Tavanul clovnilor. Cum a rezistat UE asaltului extremei-drepte şi de ce Brexitul nu a fost muza de care se temuseră mulţi

Sursa: Pixabay

În ciuda pericolelor în lanţ care i-au bătut la uşă, Europa a reuşit să scape teafără, iar asta graţie unei limite vizibile, dar nu simplu de explicat, pe care o are euroscepticismul de pe continent, scrie The Economist.

<< Imaginați-vă o cină în Iad și ar semăna mult cu petrecerea organizată în noiembrie de politicienii din Forum for Democracy (FVD), un partid olandez de extremă dreapta. A început cu un rând, pe fundal muzical, şi cu invitații sfâşiaţi de alegerea între muzica clasică sau „Kings & Queens”, de Ava Max. A continuat cu liderul partidului, Thierry Baudet, respingând, cu homarul şi vinul pe masă, acuzațiile de antisemitism în rândurile tinerilor partidului. Oaspeții au fost întrebați câte persoane ar lăsa să moară de dragul libertății („trei milioane” – a fost oferta domnului Baudet). Mai târziu, liderul FVD a sugerat că Covid-19 este opera lui George Soros. În zilele care au urmat, pe măsură ce au apărut relatări referitoare la acea cină, politicienii partidului s-au aşezat la coadă pentru a demisiona. A fost un colaps spectaculos, după o creștere remarcabilă. Înființat abia în 2016, FVD a fost considerat viitorul extremei drepte în UE, pentru scurt timp, în 2019, conducând în sondajele de opinie. Liderul său, care cântă la pian şi citează din Hegel, a fost o prezenţă neobosită în presă. Acum intră în alegerile generale în martie, sperând să obțină câteva locuri.

Există un tavan de care se lovesc clovnii din politica UE, un tavan care a împiedicat partidele eurosceptice, precum FVD, să dobândească prea multă putere. Astfel de partide tind să crească rapid înainte de a se prăbuși, adesea datorită propriei inepţii rizibile. Modelul e acelaşi în întreaga Europă: o urcare rapidă, lovitură zgomotoasă de tavan și o retragere rapidă. În Germania, Alternativa pentru Germania (AfD) a apărut în 2013. La alegerile din 2017, AfD era cel mai mare partid de opoziție din parlament. De atunci, a fost afectat de extremismul de dreapta și de lupte, atât metaforice, cât și fizice (la un moment dat, un politician de vârf din AfD l-a lovit prieteneşte pe un coleg, că i-a rupt splina). Cunoscut, odată drept „partidul profesor”, a ajuns acum asociat cu interlopii. În Europa, cei mai dornici să conducă mișcări noi sunt adesea şi cei mai puțin potriviți pentru o astfel de sarcină pe termen lung.

Unele partide au reușit să dea o gaură în tavan tavanul clovnului, dar nu una suficient de mare pentru a trece prin ea. Trăsăturile care se pretează insurgenței nu se traduc bine în condiţii de guvernare. Liga Nordului, un partid italian de extremă dreaptă, a preluat puterea în 2018. Un an mai târziu, în timp ce se în sondaje, Matteo Salvini, liderul formaţiunii, și-a doborât propria coaliție, pentru a încerca să declanșeze alegeri. Manevra i-a explodat în faţă, domnul Salvini trezindu-se din nou în opoziție, cu partidul oscilând în sondaje. Uneori, eșecurile ţin de caracter. În Austria, Partidul Libertății, de extremă dreaptă, se afla la putere înainte de apariția unor imagini cu liderul său stând relaxat pe o canapea, oferind contracte publice unei persoane despre care credea că este nepoata unui oligarh rus. Un bufon în guvern poate părea rapid nelalocul lui.

Din fericire pentru UE, partidele ostile din afara ei par deseori a avea profil de clovn. Marea Britanie s-a mânjit atât de tare cu părăsirea UE, încât nici o altă țară nu pare probabil să o copieze. În 2016, oficialii UE se temeau de ieșirea Marii Britanii. Se temeau că Marea Britanie ar putea fi un stat agil și eficient la granițele sale. În schimb, a devenit ceva ce se mişcă haotic. Marea Britanie a avut nevoie de patru ani, trei prim-miniștri și două alegeri pentru a părăsi complet blocul. În loc să meargă ca un stat mândru independent, a ieșit din UE cu piciorul într-o găleată. În ochii unora dintre europeni, Brexit a transformat Marea Britanie într-un stat clovn.

Cel puţin, Marea Britanie este un clovn prietenos. Nu același lucru se poate spune despre Rusia și Turcia, care încearcă în mod activ să submineze UE. Ele ridică probleme întrucât sunt mari și aproape de UE, nu pentru că sunt bine conduse. Recep Tayyip Erdogan continuă să-și joace cartea. Un complot eșuat pentru a transporta migranții către granița UE a demonstrat mai degrabă limitele puterii dlui. Erdogan, decât potenţa sa. La fel, Vladimir Putin este adesea creditat cu o viclenie geopolitică de temut. Dar realitatea nu este întotdeauna atât de înspăimântătoare, dacă ţii cont de ultima încercare a guvernului de a-l ucide pe principalul său critic, Alexei Navalnîi. Un plan de otrăvire a chiloților a fost expus, involuntar, de către unul dintre prezumitivii asasini, în cadrul unei convorbiri telefonice înregistrate cu domnul Navalnîi. Domnii Putin și Erdogan sunt uneori mai comici decât siniștri.

Nici cei mai intelectuali critici ai UE nu pot scăpa de circ. Criticile lor sunt deseori valabile. Puțini susțin astăzi că construirea unei uniuni monetare fără un creditor adecvat de ultimă instanță a fost o idee strălucită sau că gestionarea crizei refugiaților de către UE a fost de o magistrală clasă în materie de elaborare a politicilor. Criticii au greşit atunci când au presupus că astfel de probleme ar duce inevitabil la prăbușirea UE. Acest lucru elimină presiunea din UE. Dar evitarea distrugerii este o bară joasă, dacă succesul este definit de simpla supraviețuire.

Când circul devine serios

Critica făcută de clovni poate duce la complacere. Deoarece atât de mulți dintre oponenții UE implodează, există presupunerea periculoasă că aşa se va întâmpla întotdeauna. Când UE nu merge bine, faptul că cei mai puternici critici ai săi sunt jokeri înseamnă că mesajele deseori valide sunt ignorate. Politicienii UE îşi amintesc de atitudinea lui David Cameron față de Partidul Independenței din Marea Britanie, pe care l-a tratat ca pe o grămadă de neaveniți. Zece ani mai târziu, Marea Britanie părăsea UE, iar domnul Cameron nu mai avea loc de muncă. Nu e o glumă să fii lovit de o mașină de clovni.

Pe termen lung, nu este viabil să te bazezi pe incapacitatea adversarilor, după cum o atestă ieșirea Marii Britanii. În Uniunea Europeană, Ungaria oferă un exemplu despre ceea ce se întâmplă atunci când un politician inteligent ia frâiele unui partid insurgent. În ultimul deceniu, Viktor Orban a devenit aproape impenetrabil, rezistând încercărilor UE de a-l încurca. Chiar și partidele insurgente slab conduse încă strâng până la un sfert din voturi. Aceasta poate fi pur și simplu o limită naturală a sprijinului. Euroscepticismul reprezintă o facţiune minoritară în majoritatea țărilor, iar alegătorii devin, în general, mai toleranți față de chestiuni precum imigrația, care le oferise partidelor bizare o bază solidă de sprijin. Atragerea alegătorilor loiali necesită o conducere competentă, care – slavă Domnului, din perspectiva UE – i-a lipsit extremei drepte. Tavanul clovnului a rămas tare. Dar, așa cum o demonstrează domnul Orban, cei care-l străpung pot fi greu de oprit. >>

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here