Călin Popescu Tăriceanu și liderii care i-au rămas fideli s-au întâlnit, vineri, într-o ședință informală pentru a discuta despre situația din interiorul ALDE. Ședința s-a transformat într-o ședință a Biroului Politic Executiv în care partidul condus de Tăriceanu a decis să îi excludă pe Teodor Meleșcanu, Graţiela Gavrilescu, Alexandru Băişanu şi Ion Cupă. Cei patru au fost exculși pentru că au acceptat ofertele politice făcute de PSD. Niciunul dintre cei excluși nu a fost prezent la ședință, susțin surse din partid.

După patru ore în care liderii ALDE au discutat despre deciziile luate în ultima perioadă, Călin Popescu Tăriceanu a fost cel care a cerut excluderea parlamentarilor, informează HotNews.

Solicitarea i-a luat prin surprindere pe cei prezenți la ședința informală, iar o parte din aceștia s-au abținut de la vot. La întâlnire au fost prezenți în mare parte fidelii lui Tăriceanu, dar și liderii din teritoriu, care au fost neplăcut surprinși de faptul că întâlnirea informală s-a transformat în Birou Politic Executiv.


Astfel, Biroul Politic Executiv ALDE a luat act de pierderea calității de membru ALDE a membrilor Teodor Meleșcanu, Grațiela Gavrilescu, Ion Cupă și Alexandru Ștefan Băișanu și „se radiază din baza de date a partidului”.

În locul celor patru au fost propuși și înlocuitori astfel Mihaela Ștefan la ALDE Dolj, Toma Petcu – ALDE Prahova, Norica Nicolai – ALDE Femei, Ovidiu Milici ALDE Suceava, Anton Anton – ALDE Vîlcea și Mircea Minea la Ilfov.

Prin această decizie ad-hoc, luată pe furiș Tăriceanu s-a grăbit și își va ostiliza și mai mulți lideri și parlamentari. Nu se face asta„, au explicat pentru HotNews.ro surse participante la ședință.
La întâlnire, liderul ALDE le-a spus colegilor că încearcă să mențină partidul unit și a dat explicații timp de o oră de ce a decis ieșirea de la guvernare și colaborarea cu PRO România. În replică, o parte din participanți au invocat nevoia unei strategii pe termen scurt și mediu și s-a vorbit și despre faptul că alianța cu Pro România nu avantajează cu nimic ALDE și că mult mai benefică ar fi fost o colaborare cu PSD pentru alegerile locale și parlamentare.

Teodor Meleșcanu a fost exclus pentru că a acceptat să fie președintele Senatului, la propunerea PSD, în timp ce Graţiela Gavrilescu, Alexandru Băişanu şi Ion Cupă au acceptat să facă parte din guvernul condus de Viorica Dăncilă.

Biroul Politiv Executic ALDE ia act de pierderea calităţii de membru ALDE, prin încălcarea prevederilor Art 14 (2) lit c din Statutul ALDE „Calitatea de membru ALDE se pierde prin aderarea sau susţinerea publică a unui alt partid sau a unei alte doctrine politice, cu excepţia partidului/partidelor cu care ALDE se află în alianţă politică sau electorală”, a următorilor membri: Teodor Meleşcanu, Graţiela Gavrilescu, Ion Cupă şi Alexandru Ştefan Băişanu şi drept consecinţă, se procedează la radierea lor din baza de date, potrivit ordinii de zi a şedinţei ALDE, obţinută de Mediafax.

În cadrul şedinţei au fost discuţii despre nemulţumirile din partid, Marian Cucşa fiind unul dintre cei care au luat cuvântul. La rândul său, senatorul ALDE Daniel Zamfir şi-a exprimat nemulţumirea faţă de formarea grupului mixt ALDE – Pro România din Senat, au declarat surse din ALDE. 

Ședința s-a transformat dintr-una informală, într-o ședință a Biroului Politic Executiv, în care s-a trecut la exculderi.

Cea mai josnică metodă de a face politică. Să te invite la o ședință informală și să îți bage sub nas o ordine de zi a ședinței Biroului Politic prin care sunt executați colegii care au avut o altă opinie”, a declarat și pentru Digi24.ro unul dintre vicepreședinții ALDE care contestă actuala conducere a partidului.

După trădarea lui Meleșcanu și a parlamentarilor propuși miniștri de către Viorica Dăncilă, partidul lui Tăriceanu este scindat. Cei care au acceptat pactul cu PSD au susținerea organizațiilor din care provin și cer congres extraordinar și menținerea ALDE la guvernare, iar Tăriceanu și apropiații acestuia vor excluderea „trădătorilor” și oprirea revoltei.

Surse din interiorul ALDE au explicat pentru HotNews.ro că, prin întâlnirea informală stabilită la sediul partidului, Tăriceanu le-a transmis colegilor că vrea să-și stabilească strategia de atac și să identifice organizațiile pe care se mai poate baza pentru a-i exclude din partid pe cei care s-au alăturat PSD.

Cei patru lideri excluși din ALDE vor contesta decizia luată de partid.

În urmă cu câteva zile, Călin Popescu Tăriceanu a anunţat că Delegaţia Permanentă a ALDE se va întruni, luni, pentru a formaliza deciziile de excludere a membrilor ALDE care au acceptat să fie propuşi în Executiv de către premierul Viorica Dăncilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here