognozelor publicate de ambele instituții în fiecare ianuarie de către Prakash Loungani din IEO sugerează că FMI este mai bun la detectarea încetinirii din țările sărace.

Poate, spune domnul Obstfeld, oamenii ar trebui să se aștepte pur și simplu la mai puțin de la previziunile economice: „Sunt ceva util, dar, în general, nu de o precizie ridicată”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here